Cercetarea este subfinanţată. Este un adevăr pe care toată lumea îl cunoaşte, dar cercetătorii îl simt pe pielea lor. La Staţiunea Şimnic, numărul specialiştilor a scăzut an de an, pentru că tinerii nu mai sunt motivaţi financiar să aleagă această carieră. În ciuda tuturor dificultăţilor, cei care au rămas creează soiuri de plante performante şi rezistente la secetă şi au în derulare proiecte care pot eficientiza agricultura din Oltenia, şi nu numai.
Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnic este şi astăzi un reper pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul agricol. Munca specialiştilor de aici a adus rezultate deosebite, deşi de la un an la altul s-au confruntat cu dificultăţi din ce în ce mai mari. De-a lungul timpului, subfinanţarea şi schimbările climaterice au fost principalele ameninţări ale cercetării. „Ţinta a fost să se aloce cam 3% din PIB pentru cercetare, dar nu s-a primit nici 0,23%. Asta înseamnă că cercetarea devine neatractivă pentru personal, iar resursa umană este îmbătrânită. Un cercetător de gradul I primeşte 2.600 – 2.700 de lei pe lună, iar tinerii nu mai sunt atraşi de acest sector. Pe lângă asta, şi schimbările climatice întârzie rezultatele cercetărilor şi implicit obţinerea de venituri şi a finanţării pentru că, în fond, cercetarea e investiţie de bani pentru a produce cunoştinţe. Dacă nu ai bani, nu poţi face cercetare“, a spus Constantin Găvan, directorul Staţiunii de Cercetare Agricolă Şimnic.
Efectul unei astfel de politici de subfinanţare a cercetării este scăderea dramatică a numărului de cercetători. Odată cu plecarea lor au dispărut unele specializări şi laboratoare, iar acest lucru este un minus pentru agricultură. „Avem cercetători foarte bine pregătiţi, dar, din păcate, echipa noastră este destul de restrânsă. Avem trei cercetători gradul I, un cercetător ştiinţific gradul II, trei cercetători gradul III şi un asistent cercetare. Media de vârstă e foarte mare şi ne lipsesc tinerii cercetători, dar şi doctoranzii. La fiecare dintre cele trei laboratoare ar trebui să avem cel puţin cinci specialişti, dar şi asistenţi de cercetare care să preia o parte din activitatea noastră. Ne-au dispărut specializări întregi, colective întregi. De exemplu, la protecţia plantelor nu mai avem pe nimeni. Mecanizarea agriculturii, chimia, fizica solului sunt alte laboratoare care au dispărut şi unde avem nevoie de cercetători. Încercăm să mai atragem tinerii spre acest domeniu, dar nu reuşim din cauza salariilor, care sunt foarte mici la nivelul întregii ţări. Ne fac concurenţă firmele producătoare de sămânţă din zonă, care îi atrag pe tineri încă din facultate şi îi angajează cu salarii motivante“, a explicat Viorica Urechean, secretar ştiinţific în cadrul Staţiunii de Cercetare Agricolă Şimnic.
Importurile de soluţii ştiinţifice, o afacere păguboasă
Conducerea staţiunii a apelat la fonduri europene pentru dotarea laboratoarelor şi pentru a compensa astfel lipsa de personal. Echipa de cercetători de la Staţiunea Şimnic are în derulare mai multe proiecte importante, ale căror rezultate pot contribui la eficientizarea agriculturii din Oltenia. Crearea de soiuri superioare de grâu, productive şi adaptabile la schimbările climaterice, crearea de hibrizi de porumb şi floarea-soarelui rezistenţi la boli şi dăunători, precum şi producerea de materiale de plantat certificate ecologic sunt doar câteva dintre ele. Cercetătorii de aici se bazează pe obţinerea unor soiuri care să facă faţă concurenţei produselor din alte state, cu atât mai mult cu cât importul de soluţii ştiinţifice s-a dovedit dezastruos în timp.
„Nu putem importa soluţii ştiinţifice pentru că s-a dovedit că acest lucru înseamnă să primim soiuri sau rase de animale neadaptate, care creează probleme. Am importat din Danemarca sau Olanda mii de animale din rasa Holstein – Friza, care este regina laptelui. Stresul de adaptare a fost foarte mare, iar după ce le-am adus s-au produs pierderi imense. La fel s-a întâmplat şi cu soiurile de grâu sau cu hibrizii de porumb din import, au fost neadaptaţi, iar acum doi-trei ani, când iarna a fost foarte geroasă, producţiile s-au diminuat cu 40-50 la sută“, a mai spus Constantin Găvan.
Vacile de la Şimnic, uzină de lapte
Staţiunea Şimnic supravieţuieşte prin autofinanţare, iar grosul profitului vine din producţia de sămânţă. Tehnologia folosită, precum şi efectuarea la timp a lucrărilor agricole au asigurat producţii record la hectar, care au însemnat finanţare pentru cercetare.
„Producem sămânţă de porumb, de grâu, de floarea-soarelui, dar şi de lucernă, care, având un preţ bun, ne aduce profit. Am avut producţii de peste 6.000 de kilograme de grâu la hectar, la lucernă – 1.000 kg de seminţe la hectar, patru tone la porumbul de sămânţă şi 1.500 kg la sămânţa de floarea-soarelui. Seminţele sunt principala sursă de venit pentru noi“, a declarat Constantin Găvan.
Pe lângă seminţele de calitate pe care le produce, şi zootehnia constituie o sursă de venit pentru Staţiunea de Cercetare Şimnic. Aici există o fermă de vaci din rasa Holstein aduse din Olanda, care dau, în medie, 50 de litri de lapte pe zi. Animalele mănâncă numai furaje de calitate, produse chiar în fermă.
„Din cele 62 de staţiuni de cercetare din ţară, suntem singura care mai avem vaci de lapte. Avem o fermă cu 340 de animale, din care efectiv matcă 120 de vaci. Avem exemplare care dau 40-50 de litri de lapte pe zi, iar dacă ne-am propune să dăm toată ferma, cred că în câteva zile am vinde-o, pentru că avem mari solicitări pentru acest material de prăsilă deosebit de valoros. Pentru a realiza această producţie, facem eforturi deosebite. Asigurăm cam 55 la sută din raţia animalului pe bază de concentrate produse aici, numai şrotul de floarea-soarelui îl cumpărăm. Sfecla furajeră o aducem de la 80 km. Astfel de animale au nevoie de furaje înalt energetice şi proteice, la care vacile răspund perfect şi devin uzină de lapte“, a explicat Constantin Găvan.
La staţiunea de la Şimnic există şi o linie de prelucrare a laptelui, iar smântâna şi brânzeturile produse aici ajung pe mesele craiovenilor.
