Modernizare de dai în gropi

Modernizarea străzilor și parcărilor din Craiova s-a făcut în mare parte de mântuială. Sunt artere pe care covorul asfaltic nu are nici măcar o lună, dar este plin de denivelări, ca și cum ar fi fost aruncat cu lopata la întâmplare. Într-un cartier, o jumătate de stradă a fost asfaltată, iar cealaltă jumătate nu. Parcările dintre blocuri au aceeași soartă.

Au așteptat 38 de ani să vadă asfalt pe aleile și în parcarea de lângă blocurile în care locuiesc. Dar acum, când constructorii au ajuns și pe strada lor, dezamăgirea este mare. Cetățenii care locuiesc în Craiovița Nouă, în zona străzilor Elena Farago și Paltinului, spun că asfaltatorii au demarat în mare trombă asfaltarea, în perioada alegerilor, după care s-au făcut nevăzuți. În urma lor au rămas lucrări de mântuială. Pe strada Elena Farago, de la intersecția cu strada Paltinului, s-a turnat covor asfaltic doar pe una din benzile de mers. Chiar la intersecția celor două străzi a rămas o mare porțiune neasfaltată. Nu mai vorbim de gurile de canalizare, care unele au fost acoperite cu asfalt, iar în jurul altora s-a decupat pentru a fi ridicate la nivel, dar așa au rămas. „Nu au terminat. Au venit înainte de alegeri, să-i aleagă lumea, și după ne-au dat cu piciorul în fund. Fac un petec pe aici, unul pe colo. Au lăsat strada neterminată, trotuarele. Cine să-i tragă la răspundere?“, a spus Constantin Safta, un localnic din Craiovița Nouă.

Modernizarea acestor străzi pare mai degrabă o mare cârpeală. Covorul asfaltic se oprește busc în mijlocul stăzii și după trei-patru metri continuă. Nimeni nu-și explică de ce au lăsat asfaltatorii astfel de goluri.

Nici parcările din spatele cvartalurilor de blocuri nu arată prea bine. Aici, covorul asfaltic a fost aruncat cu lopata și parcă a fost nivelat „din topor“. S-a lucrat cu jumătăți de măsură, covorul asfaltic este plin de gropi și denivelări, iar în zona dinspre blocuri nici măcar nu s-a mai asfaltat. Plimbați la comanda administrației locale ba pe o stradă, ba pe alta, constructorii și-au luat în mare grabă utilajele și duși au fost. „Ultima dată când i-am văzut aici a fost pe data de 10.06 2016. Au plecat cu mașina și s-au apucat de altă stradă. Au doar două mașini de asfaltat, una este stricată și doar una merge. Ei sunt trei echipe, cu bordurile, cu asfaltul de trotuare și cea de-a treia cu asfaltarea străzilor și parcărilor. Am înțeles că i-au chemat pe strada Împăratul Traian, alții sunt acolo, la ANL-uri. Am așteptat noi 38 de ani, mai așteptăm și acum, trebuie să vină!“, a explicat Ionel Picu, alt locuitor din Craiovița Nouă.

Strada Potelu, asfaltată doar pe laterale

Într-o stare asemănătoare este și strada Potelu, spre nemulțumirea craiovenilor care locuiesc aici și circulă zilnic pe această arteră. „Firma care a fost autorizată să reabiliteze strada Potelu a asfaltat doar parțial, pe laterale, lăsând fâșia din mijloc neatinsă, începând de la vilele ANL până la trecerea de pietoni din dreptul blocurilor ANL. Mai mult de atât, toate gurile de canal de pe întreaga stradă sunt ridicate față de nivelul asfaltului. În plus, o altă porțiune a fost lăsată nereabilitată, tot pe strada Potelu, după spălătoria auto“, a spus Lucian Nuță, într-un e-mail trimis pe adresa redacției GdS.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 24 iunie 2016

Actualitate

» Ministrul Sănătății amână aplicarea Ordinului 75 pentru a asigura accesul pacienților la medicamente
» Irlanda de Nord vrea alipirea de Irlanda, pentru a rămâne în UE
» FMI face un apel pentru o tranziție lină spre o nouă relație între UE și Marea Britanie
» Chirurgii cardiovasculari cer o finanțare egală a operațiilor în sistemul public și privat
» David Cameron își anunță intenția de a demisiona
» Craiova: Acţiuni de prevenire a infracţiunilor de furt din locuinţe
» Decontarea tratamentelor pentru cele 38 de victime din Colectiv, deblocată
» Vremea în weekend
» Juncker: BREXIT-UL nu înseamnă începutul sfârșitului pentru UE
» Avocatul Doru Boștină, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare
» Merkel: UE trebuie să rămână unită
» Scoţia anunţă un nou referendum pentru a se rupe de Marea Britanie şi a intra în UE
» Premierul Cioloş: Nu va exista un impact imediat asupra drepturilor românilor din Marea Britanie
» UE cere Marii Britanii să lanseze procedura de ieșire din Uniune “imediat ce va fi posibil”
» Iohannis, după Brexit: Nu sunt motive de îngrijorare pentru economia României
» Procurorii DNA au pus în mișcare o acțiune penală pe numele lui Relu Fenechiu
» Profesor la Academia de Studii Economice, despre Brexit: Banii publici vor fi mai puțini și vor trebui mai bine chivernisiți în România
» Frontul Naţional cere organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa Franţei la UE
» Primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, a anunţat că demisionează
» Brexit: Şefii diplomațiilor din cele șase țări fondatoare ale UE se reunesc, sâmbătă, în Berlin
» Consultări la Cotroceni pe tema referendumului din Marea Britanie; invitați – premierul, guvernatorul BNR și lideri politici
» Referendum în Marea Britanie: Tabăra Brexit a câștigat cu 51,9% din voturi (rezultate definitive)
» Rezultat referendum BREXIT: Lira sterlină şi bursele, în declin puternic
» Referendum în Marea Britanie: 51,4% pentru Brexit, 48,6% pentru rămânerea în UE (rezultate parțiale)

Publireportaj

» Roboţi de întreţinut gazonul – o alternativă inteligentă de la Eurodinamic

Dolj

» Validare cu scântei şi la Consiliul Judeţean
» Cod roșu de caniculă in autobuze
» Trecere de pietoni desfiinţată, dar circulată
» Cum ne afectează Brexitul?
» Poliţiştii doljeni supraveghează vacanţa copiilor
» Craiova: Festivalul Internațional de Epigramă „Traian Demetrescu”
» Restricţie temporară de circulaţie în centrul Craiovei
» Craiova: Prins cu 145 km/h, pe Calea Bucureşti
» Craiova: O tânără a fost accidentată pe trecerea de pietoni
» Două zile de caniculă în 10 judeţe ale ţării

Gorj

» UAP Târgu Jiu a donat peste 11.000 de lei pentru „Cuminţenia Pământului“
» Zece mii de purtători de ii, aşteptaţi la Târgu Jiu şi la Hobiţa

Olt

» Un comisar din cadrul IPJ Olt, găsit cu avere nejustificată
» Olt: Tânăr de 18 ani, arestat pentru tentativă de omor

Mehedinţi

» 203 locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi
» Mehedinţi: Amenzi rutiere de peste 50.000 de lei în doar 24 de ore

Sport

» Atletism: Maratonistul Nicolae Soare, depistat pozitiv cu Meldonium
» Simona Halep joacă împotriva Annei Karolina Schmiedlova, în primul tur la Wimbledon
» Fotbal: Duminică va avea Adunarea Generală ordinară a AJF Dolj
» Gigi Mulţescu a debutat cu o înfrângere pe banca CSU
» Spadasinele lui Podeanu, stăpânele Europei
» Claudia Ștef, liberă să concureze!

Bani & Afaceri

» Euro a sărit de 4,55 lei după rezultatul votului din Marea Britanie
» AUTOSHOW, salonul cailor putere, s-a deschis la Electroputere Mall

Sanatate

» Piedicile din calea medicilor rezidenți

Top