Culturile de grâu din judeţ, salvate de ninsori

Zăpada fereşte culturile agricole de îngheţ
Autori


Fermierii din Gorj se bucură de ninsorile din ultimele zile. Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Gorj susţin că este foarte bine că stratul protector de zăpadă acoperă culturile agricole. Este vorba de suprafeţele însămânţate cu cereale. Grâul poate fi afectat din cauza gerului, iar zăpada acţionează ca un strat de protecţie, susţine Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj. Dan Tănăsescu a mai declarat că nu erau, totuşi, probeme atât de mari din cauza gerului pentru că minima în judeţ a fost de -9 grade Celsius, în zona Târgu Cărbuneşti. Problemele încep să apară când se depășesc -15 grade Celsius. „Ninsorile ne fac mult bine nouă, agricultorilor. Mă refer în special la cei care au suprafeţe mai mari cultivate cu grâu, orz sau cu secară“, a spus Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj.

Nu sunt probleme nici la plantaţile pomicole


Nici în pomicultură nu sunt probleme din cauza gerului. În zonele unde au fost temperaturi ridicate, mugurii pomilor s-au umflat şi era pericolul să se deschidă. De asemenea, ca urmare a temperaturilor crescute, exista pericolul apariţiei şi înmulţirii dăunătorilor. Potrivit lui Dan Tănăsescu, ninsorile au eliminat şi acest pericol şi iarna şi-a intrat pe deplin în drepturi, fiind un semn benefic pentru agricultură. „Noi nu am avut temperaturi foarte scăzute în judeţ. Avem şi zone depresionare. Nu a fost chiar atât de cald, cum a fost cazul în est, de exemplu, în zona Constanţa, unde s-a produs înmugurirea pe anumite zone. Gerul poate afecta mugurii respectivi. Oricum, nu a mai durat cu temperaturile ridicate, am avut deja ninsori şi cu minus în termometre. Iarna şi ninsorile sunt de bun agur pentru agricultură. Sigur, nu și dacă sunt geruri extreme, dar nu este cazul în zona noastră“, a mai declarat Dan Tănăsescu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 17 ianuarie 2018

Actualitate

» Dăncilă, prima declaraţie ca premier desemnat: “Este importantă punerea în practică a programului de guvernare; pregătim preluarea preşedinţiei Consiliului UE”
» MAI a actualizat lista cu ţările care necesită vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilor
» Atenţionare de călătorie în Turcia din cauza condiţiilor meteo severe
» Viorica Dăncilă, acceptată premier de președintele Klaus Iohannis

Interviu

» Constantin Florea, inspectorul-şef al ISU „Oltenia“: „330 de spaţii nu au autorizaţie pentru securitatea la incendiu“

Publireportaj

» Un investitor german va crea 500 de locuri de muncă la Craiova
» Derulare proiect „DEZVOLTAREA FIRMEI SC TRANS FAG SRL”
» Comunicat de presă privind lansarea proiectului cu titlul „Schimbare de destinaţie din birouri în centru de zi pentru persoane vârstnice, extindere şi etajare de la P la P+2, împrejmuire teren, puţ forat, bazin etanş vidanjabil, platformă pavată”, SMIS 115458

Local

» Amenzi mari pentru cine nu-şi curăţă zăpada din faţa imobilului
» Şedinţa Consiliului Prefectural Olt se mută la Corabia
» Un mort şi patru răniţi într-un accident cumplit
» România a introdus taxe pe ţigările electronice
» Casele de marcat cu jurnal electronic, obligatorii de la 1 iunie
» A intrat în vigoare Legea prevenirii
» 18 incendii în Mehedinţi în primele două săptămâni din 2018

Dolj

» Aproape 10.000 de pensionari din Dolj vor avea pensiile mărite, din ianuarie
» Fostul primar din Prundeni, în arest la domiciliu
» Capotescu rămâne în arest preventiv
» Poveşti de viaţă din căminul de bătrâni: „Când îţi iubeşti familia nu prea ai cum să ai regrete“
» Cadastru gratuit pentru 15 comune doljene
» Încă două autoutilitare pentru ridicări auto la Craiova
» Iarna blândă scade costurile cu încălzirea
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Două spectacole marca Teatrul ACT București, programate în ianuarie și februarie la Teatrul “Colibri”
» Craiova: O femeie a fost rănită pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Dacia (VIDEO)
» Încă două autoutilitare pentru ridicări auto la Craiova
» Craiova: Tramvai deraiat pe strada Henry Ford (galerie foto)
» Dolj: Activitatea pe 2017 a poliţiştilor Serviciului pentru Imigrări a fost evaluată

Gorj

» Peste 20.000 de maşini au fost înmatriculate anul trecut
» Încă o amânare pentru Pandurii în dosarul falimentului
» Şefii ISJ s-au ales cu plângere penală pentru neacordarea sporului de calculator
» Anchetă la operatorul de apă Aparegio
» Agenţii economici nu au renunţat la munca „la negru“
» Primăria aşteaptă să scadă preţul pentru a cumpăra Casa de Cultură a Sindicatelor
» Gorj: Anchetă după ce un bărbat a bătut un elev în curtea unei şcoli din Peştişani
» Gorj: Drumul DN 67 C Novaci-Ranca, închis circulației
» Gorj: Autobuz plin cu muncitori, răsturnat la Drăguțesti
» Gorj: Trei tiruri sunt blocate în Defileul Jiului
» Gorj: Anchetă după ce un bărbat a bătut un elev în curtea unei şcoli din Peştişani
» Gorj: Zeci de acţiuni ale poliţiei în şcoli şi licee

Olt

» Olt: Alimente și o vorbă bună pentru 50 de familii din Corbu (VIDEO)

Vâlcea

» Vâlcea: Zăpadă și polei pe DN 7. Șapte autocamioane oprite pe un sens de mers
» Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, convocat ca urmare a atenţionărilor meteo “Cod Galben” şi “Cod Portocaliu”

Sport

» SCM luptă la Brașov
» Alex Mitriță a semnat cu echipa de suflet
» Răzvan Burleanu: Nu mai fac absolut nici un compromis

Bani & Afaceri

» ANAF pune piedică donaţiei de 2%

Educatie

» „Fierbe“ învățământul din Dolj

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top