18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjExpertiză pentru prejudiciul din dosarul „Buldotancul“

Expertiză pentru prejudiciul din dosarul „Buldotancul“

Fostul Complex Energetic Turceni, păgubit cu peste 800.000 de lei
Fostul Complex Energetic Turceni, păgubit cu peste 800.000 de lei

Magistraţii Tribunalului Gorj au la dispoziţie o expertiză financiară în dosarul în care Complexul Energetic Oltenia (CEO) încearcă recuperarea prejudiciului în afacerea „Buldotancul“. Este vorba de achiziţia dubioasă a unui utilaj defect, în urma căreia compania de stat din domeniul energetic a fost păgubită cu peste 800.000 de lei. Potrivit magistraţilor, responsabili de producerea pagubei sunt trei foşti directori ai fostului Complex Energetic Turceni. Este vorba de Dumitru Cristea, ex-manager general, şi directorii Silvică Boiangiu şi Vasile Ioan Viorel. Cei trei au fost implicaţi direct în procesul de achiziţie şi virare a banilor către o firmă în spatele căreia se afla politicianul şi omul de afaceri Mugurel Surupăceanu, respectiv Voron Trans. „Buldotancul“ a fost importat dintr-o ţară a fostului spaţiu sovietic şi vândut către Complexul Energetic Turceni, la un preţ de câteva ori mai mare decât preţul de achiziţie.

Surupăceanu a fost achitat

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat în urma afacerii „Buldotancul“ şi au instrumentat un dosar penal care s-a soldat cu trimiterea în judecată a mai multor persoane, între care şi Mugurel Surupăceanu, acuzat de spălare de bani şi alte infracţiuni, precum şi a celor trei directori din cadrul fostului Complex Energetic Oltenia. Prima instanţă de judecată, respectiv Tribunalul Gorj a decis condamnarea la închisoare a celor vizaţi în dosarul „Buldotancul“, însă la Curtea de Apel din Craiova Surupăceanu a fost achitat în dosar, deşi iniţial fusese condamnat la şapte ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, Dumitru Cristea, Vasile Ioan Viorel şi Silvică Boiangiu au primit fiecare câte patru ani de închisoare cu suspendare. În mod paradoxal, Complexul Energetic Turceni nu s-a constituit parte civilă în dosar, iar acum Complexul Energetic Oltenia încercă să recupereze pe cale civilă prejudiciu. La ultimul termen de judecată a fost depus raportul de expertiză comandat în dosar. Următorul termen de judecată, în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Gorj, a fost stabilit pentru data de 22 iunie. În acelaşi proces au fost chemaţi în garanţie şapte actuali şi foşti directori de la CE Turceni, între care și Octavian Graure, trimis în judecată în dosarul „Șova“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS