5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDe ce cresc prețurile apartamentelor în Craiova?

De ce cresc prețurile apartamentelor în Craiova?

Prețurile apartamentelor din Craiova au crescut și anul acesta, atingând niveluri record (Foto: Ramona Olaru)

Dacă prețurile în țară s-au stabilizat, în Craiova apartamentele au continuat să se scumpească haotic, fără rațiuni economice. Doljenii care muncesc în străinătate, în special în Anglia, Italia și Spania și au acumulat economii importante, vin acum și cumpără locuințe în Craiova. Mulți achiziționează imobile „cu banul jos“. Anul acesta, recordul de tranzacționare este de 165.000 de euro pentru un apartament nou în Craiova. Cererea de locuințe mai vine și de la tinerii care se căsătoresc, au serviciu stabil și salarii mari. Iată ce spun specialiștii despre prețurile imobiliarelor în perioada următoare.

Ritmul de creștere a prețurilor apartamentelor la nivelul marilor orașe a încetinit vizibil în ultima perioadă, strângând după prima jumătate a anului 2018. Conform unui studiu recent realizat de Imobiliare.ro, în prima jumătate a anului 2018, media de tranzacționare a scăzut ușor cu 1,2% fiind la 1.200 de euro pe metrul pătrat de suprafață utilă, pe țară.
În București, media de tranzacționare este de 1.330 de euro pe metrul pătrat. În Cluj-Napoca sunt cele mai scumpe apartamente din țară. Conform studiului, media de tranzacționare în 2018 este de 1.512 euro pe metrul pătrat. În Brașov, apartamentele se vând la un preț mediu de 1.077 de euro pe metrul pătrat. În Timișoara, prețul de tranzacționare a apartamentelor este de 1.202 euro pe metrul pătrat. În Constanța, apartamentele s-au tranzacționat cu 1.156 de euro pe metrul pătrat. Municipiul Craiova nu a fost inclus în acest studiu.

Prețurile apartamentelor din Craiova, duse la extrem

Contrar tendinței din marile orașe ale țării de temperare a creșterii prețurilor sau chiar de scădere a acestora, în Craiova, apartamentele au continuat să se scumpească, în special cele vechi, dar și la cele noi s-a adăugat ceva la prețul final. Așa s-a ajuns ca pentru un apartament cu două camere să se solicite și să se achite sume uriașe, de ordinul a 60.000 – 65.000 de euro. Conform anunțurilor postate recent în GdS și de pe diverse site-uri specializate, pentru un apartament cu două camere în cartierul Rovine, etaj 1, se cer 63.000 de euro. Pentru apartament tot cu două camere de pe Calea Severinului (etajul 3 din 4) proprietarul solicită 53.000 de euro, iar pentru o locuință similară din 1 Mai se cer 55.000 de euro.
La trei camere, sumele cerute sunt și mai mari. În zona Ciupercă -1 Mai, proprietarul cere nici mai mult, nici mai puțin de 79.900 de euro, în zona de la Gară se solicită 66.500 de euro, iar pentru un apartament ultracentral de pe Calea București, proprietarul cere 104.000 euro (nu precizează dacă este un apartament vechi sau nou). Dacă împărțim cei 79.900 de euro la suprafața utilă de 65 de metri pătrați ai apartamentului cu trei camere, rezultă un preț de 1.225 de euro pe metrul pătrat. Și în cazul apartamentului de două camere pe care se solicită 63.000 de euro, raportat la cei 54 de metri pătrați, rezultă un preț de 1.166 de euro pe metrul pătrat.
Dacă multe dintre prețurile enumerate mai sus sunt solicitate pentru apartamente vechi, piața apartamentelor noi este și mai sus de aceste niveluri de prețuri. De exemplu, în funcție de zona în care s-a construit blocul și cu tot cu locul sau locurile de parcare și cu diverse dotări, un apartament nou se vinde cu 120.000 de euro sau cu 147.000 de euro, recordul în Craiova fiind de 165.000 de euro, apartament ce s-a vândut anul acesta.
„Piața din Craiova este suprasolicitată cu cel puțin 20%, în sensul că prețurile sunt umflate, pentru că nu avem o economie care să susțină aceste creșteri de prețuri“, a explicat pentru GdS, Cristian Clenciu, de la CDC Imobiliare.

Ce împinge prețurile în sus

Multe apartamente din Craiova se tranzacționează la prețuri destul de apropiate cu cele cerute de proprietari, în sensul că față de prețul inițial se mai scad 2.000 – 3.000 de euro. Potrivit unor specialiști de pe piața imobiliară din Craiova, cererea de apartamente vine de la familiile tinere care au un serviciu stabil și cărora le-au crescut veniturile, precum și din partea românilor care lucrează în străinătate și au strâns o sumă de bani pe care o investesc în imobiliare. „Decât să își depună banii la bancă, unde câștigurile sunt limitate, cei care muncesc în străinătate și au strâns ceva mai mulți bani fie lucrând «la negru», fie cu acte în regulă investesc în apartamente și case. Deci, banii vin din afara țării, din munca brută a oamenilor, iar cu acești bani ei întrețin piața imobiliară“, a declarat Cristian Clenciu, de la CDC Imobiliare Craiova. El a mai spus că cererea internă pentru apartamente provine și de la tinerii care lucrează în Craiova și au salarii bune. Aceștia se împrumută la bănci pentru a-și cumpăra o locuință, iar la analiza dosarului de credit ipotecar, băncile acordă punctaj mai mare celor cu serviciu stabil, în special bugetarilor.
Încă un specialist de pe piața imobiliară a confirmat că românii, respectiv craiovenii care muncesc în străinătate și au strâns câteva zeci de mii de euro preferă să își cumpere o locuință în Craiova, ca măsură de siguranță pentru viitor, când anticipează că se vor repatria. „Cererea pentru apartamente vine de la craiovenii care muncesc în străinătate. La noi vin foarte mulți dintre cei care muncesc în Anglia și Spania. Foarte mulți vin cu cash, cu bani strânși pe perioada cât au lucrat acolo. Oamenii spun că se vor întoarce în țară, că nu doresc să se stabilească acolo și de aceea investesc în apartamente aici“, a precizat Nicu Răduț, de la Unic Imobiliare Craiova.
În cazul apartamentelor noi, specialiștii în imobiliare susțin că au crescut prețurile materialelor de construcții în ultima perioadă, fapt ce și-a pus amprenta asupra prețului final de vânzare al apartamentelor nou construite.

Prețuri mai mari în Craiova decât în Constanța și Brașov

Chiar dacă anul acesta a crescut timpul de cumpărare a unui apartament de la 1-2 luni, la 4 luni sau 4,5 luni, apartamentele se vând oricum, indiferent că este vorba de locuințe vechi sau de cele nou construite.
Nicu Răduț de la Unic Imobiliare a mai precizat că, din datele pe care le deține, anul acesta, media de tranzacționare a apartamentelor din Craiova a fost de aproximativ 1.200 de euro pe metrul pătrat, în creștere față de anul trecut. Dacă raportăm această medie la studiul realizat pe piața imobiliară din marile orașe ale țării și contabilizăm și calculele concrete pe metrul pătrat realizate de GdS la apartamentele scoase la vânzare acum în Craiova, observăm că prețurile în Craiova sunt mai mari decât în Constanța (1.156 euro/mp) și Brașov (1.077 euro/mp) și se apropie (dacă nu cumva au și depășit) de prețurile de tranzacționare din Timișoara (1.202 euro/mp).

Ce se poate întâmpla la anul pe piața imobiliară

Anul viitor, prețurile se vor tempera, anticipează specialiștii în imobiliare contactați de GdS. Ei consideră că piața din Craiova va urma tendința din țară, în sensul că nu vor mai crește prețurile în ritmul din ultimii doi ani sau chiar ar putea să scadă ușor prețurile în 2019, în special la apartamentele vechi. Piața se va mai calma, pentru că se construiește mai mult decât în alți ani. Astfel că, dacă apar mai multe apartamente noi, nu va mai fi o presiune la cumpărare pe puținele apartamente mai vechi care se scot periodic la vânzare. „Sunt foarte mulți dezvoltatori care construiesc în Craiova. Va interveni o concurență între ei și vor câștiga clienți mai mulți cei care oferă confort mai mare, locuri de parcare și vor folosi materiale de construcții mai bune“, a precizat Clenciu, care a adăugat că potențialii cumpărători pot să întrebe dezvoltatorii despre materialele din care este construit blocul, precum și să ceară să vadă facturile cu care s-au făcut achizițiile de materiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS