Drumarii din Craiova, încă o dată în „atenția“ DNA

Ancheta procurorilor vizează un contract pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor
Ancheta procurorilor vizează un contract pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor

Mai mulţi angajaţi ai Secției de Drumuri Naționale (SDN) Craiova au fost chemați la audieri într-un dosar instrumentat de procurorii DNA, ce ar viza atribuirea unui contract pentru întreţinerea și deszăpezirea drumurilor din Oltenia. Un șef din cadrul Secței de Drumuri Naționale Craiova a explicat, ieri, la ieșirea din sediul DNA, că a fost audiat în legătură cu un contract încheiat cu SC Tehnologica Radion, firmă deținută de omul de afaceri Theodor Berna.

Cel puțin zece angajați ai Secției de Drumuri Naționale Craiova, aflată în subordinea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, au fost invitați la sediul DNA din municipiu pentru a explica în ce condiții a fost încheiat un contact cu SC Tehnologica Radion. La rândul lor, procurorii DNA – Structura Centrală au precizat pentru GdS că este vorba de un dosar în care se fac cercetări cu privire la o serie de fapte penale (in rem – n.r.), dar și că mai multe informații nu pot fi oferite în acest moment al anchetei.

Câteva amănunte în legătură cu această anchetă a oferit un șef de sector din cadrul Direcției de Drumuri și Poduri, la ieșirea din sediul DNA din Craiova. Bărbatul a explicat că a dat explicații în fața procurorului de caz în legătură cu un contract încheiat de Direcție în cursul anului 2008 cu SC Tehnologica Radion.

„Au fost niște suspiciuni care nu s-au confirmat, iar acum s-au reluat discuțiile. Am crezut că s-a încheiat de atunci. Am fost chemați ca martori să reînoim declarațiile. Eu am confirmat ce am declarat la acea vreme. Ei susțin că acel contract a fost ambiguu și a fost un exces de zel din partea noastră că SC Tehnologica Radion a fost penalizată exagerat de mult. A fost un contract pe patru ani, a fost pilot, iar în final nu s-a mai implementat, s-a renunțat la el. Au fost și contestații din partea firmei, au considerat că i-am penalizat prea mult. Cred că vor merge la audieri vreo zece persoane, în decursul mai multor zile. Astăzi am fost decât doi, iar mâine or să vină alți colegi de la Secția Craiova“, a precizat Gheorghe Lungu, șef sector în cadrul DRDP Craiova.

În martie 2012, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) preciza pentru Hotnews că, într-adevăr, SC Tehnologica Radion a fost penalizată cu mai multe sume de bani pentru nerespectarea unor prevederi din caietul de sarcini. „În urma verificărilor, s-a constatat că derularea contractelor s-a desfășurat în conformitate cu prevederile contractuale, iar termenele prevăzute în contracte au fost respectate de către prestatorii de servicii, excepţie făcând Secția de Drumuri Naționale Craiova, unde este încheiat un contract pilot în care activitatea de întreţinere pe timp de iarnă este bazată pe criterii de performanţă legată de condiţiile meteorologice. Pentru nerespectarea termenelor specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini, prestatorul SC Tehnologica Radion a fost penalizat astfel: pentru luna noiembrie 2011 – 4.112 lei, pentru luna decembrie 2011 – 336 de lei, pentru luna ianuarie 2012 – 152.605 lei“, au precizat reprezentanții CNADNR.

Probleme la DRDP Craiova

În urmă cu trei ani, mai exact în mai 2014, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a mai multor angajați ai DRDP Craiova, dar și a omului de afaceri Nelu Iordache și a lui Dorel Mircea, ultimul fiind director în cadrul Romstrade SRL. Acuzațiile au fost de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, respectiv instigare la comiterea acestor infracțiuni.

În acest dosar este vorba tot de lucrările de modernizare a DN 67C (Transalpina), făcute de Romstrade SRL. În acest dosar, angajații DRDP Craiova sunt acuzați că au vizat, în vederea decontării, situaţii de lucrări fictive/neexecutate şi materiale de construcţii care figurau că ar fi fost achiziţionate. Paguba cauzată de Romstrade SRL în dauna CNADNR, reprezentând decontarea unor lucrări neexecutate, a fost estimată la suma totală de 22.849.267 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în cursul urmăririi penale. Acest dosar se află pe rolul Tribunalului București, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 12 iunie.


Al doilea dosar pentru Transalpina

Anul trecut, în octombrie, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, într-un alt dosar, a mai multor angajați ai DRDP Craiova – Adrian Lumezeanu, director regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Doina Ilie, director economic la aceeași Direcție, Delia Nedelcu, șefa Serviciului organizare și derulare achiziții, Emil Pană, consilier juridic în cadrul DRDP Craiova, Florina Iovan, persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv, dar și omul de afaceri Nelu Iordache, patronul SC Romstrade SRL.

Anchetatorii au reținut că „inculpații Lumezeanu Adrian, Ilie Doina, Nedelcu Delia Mihaela și Pană Emil Ion, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, au semnat cu o societate reprezentată de inculpatul Iordache Nelu, un contract privind modernizarea DN 67C Bengești – Sebeș pe o porțiune de 148 km (Transalpina), la data de 5 septembrie 2008. Viza de control financiar preventiv pentru acest contract a fost acordată de inculpata Iovan Florina. În cuprinsul documentului a fost introdusă o clauză diferită de prevederile documentației de atribuire, potrivit căreia plata lucrărilor de către CNADNR se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în lei la cursul BNR euro/leu valabil la data plății. Această clauză a fost introdusă la solicitarea omului de afaceri, care a și condiționat semnarea contractului de introducere a acestei modificări“.

Ulterior, pentru facturile emise, firma omului de afaceri a primit 48 de bilete la ordin, care, ulterior, au fost vândute către mai multe instituții de credit. Procurorii DNA susțin că, în urma acestei „afaceri“, CNADNR a fost păgubit cu 45.798.769 de lei, sumă ce reprezintă diferența de curs valutar dintre momentul emiterii biletelor la ordin în euro și momentul plății lor în lei. Cel care a câștigat din această „inginerie“ a fost Nelu Iordache, care o obținut un preț mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obținut dacă ar fi fost emise în lei.

Și acest dosar se află pe rolul Tribunalului București, următorul termen fiind stabilit pentru 9 iunie.

Probleme penale și pentru SC Tehnologica Radion

În noiembrie 2014, procurori Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Theodor Berna, patronul firmei Tehnologica Radion, dar și a altor șase inculpați. În plus, în același dosar au mai fost puse sub acuzare și SC Tehnologica, SC Temix Contruct, SC Proiect Alfa Capital și SC Teloxim Con SRL. Atât cei șapte inculpați, cât și cele patru persoane juridice sunt acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că inculpaţii, în calitate de administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, cu scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume ce ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi comerciale de tip fantomă. Valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat a fost calculată la peste 500 de milioane de lei. Acest dosar se află pe rolul Tribunalului Prahova.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 18 mai 2017

Actualitate

» Fermierii pot face modificări la cererile unice de plată până pe 31 mai
» Parlamentarii USR, mobilizați pentru candidatul la Primăria Craiova
» Legea prevenției, adoptată de Guvern
» Guvern: 2 iunie 2017, zi liberă pentru sectorul public
» Guvern: Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 a fost modificată
» Iohannis: Nu cred că este bine să se introducă un prag pentru abuzul în serviciu
» CNSAS a încheiat procedura de deconspirare pentru cinci informatori ai fostei Securități
» CSM – aviz favorabil pe proiectul de modificare a Codurilor penale și de procedură penală
» PNL ameninţă cu moţiune simplă, dacă puterea nu renunţă la plafonarea indemnizaţiilor pentru mame
» Ajutorul de deces pentru militari şi poliţişti cu peste 25 ani vechime, plafonat la 12 solde
» Klaus Iohannis a decorat Consiliul Concurenţei

Publireportaj

» „Euphoria” evenimentelor perfecte
» Lucian-Bernd Săuleanu, candidat independent la funcția de Primar al Municipiului Craiova, își dorește un oraș administrat „cu bun simț și competență”.
» Importanța unui logo pentru o afacere. De ce aveți nevoie de unul?

Local

» Fermă de struţi în Căzăneşti
» Expo-Flora, a XXIII-a ediție, s-a deschis oficial la Slatina

Dolj

» Lucrările la cartierul chinezesc s-ar putea relua peste două luni
» Liceele şi-au expus oferta pentru admitere
» Scad chiriile ANL
» Când e gata DN 56 Craiova – Calafat?
» La Burila-n port
» “Târgul ofertelor educaționale”.
» Eugen Negrici – doctor honoris causa
» Craiova, dezvoltare haotica

Gorj

» Doctoriţă, anchetată după ce şi-ar fi agresat copilul
» Elevii, implicaţi în lupta împotriva drogurilor
» Descinderi la oameni de afaceri, într-un dosar de evaziune fiscală
» Podul de la Lainici nu va mai fi executat în cadrul actualului proiect
» Gorj: Drum Județean închis
» Tânăr din Gorj, mort într-un accident în Germania
» Gorj: Specialiştii în asistenţă socială s-au întâlnit la Târgu Jiu
» Programul “Rabla” a debutat şi în Gorj
» Municipiul Târgu Jiu, capitala artei tradiţionale

Olt

» Olt: Formația Forțelor Navale ale SUA în Europa a susținut un concert pentru copiii de la Deveselu
» Olt: Bărbat accidentat grav, transportat cu elicopterul la București

Vâlcea

» Vâlcea: A furat o bicicletă şi a fost reţinut pentru 24 de ore
» Vâlcea: Prefectura caută soluţii în cazul alunecării de teren de la Alunu

Sport

» Meci cu miză mare pentru handbalistele de la SCM
» Luptătorii lui Silviu Obeanu au cucerit Europa
» Filieșenii vor victoria la Bradu
» Gorjenii, obligați să câștige cu ASA
» „Satelitul“, la ultimul joc al sezonului
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (19-21 mai)
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, eliminată din Cupă după un joc mizerabil
» Fotbal / Ștefan Florescu, la „Repriza de Sud”

Sanatate

» Oltenia, „campioană“ în UE la tuberculoză (II) – „Titanicul de pe munte“, locul unde se tratează de un secol bolnavii de TBC

Magazin

» Bancul zilei
» REŢETA DE WEEKEND – Spanac cu muşchi de porc
» Horoscopul de weekend
» Cum tratăm arsurile solare

Top