5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAscensor pentru Sanatoriul TBC, pentru ca bolnavii să nu mai fie căraţi cu targa

Ascensor pentru Sanatoriul TBC, pentru ca bolnavii să nu mai fie căraţi cu targa

Sanatoriul TBC de la Dobriţa
Sanatoriul TBC de la Dobriţa

Bolnavii şi personalul Spitalului TBC de la Dobriţa, judeţul Gorj, vor beneficia de un ascensor, în cel mai scurt timp. Investiţia se ridică la 132.703 lei, iar lucrările de montaj vor fi gata în două luni. În prezent, pacienţii nedeplasabili sunt transportaţi la etajele inferioare sau superioare, la internare/externare sau pentru efectuarea de investigaţii, cu targa sau căruciorul, pe scări, de către personalul medical al spitalului. În turele II şi III, transportul pacienţilor nedeplasabili pe scări constituie o problemă majoră, având în vedere faptul că în această perioadă, în unitate, rămâne doar personalul medical necesar pentru desfășurarea activităţii medicale şi nu mai există personal disponibil din cadrul altor sectoare de activitate, în special bărbaţi, pentru a ajuta la transportul pacienţilor.

Ar avea nevoie de brancardieri

Potrivit conducerii Spitalului TBC de la Dobriţa, angajarea brancardierilor necesari pentru desfăşurarea acestei activităţi pentru cele trei ture, deşi constituie o soluţie, nu se justifică. Aceasta din cauza cheltuielilor de personal la nivelul unităţii, raportat la periodicitatea rulajului de pacienţi. Achiziţionarea ascensorului de persoane se impune și datorită faptului că unitatea medicală dispune de o sală de kinetoterapie, în curs de finalizare, în regie proprie. Mai există şi sala de recuperare respiratorie, amplasată la etajul III al clădirii, transportul pacienţilor greu deplasabili care necesită recuperare medicală respiratorie făcându-se, din lipsa dotării cu ascensor de persoane, în aceleaşi condiţii precum cele menționate anterior. Starea generală a structurii de rezistenţă a clădirii este bună, aceasta fiind supusă expertizării de către un expert tehnic atestat, care a concluzionat că nu sunt necesare lucrări de consolidare. Aşadar, ascensorul poate fi montat în condiţii de siguranţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS