20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIlie Gheorghe - o viaţă pe altarul Teatrului

Ilie Gheorghe – o viaţă pe altarul Teatrului

04044067-843a-4be4-9e64-be69a4ca982d

Într-o sală de teatru luminată, o lumină care nu se va stinge pe parcursul întregului spectacol, cortina se ridică încet în aplauzele publicului, iar Ilie Gheorghe (foto), singur pe scenă, primeşte cu un zâmbet cald această ofrandă. O clipă de linişte, apoi glasul lui care a răsunat de sute de ori pe această scenă se ridică din nou. „Măria Ta, public craiovean, care timp de 50 de ani m-ai răsfăţat cu aplauzele tale în care ai pus şi dragoste, şi admiraţie. Îngăduitu-mi fie acum, la rându-mi, cu aceleaşi sentimente dublu întreite să-mi plec fruntea cu nemărginită recunoştinţă, şi din toată fiinţa mea să strig ÎŢI MULŢUMESC“. Aşa a început spectacolul prin care unul dintre cei mai importanţi actori pe care i-a dat scena craioveană a fost omagiat pentru 75 de ani de viaţă şi 50 de ani de carieră.
Venit pe lume în 1940, Ilie Gheorghe a stat încă de la naştere sub semnul unui gest fabulos făcut de tatăl său. Aflat în cazarmă la Craiova, el află de naşterea fiului său, fuge din unitate, aleargă 45 de km până acasă, îl vede timp de câteva clipe, apoi face drumul întors. Un dublu maraton care îi va marca destinul copilului abia născut. „Întreaga viaţă şi operă a lui Ilie Gheorghe stă sub semnul acestui maraton, al unui marş istovitor, dar la finalul căruia omul şi-a îndeplinit rostul, misiunea, chiar cu preţul sacrificiului. Ne bucurăm să îl ascultăm şi în această seară depănând roluri impresionante care i-au caracterizat viaţa şi destinul de mare artist“, sunt cuvintele lui Nicolae Coande, secretarul literar al Teatrului Naţional din Craiova, cel care s-a aflat pe scenă alături de sărbătorit, fiindu-i partener de dialog. Şi astfel, timp de peste două ore, din schimbul de replici al celor doi s-a creionat imaginea succintă a unei cariere fabuloase, care se întinde pe parcursul a cinci decenii. Ilie Gheorghe a fost mai întâi învăţător şi apoi a devenit actor, iar pe scenă a adus mult din dedicarea şi apostolatul primei sale profesii. După absolvirea Institutului de Teatru şi Film, soseşte la teatrul din Craiova în 1967. Aici va debuta şi va cunoaşte consacrarea cu spectacole memorabile. Întâlnirea cu Silviu Purcărete este un moment crucial nu doar pentru cariera lui Ilie Gheorghe, ci şi pentru teatrul craiovean. După „Piticul din grădina de vară“, urmează „Ubu Rex“, care cunoaşte un succes răsunător şi, totodată, lansează cariera lui Ilie Gheorghe pe întregul mapamond. Aşa cum spunea şi Silviu Purcărete la un moment dat, singurul continent unde Ilie Gheorghe nu a jucat este Antarctica. În cei 50 de ani de activitate, Ilie Gheorghe a interpretat peste 120 de roluri, dintre care câteva sunt de referinţă în istoria teatrului. „Ubu rex“ sau „Faust“ din spectacolele lui Silviu Purcărete, Timon din spectacolul lui Mihai Măniuţiu, Harpagon din spectacolul „Avarul“ de Moliere, în regia lui Laszlo Bocsardi. Dincolo de toate aceste mari roluri, Ilie Gheorghe rămâne însă în istoria teatrului românesc prin două roluri etalon, care nu au fost egalate de nimeni până acum, şi probabil nici nu vor mai fi. Este vorba despre Caţavencu din „O scrisoare pierdută“ şi „Iona“ din piesa omonimă a lui Marin Sorescu.
Aniversarea a fost întregită de foarte multe mesaje de felicitare şi de distincţii care i-au fost acordate. De la George Banu – preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, la Ion Caramitru – preşedintele UNITER şi la celebrul regizor Robert Wilson care a lucrat cu Ilie Gheorghe când a montat la Craiova „Rinocerii“, numeroase personalităţi ale lumii teatrale cu care Ilie Gheorghe a lucrat de-a lungul întregii sale cariere au ţinut să îşi exprime aprecierea faţă de el. Printre cei care au fost prezenţi la eveniment s-a numărat şi Înalt Prea Sfinţia Sa Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei. „Maestre, încerc să iau permisiunea acestor domni şi stimabile doamne să consider că sunteţi Romeo şi aveţi teatrul ca Julieta dumneavoastră. Nu aş vrea să merg mai departe cu această comparaţie pentru că îmi este că mă încurc. Aş vrea mai bine să aduc comparaţia acolo unde mă pricep mai bine, la Sfânta Scriptură, şi să vă consider un pom roditor răsărit lângă apele cunoaşterii şi dăruirii întru totul. Pentru că arta şi cultura sunt hrana noastră. Fără artă şi cultură, un popor este destinat pieirii“. După aceste cuvinte, IPS Irineu Popa i-a înmânat lui Ilie Gheorghe medalia Sfântului Nicodim de la Tismana, cls I.
Momentul aniversar de aseară a fost un omagiu adus unui mare actor, dar şi un omagiu adus teatrului ca formă supremă de a înţelege menirea artistului într-o societate.

Biografie

Ilie Gheorghe s-a născut în 1940, la Giubega, Dolj. A absolvit Institutul de Teatru şi Film. Din 1967 este angajat al Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova.
Roluri la Teatrul Naţional Craiova (selectiv): Iordache Olimpiotul – „Zodia Taurului“ de Mihnea Gheorghiu, regia Vlad Mugur; Pistol – „Nevestele vesele din Windsor“ de W. Shakespeare, regia Gh. Jora; Sile – „Mobilă şi durere“ de D.R. Popescu, regia Cristian Hadji-Culea; Iros – „Piticul din grădina de vară“ de D.R. Popescu, regia Silviu Purcărete; Dom’Ubu – „Ubu Rex cu scene din Macbeth“ după Alfred Jarry şi W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete; Aaron – „Titus Andronicus“ de W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete; Theseu – „Phaedra după Euripide şi Seneca“, regia Silviu Purcărete; Iona – „Iona“ de Marin Sorescu, regia Ilie Gheorghe; Polonius – „Hamlet“ de W. Shakespeare, regia Tompa Gabor; Timon – „Timon din Atena“ de W. Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu; Pantalone de Bisognosi – „Slugă la doi stăpâni“ de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur; Sgualda – „Carnavalul bârfelor“ după Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur; Primarul – „Revizorul“ de N.V. Gogol, 2001-02, regia Claudiu Goga; Gremio – „Îmblânzirea scorpiei“ de W. Shakespeare, regia Mircea Cornişteanu; Sir Toby Belch – „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului“ de W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete; Harpagon – „Avarul de Molière“, regia Laszlo Bocsardi; Vicenţio – „Măsură pentru măsură“ de W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete; Prospero – „O furtună după W. Shakespeare“, regia Silviu Purcărete; Logicianul – „Rinocerii“ de Eugene Ionesco, regia Robert Wilson. A mai interpretat Caliban – „Furtuna“ de W. Shakespeare, 1995, regia Silviu Purcărete – Nottingham (Anglia) şi Marchizul de Sade – „Marchizul de Sade“, regia Silviu Purcărete – Limoges (Franţa). A avut roluri în mai multe filme: „Moromeţii“ (1985, regia Stere Gulea), „Undeva la Palilula“ (2012, regia Silviu Purcărete). A obţinut numeroase premii şi distincţii: Premiul criticii pentru cel mai bun actor al anului 1994, Premiul Naţional „Marin Sorescu“, acordat de Academia Română, Premiul Uniter pentru Cel mai bun actor în rol principal, Premiul Uniter pentru întreaga activitate, Meritul Cultural în grad de Cavaler.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS