5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFinanțare suplimentară pentru terapia intensivă de la Boli Infecțioase

Finanțare suplimentară pentru terapia intensivă de la Boli Infecțioase

Compartimentul de Terapie Intensivă al Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova a fost redeschis pe 20 februarie, pe cheltuiala unității
Compartimentul de Terapie Intensivă al Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova a fost redeschis pe 20 februarie, pe cheltuiala unității

Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ din Craiova va primi, din această lună, finanțare de la Ministerul Sănătății pentru Compartimentul de Terapie Intensivă pe care unitatea medicală l-a redeschis pe 20 februarie, după șase ani de la dotarea sa cu aparatură modernă de specialitate. Biroul de presă al ministerului a confirmat joi, pentru GdS, faptul că a fost semnat Ordinul de ministru prin care spitalul de boli infecțioase din Bănie este inclus în programul AP-ATI privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici din secțiile ATI adulți/copii și terapie nou-născuți, prevăzut în Ordinul nr. 447/ 2015. „Ordinul este semnat și a fost trimis la Monitorul Oficial, spre publicare. Cel mai probabil săptămâna viitoare el va apărea în Monitor, urmând să intre în vigoare de la data semnării“, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.
Spitalul „Victor Babeș“ a solicitat includerea în programul AP-ATI încă din februarie, însă cererea i-a fost respinsă la ședința din acea lună a colectivului de lucru AP-ATI, care a considerat că unitatea medicală din Craiova „nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate privind aprobarea includerii în lista unităţilor care derulează programul AP-ATI“. Următoarea ședință a fost însă cu noroc. „În data de 4.04.2017, la sediul Ministerului Sănătăţii a avut loc întâlnirea colectivului de lucru CL AP-ATI, care a evaluat şi a avizat favorabil cererea de includere în program, Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova urmând să fie inclus în lista unităților care derulează AP-ATI“, se preciza într-un răspuns trimis GdS de Ministerul Sănătății, la puțin timp după acea ședință.
De atunci a fost însă nevoie de cinci luni până când ministrul sănătății să dea un nou ordin prin care Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ Craiova să fie trecut pe lista cu unitățile medicale din țară care primesc finanțare separată pentru funcționarea terapiei intensive. „Din februarie și până acum, terapia intensivă a funcționat din banii primiți de spital de la Casa de Asigurări de Sănătate, dar costurile cu terapia sunt foarte mari și la un moment dat ar fi intervenit un blocaj financiar. Până la urmă este bine că vine această finanțare chiar și acum, pentru că mai luăm o gură de oxigen cu cheltuielile. Lunar, cheltuielile cu personalul medical, aparatura, medicamentele și materialele sanitare specifice terapiei intensive ajungeau la circa 200.000 de lei. Celelalte spitale de boli infecțioase din țară care au compartiment de terapie intensivă la fel ca al nostru primesc de la minister între 170.000 și 200.000 de lei pe lună. Dacă și nouă ne va reveni cam aceeași sumă, am putea să acoperim cheltuielile din terapie și să degrevăm astfel spitalul de aceste costuri pe care le suportam din contractul cu CAS Dolj“, a afirmat Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS