Cetăţean străin depistat cu “muncă la negru” în Dolj

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj au desfăşurat, în data de 20 iulie, o acţiune în cooperare cu I.T.M. Dolj, pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a fost depistat desfășurând activități lucrative fără forme legale un cetățean chinez, la o societate comercială, alta decât cea la care era angajat.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de Imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească România în termen de  30 de zile, ca urmare a revocării dreptului de ședere în scop de muncă.

Totodată, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 20000 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind angajarea unui cetăţean străin.

Serviciul pentru Imigrări al judeţului Dolj continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor. Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea  prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numărul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.


Comenteaza acum

Alte stiri

21 septembrie 2016

Gorj: Femeie rănită într-un accident de muncă

O femeie de 37 de ani, din Motru, Gorj, a fost rănită ieri, în urma unui accident de muncă. Tânăra participa alături de alte persoane la descarcarea unei maşini cu lemne. Mai multe bucăţi de lemn s-au desprins de pe

Sumarul ediției de marţi, 27 septembrie 2016

Actualitate

» Unu din trei elevi de 16 ani a fumat cel puţin o ţigară în ultima lună
» Transportatori: Asigurătorii RCA „stabilesc tarifele RCA ca la bazar“
» Saptămâna Prevenirii Criminalității

Publireportaj

» Află cum poți să-ți crești afacerea prin intermediul canalelor on-line
» CJ Gorj marchează astăzi Ziua Mondială a Turismului

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cernăteşti, între tradiţie şi supravieţuire
» Dispar buruienile de pe strada Râului
» Se scumpesc căldura şi apa caldă în Craiova?
» Oprişor, la vremea culesului
» Consiliul Judeţean investeşte în cultură şi în istorie
» Avantaje pentru agricultorii care intră în programul de cadastrare
» Ploile, mană cerească pentru fermierii doljeni
» Porți deschise la Depozitul Ecologic Mofleni pentru Let`s Do It Romania, în Campania de Curățenie Națională
» Business Center, lucrarea fără sfârșit
» Bulevardul Romanescu, spart la finalul lucrărilor de reabilitare

Gorj

» Operele lui Constantin Brâncuși, promovate în rândul tinerilor din Oltenia
» Avram Iancu, premiat cu 3.000 de lei pentru că a înotat pentru „Cuminţenia Pământului“
» Acuzată de poliţie că încasa întreţinerea cu acte false
» Tragere la sorţi pentru desemnarea membrilor din BEJ Gorj
» Un nou consilier local la Târgu Jiu
» Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, de doi ani fără adjunct
» „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii“, la IPJ Gorj

Sport

» Fotbal / Liga Campionilor, etapa a 2-a
» România a ratat calificarea la CE de volei
» Podărenii n-au reușit să doboare „satelitul“ Stelei
» Papură, pe urmele lui Mulțescu
» CSM Vâlcea a ieșit din impas

Bani & Afaceri

» Măsuri de relaxare fiscală propuse de guvern (II)

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Nu mă mai mir de nimic

Top