A ajuns în pușcărie pentru o cultură de canabis

Cultura de canabis a fost descoperită de ofițerii de combatere a criminalității organizate în comuna Spineni, județul Olt
Autori


Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât să condamne definitiv la doi de închisoare cu executare un bucureștean de 30 de ani, acuzat că a cultivat peste 300 de plante de canabis pe un teren din comuna Spineni, Olt.

Cercetările în acest dosar de trafic de droguri au fost începute de procurorii DIICOT din Olt în august, anul trecut, după descoperirea unei culturi de canabis. Potrivit anchetatorilor, cultura era formată din peste 300 de plante, iar într-un imobil au fost găsite aproximativ zece kilograme de muguri de canabis. „La 31 august 2017, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii DIICOT au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Spineni, județul Olt, într-o cauză în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trafic şi consum ilicit de droguri de risc. În timpul percheziției, a fost descoperită o cultură de canabis, formată din 328 de plante, iar în anexele imobilului, la uscat, au fost găsite aproximativ zece kilograme de muguri şi plante de cannabis. De asemenea, au fost descoperite lăzi şi alveole în care ar fi fost crescute iniţial plantele de canabis, recipiente cu îngrăşământ lichid şi solid, dispozitive pentru stropirea plantelor, precum şi o pompă cu hidrofor pentru udarea plantelor“, au precizat procurorii DIICOT.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că plantele au fost cultivate în vederea comercializării de Răzvan Țăpurică, de 30 de ani, domiciliat în București, care închiriase o gospodărie în Spineni. Bărbatul a fost reținut pe 31 august, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv printr-o hotărâre a Tribunalului Olt. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ţăpurică Răzvan Claudiu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, pe o durată de 30 de zile, de la data de 1.09.2017 până la data de 30.09.2017, inclusiv“, se arată în hotărârea instanței.

Doi ani de închisoare pentru cultura de canabis


Bucureșteanul a fost trimis în judecată în octombrie, anul trecut, iar în decembrie a și fost condamnat. Asta pentru că și-a recunoscut fapta pentru a avea parte de reducerea cu o treime a pedepsei. Inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Olt la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, infracțiune prevăzută de Legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Potrivit legii, cultivarea, producerea, fabricarea, prepararea, vânzarea, distribuirea, transportul, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc se pedepsesc cu închisoarea între 3 și 15 ani.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea în vederea distrugerii a drogurilor ridicate în urma percheziției. „Dispune confiscarea unui sac din rafie ce conţine 3.100 grame canabis, 16 saci de rafie ce conţin 29.300 grame canabis, un plic ce conţine cantitatea de 8,2 grame canabis şi un fragment de plantă cannabis cu masa netă de 15,74 grame, aflate în camera de corpuri delicte a IGPR“, a dispus instanța de judecată. A urmat apelul, iar judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au menținut sentința dată de Tribunalul Olt, așa că inculpatul trebuie să execute cei doi ani de închisoare. Din pedeapsa primită se scad cele opt luni de arest preventiv.

Judecătorii craioveni au mai dispus confiscarea de la inculpat a unei pompe de stropit, a unei pompe de udat și a unei motosape. Inițial, Tribunalul Olt respinsese cererea procurorilor de confiscare a acestor bunuri folosite pentru întreținerea culturii de canabis.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 21 mai 2018

Actualitate

» Peste 100 de persoane, condamnate la detenţie pe viaţă în Turcia pentru tentativa de lovitură de stat din 2016
» Autoritățile ar putea să verifice, inclusiv inopinat, calculatoarele firmelor
» Viorica Dăncilă: Exclud desființarea Pilonului II de pensii
» Statul declanșează achiziția de locomotive și vagoane pentru transportul public de călători
» NASA va trimite primul elicopter pe planeta Marte
» Dragnea admite posibilitatea unei suspendări temporare a plăților către Pilonul II: O chestiune financiar-contabilă
» Partidul Național Liberal va depune o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD – ALDE
» Gorj: Palmaresul Festivalului Internaţional de literatură „Tudor Arghezi”, 2018
» RAR: Sistemul de înregistrare video pentru staţiile ITP este obligatoriu începând de luni
» Poliţiştii au aplicat ieri peste 8.000 de sancțiuni contravenționale
» Fostul vicepremier Sevil Shhaideh, din nou la DNA în dosarul “Belina”
» România, trimisă la Curtea de Justiție a UE pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului
» Paraguay, a treia ţară care îşi inaugurează ambasada la Ierusalim
» Mark Zuckerberg va fi audiat în Parlamentul European
» Începe înscrierea la grădiniţă

Local

» 200 de deținători de arme, verificați de polițiști
» Zeci de mii de ţigări de contrabandă descoperite în trafic
» Reţinut după ce a jefuit un magazin
» Prins pescuind ilegal

Dolj

» Comercianții fac mofturi la tichetele sociale
» Universitatea din Craiova şi-a deschis porţile
» File din viaţa unui tânăr agricultor
» Oamenii din Castranova au sărbătorit Ziua comunei
» Ziua comunei Călărași, un elogiu adus tradițiilor populare
» Cum să găsești meseriași și cum iei bani de la stat pentru ei
» Străzi ca în lumea a treia, în Craiova
» Aleea VIII Teilor, reparată în bătaie de joc, se surpă din nou
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Şase străzi rămân temporar fără gaze în data de 22 mai
» Dolj: Programul evenimentului “Săptămâna prevenirii criminalităţii” (VIDEO)
» Craiova: Atelier de caricatură pentru copii şi tineri
» Dolj: 99 de vitezomani, sancţionaţi de poliţişti

Gorj

» Două noi stele pe Aleea Celebrităţilor
» Poliţia anchetează decesul în condiţii suspecte al unui angajat al CEO
» Târgul Meşterilor Populari Olteni şi-a deschis porţile
» Lucrări ilegale la betonul amprentat din centrul oraşului
» Gorj: Persoană salvată de pe munte
» Controale efectuate de D.S.V.S.A. Gorj în perioada 14-20 mai
» Gorj: Un cal lăsat nesupravegheat şi înhămat la o căruţă a avariat opt maşini

Olt

» Ruşii vor să vândă din acţiunile Alro Slatina
» Olt: Acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol (VIDEO)

Mehedinţi

» Mehedinţi: Acţiuni pentru prevenirea delicvenţei juvenile
» Mehedinţi: 200 de deținători de arme, verificați de polițiști
» Mehedinţi: 50.000 de țigarete netimbrate, descoperite de polițiștii orșoveni

Sport

» Alex Coman, campion național la U14
» Locul trei e pentru „lei“
» Handbal: Iryna Glibko (HCM Vâlcea), cea mai bună marcatoare din Liga Florilor

Sanatate

» Obezitatea, problemă de sănătate publică în România

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top