scathd.com
boxfetish.net
extremeclip.net

Călinoiu a fost instalat şef la SGA Gorj



Ion Călinoiu se gândeşte la un plan de investiţii la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, instituţie pe care o va conduce în perioada următoare. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că se va ocupa de destinele unui domeniu important pentru judeţ. Acesta a devenit şef al Serviciului pentru Gospodărirea Apelor Gorj, unde susţine că va lucra alături de o echipă de profesionişti. Ex-preşedintele Consiliului Judeţean Gorj se gândeşte deja la un plan de investiţii care să asigure rezolvarea unor probleme din diferite zone din judeţ. „Am rămas într-un domeniu destul de important pentru judeţul nostru. Avem o reţea hidrografică importantă şi trebuie să o gospodărim bine. Este un colectiv pe care îl cunosc foarte bine, profesionist, cu oameni pregătiţi. Ne vom rezolva problemele legate de programul activităţii de pe acest an şi gândim în perspectivă lucrări noi pentru tot ce înseamnă risc în reţeaua hidrografică. De aceea, ne gândim la un plan de investiţii“, a spus Ion Călinoiu.

Ion Călinoiu a mai declarat că a avut deja o întâlnire cu şefii de birouri şi de compartimente de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj. Noul director a precizat că nu vor exista schimbări în rândul cadrelor de conducere şi că îi cunoaşte pe noii săi colaboratori. „Vor exista schimbări în bine. Am avut o întâlnire cu şeful de la regiune şi cu echipa. Am venit să ne înţelegem şi să ne ajutăm. Eu îmi asum toate responsabilităţile şi nu fac nici un pas înapoi“, a menţionat Ion Călinoiu, noul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a încercat în ultimele luni să obţină o funcţie importantă la nivel judeţean sau central. Călinoiu ocupa un post de consilier în cabinetul lui Cosmin Popescu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. Ion Călinou este inginer şi are un doctorat în agricultură.

Călinoiu a plecat din PSD şi a candidat ca independent la Camera Deputaţilor.


 



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 7 iunie 2017

Actualitate

» Myanmar: Au fost găsite în Marea Andaman resturi ale avionului cu peste 100 de pasageri dispărut anterior de pe radare
» ​Iohannis se întâlneşte azi cu comunitatea românească din SUA şi ţine un discurs la un influent think tank conservator
» A opta victimă a atacului de la Londra a fost găsită în apele Tamisei
» Sechestru în valoare de peste 30 de milioane de lei în dosarul privind vânzarea de către LPF a drepturilor TV
» Turcan: Deputații PNL care au votat pentru legea salarizării să explice ce i-a determinat să ia această decizie
» Un avion din Myanmar cu 116 oameni la bord a dispărut de pe radar

Publireportaj

» Ișalnița, meriți mai mult!
» Scrisoare către craioveni
» Adrian Prisnel: Singur împotriva PSD și opoziția de catifea

Dolj

» Revoltă la Plenița împotriva polițiștilor din comună
» Plombe de ochii electoratului, pe strada Abatorului
» Biserica „Sfântul Irodion“ de la Poiana Mare va fi sfinţită duminică
» Primăria Țuglui îşi execută silit fostul primar
» Fostul edil din Șimnicu de Sus, declarat incompatibil de ANI
» Water Park-ul Craiovei, în prag de recepție
» Anunţ cu privire la preschimbarea actelor de identitate
» Craiova: Străzi inundate în urma ploii torențiale
» Asfalt in ochii electoratului
» Condiţii precare
» Mai prindem „bălăceala” de vară la Water Park?
» Un bărbat a încercat să intre cu un cuţit de tip baionetă în sediul Tribunalului Dolj
» Craiova: Prietenie şi muzică din Luxemburg şi Olanda, la Filarmonica “Oltenia”
» UPDATE – Dolj: Trupul băiatului de 17 ani dispărut în apele Jiului a fost găsit
» Conferinţă internaţională la Craiova despre mărturisitori ai dreptei credinţe în perioada comunistă
» Dolj: Apa a fost restricţionată în Dăbuleni
» Dolj: Primul candidat eliminat la bacalaureat
» Dolj: Bacalaureatul continuă în 14 centre din Craiova şi judeţ

Gorj

» Greenpeace: Gorjul, în top la tăieri ilegale de arbori
» Întâlnire cu şefii Collini Lavori pentru repararea unui drum afectat de construirea variantei ocolitoare
» Sprijin pentru promovarea internaţională a Transalpinei
» Garda de Mediu, în control în Parcul Central din Târgu Jiu
» Gorj: Câţiva aleşi locali riscă să fie anchetaţi pentru că ar fi colaborat cu Securitatea
» Gorj: Ministrul Energiei, aşteptat la Târgu Jiu
» Gorj: Au fost tipărite buletinele de vot pentru Târgu Jiu şi Drăguţeşti

Olt

» Olt: Apă în curți și culturi distruse în grădini, în urma ploilor de miercuri seară
» Olt: Brancardierul de la Morga din Slatina şi alţi şase traficanţi de droguri, arestaţi pentru 30 de zile
» Oltenii vor Căluș de Cartea Recordurilor (VIDEO)
» Olt: A început a XIX-a ediție a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc“

Mehedinţi

» ISU Mehedinţi face recomandări pentru perioada Codului Galben de ploi şi vijelii
» Jandarmii din Craiova şi Severin vor simula capturarea sau nimicirea unui grup infracţional la Porţile de Fier II

Sport

» Alexandru Băluță visează la debutul în naționala mare
» Genoveva Roșie lasă Real Craiova pentru Atletico Madrid
» Tenis: Simona Halep, calificată în semifinalele turneului de la Roland Garros, după o revenire senzațională
» Tenis: Novak Djokovic, eliminat fără drept de apel în sferturi la Roland Garros

Bani & Afaceri

» Cine sunt beneficiarii unor pensii speciale diferite (I)

Magazin

» Bancul zilei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Horoscop
» Programul Inspire Cinema Craiova pentru perioada 9-15 iunie

Opinii

» Joaca de-a salarizarea sau cum să înșeli 1 milion de oameni fără să clipești

Top