5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPârtii pline în staţiunea Rânca

Pârtii pline în staţiunea Rânca

Turiştii au urcat din nou la Rânca

Turiştii au fost prezenţi din nou în număr mare în staţiunea montană Rânca, din Munţii Parâng. Mii de persoane au venit vineri, sâmbătă şi duminică la schi, în staţiunea aflată în partea de nord a judeţului Gorj. Nu au mai fost înregistrate probleme în trafic din cauza numărului mare de turişti, cu toate că şi la finalul săptămânii trecute iubitorii de schi şi sanie din Oltenia şi nu numai au venit la Rânca. Fie care au urcat doar pentru o zi în staţiune, fie că s-au cazat la pensiuniile, cabanele şi hotelurile din zonă, decizia a fost una potrivită, având în vedere că au fost deschise cinci pârtii. De asemenea, stratul de zăpadă depăşeşte un metru. Condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă în staţiune sunt optime, iar acest lucru înseamnă mai puţine intervenţii pentru salvamontişti. Cu toate acestea, echipele Salvamont Gorj au fost prezente cu efective consistente pe toate pârtiile pentru a acorda primul ajutor la nevoie. „Am avut 17 cazuri vineri, sâmbătă şi duminică. Opt răniţi au fost transportaţi cu ambulanţele SJA Gorj şi doi cu a noastră. Au fost: fracturi de femur, bazin, plăgi. Oamenii îşi supraestimează capacităţile, nu acordă atenţie schiorilor începători sau folosesc saci de nailon, capace de plastic. Am avut zece oameni permanent în staţiune, ambulanţă, maşină intervenţie, snowmobile, cabinet medical. Facem faţă la toate solicitările“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

Au strâns gunoiul de pe marginea şoselei

Nici drumarii nu au stat deoparte şi în fiecare dimineaţă au asigurat revizia pe DN 67C, între Novaci şi Rânca. A fost înlăturată zăpada şi a fost împrăştiat material antiderapant pe porţiunile cu gheaţă. În plus, angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu au strâns din nou gunoiul abandonat de turişti sau de cabanieri pe marginea şoselei. „Din nefericire, revedem aceeaşi poveste care se repetă de la o săptămână la alta. Coboară de la Rânca şi nu au răbdare până la primele pubele de gunoi. Aruncă deşeurile direct pe marginea şoselei naţionale şi le pot vedea toţi turiştii care vin la Rânca, inclusiv cei care vin pentru prima dată în staţiune şi ajung să îşi facă o impresie proastă. Noi intervenim cât de des putem, dar este inadmisibil să ajungi să procedezi astfel, când eşti conştient că vei reveni la Rânca şi vei vedea gunoiul“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS