21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPorţi deschise la Gara Craiova, de 1 iunie

Porţi deschise la Gara Craiova, de 1 iunie

Sucursalele Regionale Feroviare Craiova (ale CFR Călători şi CFR SA) vor sărbători copilăria prin organizarea Zilei Porţilor Deschise. Evenimentul dedicat celor mici se va desfăşura în Gara Craiova, luni, 1 iunie 2015, între orele 11:00 şi 15:00. Cu această ocazie, copiii vor vizita Biroul Impiegatului de Mişcare şi vor face o scurtă călătorie imaginară cu trenul Săgeata Albastră, care va fi staţionat în intervalul menţionat, la Linia 28. De asemenea, cei mici vor învăţa că trenul este mijlocul de transport cel mai prietenos cu mediul înconjurător şi că regula de bază pentru efectuarea unei călătorii este aceea de a avea un bilet.

După vizită, organizatorii le propun celor mici să participe la concursul „Ziua Porţilor deschise la CFR”, prin transmiterea pe pagina de Facebook „Poftiţi în vagoane” a unei imagini cu propria creaţie (desen, eseu, macheta) care să ilustreze experienţa feroviară.

Concurs de fotografie pentru călători

În Săptămâna copilăriei, toţi cei care călătoresc cu trenul pot transmite pe pagina de Facebook amintită imagini inedite cu copii în diverse spaţii feroviare, pentru a participa la concursul de fotografie „Călătorii de poveste ale copiilor”. Creaţia şi fotografia care vor fi apreciate cu cele mai multe like-uri pe pagina de Facebook  în perioada 1-7 iunie vor fi premiate de Micul Modelist (Atelier de modelism feroviar, aeromodelism si navomodelism) şi La trenuleţe.

Porţi deschise şi la Gara de Nord

La Gara de Nord din Bucureşti evenimentul Ziua Porţilor Deschise dedicat copilăriei are loc astăzi. Cu acest prilej, copiii vor avea ocazia să viziteze Salonul Regal, biroul șefului de gară, spectaculoasa dioramă de trenulețe din Muzeul CFR și vor face şi ei o scurtă călătorie imaginară cu trenul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS