Scriitorul Pavel Țugui, destăinuiri la 94 de ani: Hrușciov, îngenuncheat de actrița Lucia Sturdza-Bulandra

Profesorul universitar Pavel Țugui, în preajma cărților dragi sufletului său (Arhiva: Pavel Țugui)
Profesorul universitar Pavel Țugui, în preajma cărților dragi sufletului său (Arhiva: Pavel Țugui)

În 1955, la zece ani de la terminarea războiului, conducerea de partid din România a hotărât ca sărbătorirea zilei de 23 August să constituie un eveniment deosebit, organizându-se, în cinstea numeroaselor delegaţii invitate, din democraţiile populare şi din Occident, o mare recepţie la Palatul Snagov. Printre organizatorii recepției s-a aflat Pavel Țugui, iar acesta a povestit despre un moment deosebit petrecut la sindrofie, când cunoscuta Artistă a Poporului, Lucia Sturdza-Bulandra, l-a invitat pe liderul sovietic Hrușciov la dans, la „Perinița“. La sfârşit, potrivit coregrafiei, Hruşciov a ezitat iniţial să îngenuncheze, dar în final a făcut-o, fiind răsplătit de marea actriţă a scenei româneşti cu o îmbrăţişare, în aplauzele asistenţei. 

În noiembrie 2014, GdS i-a solicitat lui Pavel Țugui un interviu, adresându-i opt întrebări… Abia zilele trecute, după un an, am primit răspunsurile la șapte întrebări, răspunsuri care însumează 54.000 de caractere (aproape opt pagini de ziar). Din motive lesne de înțeles, am ales doar câteva fragmente din amplul interviu. Pavel Țugui este profesor universitar, editor şi istoric literar. În perioada 1955-1960, a fost şef al Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.

Situaţia simbolică provocată de Bulandra, copios comentată în cercurile diplomatice…

Prin prisma funcțiilor avute, Pavel Țugui s-a aflat în preajma potentaţilor politici ai vremii, iar legendele spun că a fost implicat, printre altele, în organizarea unei întâlniri între Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Hruşciov, întâlnire la care fostului lider sovietic i s-au oferit „folcloriste“ şi băuturi! Este legendă sau în această poveste există şi un sâmbure de adevăr? Pavel Țugui a lămurit misterul: „Povestea are un «sâmbure de adevăr», care, din păcate, este înnecat în derizoriul unui can-can, imaginat de indivizi de condiţie submediocră, ca să fiu elegant, care însăilează, cu orice ocazie, mistificări scandaloase, în dispreţ total faţă de adevăr, aruncând evenimentul istoric în mizeria percepţiei primitive, arătându-şi astfel chipul… Despre această «poveste», cu majore implicaţii în istoria contemporană a României, se găsesc relatări în presa anului 1955 şi următorii (…) În 1955, la zece ani de la terminarea războiului, conducerea de partid a hotărât ca sărbătorirea zilei de 23 August să constituie un eveniment deosebit. În cinstea numeroaselor delegaţii invitate, din democraţiile populare şi din Occident, s-a decis să se organizeze o mare recepţie la Palatul Snagov. Când s-a aflat că N.S. Hruşciov a acceptat invitaţia şi va participa la eveniment, s-a decis ca în conceperea şi susţinerea programului artistic să fie antrenate cele mai reprezentative personalităţi, regizori şi interpreţi de muzică cultă şi populară, specialişti în montarea spectacolelor de sunet şi lumini etc., pentru a da un plus de strălucire recepţiei oferite participanţilor. La începutul lunii august revenisem la Bucureşti de la Festivalul Internaţional al Tineretului şi Studenţilor de la Varşovia. Delegaţia tineretului din România a cuprins şi un grup de artişti consacraţi, între care şi Artista Poporului, Lucia Sturdza-Bulandra. Demn de menţionat este faptul că la concursul artistic organizat în cadrul festivalului, regretatul Dan Iordăchescu a obţinut un succes răsunător, care i-a deschis cariera internaţională. Imediat după sosirea în Capitală, am fost angrenat în organizarea recepţiei de la Snagov, unde Lucia Sturdza-Bulandra a fost invitată. Pentru a nu lungi răspunsul, mă opresc doar asupra miezului simbolic al evenimentului de protocol. După vizionarea spectacolului, care a impresionat asistenţa prin ingeniozitate şi calitate, invitaţii nu s-au lăsat prea mult poftiţi pe ringul de dans. După «Hora Mare» şi alte câteva dansuri clasice, la „Periniţa“, Lucia Sturdza-Bulandra l-a invitat şi pe liderul sovietic la dans. La sfârşit, potrivit coregrafiei, Hruşciov a ezitat iniţial să îngenuncheze, dar în final a făcut-o, fiind răsplătit de marea actriţă a scenei româneşti cu o îmbrăţişare, în aplauzele asistenţei. Situaţia simbolică provocată de Lucia Sturdza-Bulandra a fost apreciată de liderii români şi copios comentată în cercurile diplomatice… Evenimentele care au urmat arată că participarea lui Hruşciov şi a numeroasei delegaţii care l-a însoţit la evenimentele oficiale şi de protocol organizate la Bucureşti constituie debutul discuţiilor româno-sovietice cu privire la retragerea trupelor sovietice din România. De aceea, recepţia de la Snagov, cu momentul simbolic al «Periniţei», a suscitat aprecieri, interpretări şi pronosticuri politice… De prisos să mai comentăm/demontăm legenda. După recepţia de la Snagov am fost invitat, a doua zi, la Ministerul Forţelor Armate. Aici, doi generali români şi doi ofiţeri superiori sovietici (s-au recomandat «istorici militari») mi-au cerut date concrete şi amănunţite referitoare la participarea pe frontul din Transilvania (23 august-septembrie 1944) şi la misiunile de luptă ale batalionului meu, până la stabilirea contactului cu unităţile sovietice… Începuseră demersurile premergătoare tratativelor oficiale şi, după cum am aflat ulterior de la ministrul de externe Grigore Preoteasa au fost sesiuni la care au participat N. Hruşciov, Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş… Istoricii sunt unanimi în a aprecia acest eveniment din istoria contemporană ca un mare succes politico-diplomatic al lui Gheorghiu-Dej, ce a făcut ca România să fie unicul stat, din Europa Centrală şi de Est, din care trupele sovietice s-au retras, în plin «război rece», în 1958“.

„Cazul Blaga“, volum interzis în București, tipărit la Reprografia Universităţii Craiova

La sfârşitul anului 1960, Pavel Țugui a fost destituit din postul de şef al Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a CC al PMR, apoi exclus din partid. La propunerea lui Al. Piru, care îl știa pe Pavel Țugui din perioada în care acesta a fost student la Facultatea de Filologie a Universității București, Țugui a fost numit ca lector provizoriu la Universitatea din Craiova. Din perioada în care acesta a activat la Universitatea din Craiova, Pavel Țugui a publicat o carte-eveniment pentru acei ani, „Restituiri. Cazul Blaga“(1983). Cum aţi reuşit? În răspunsul la această chestiune, Pavel Țugui a explicat contextul în care acest text, „Cazul Blaga“, a provocat adversități din partea unor activiști ai propagandei din acei ani, unele reacții critice ș.a.m.d. care au condus la eșecul publicării integrale a lucrării amintite în Capitală. George Ivaşcu, directorul „României literare“, nu a obţinut aprobare să publice textul, deoarece – după cum i-a mărturist lui Pavel Țugui – acesta conţinea nume de personalităţi politice, conducători ai României etc. Nici romancierul Eugen Barbu, directorul revistei „Săptămâna“, nu a primit aprobare de la liderii propagandei, dar a dat textul la cules (prima parte) şi i-a înmânat şpaltul lui Pavel Țugui, spunându-i: „… e document, păstrează-l d-le Ţugui!“. Ajuns cadru didactic universitar la Facultatea de Filologie din Craiova, Pavel Țugui a reușit să publice cartea: „În anii rectoratului, prof. dr. Tiberiu Nicola a stimulat cercetarea ştiinţifică în toate facultăţile Universităţii, în acest scop reuşind să obţină fonduri de la guvern pentru înfiinţarea şi organizarea reprografiei Universităţii, în vederea tipăririi lucrărilor ştiinţifice elaborate de cadrele didactice, a rezumatelor tezelor de doctorat etc. În primăvara lui 1980, T. Nicola mi-a cerut informaţii despre eşecul publicării integrale a lucrării «Restituiri. Cazul Blaga», asigurându-mă că va chibzui asupra căilor de apariţie la reprografia Universităţii. Rectorul mi-a cerut să revăd textul, să realizez o dactilogramă corectă şi bună – tehnic – pentru reprografiere, iar în final a precizat: «Te rog să nu discuţi cu nimeni despre înţelegerea noastră!». Cu toate că în 1980 Tiberiu Nicola a părăsit Rectoratul, activând ca profesor, şef al Catedrei de Ştiinţe Sociale, membru al Senatului Universităţii, iar politic, membru al CC (din 1979 până în noiembrie 1984), nu a uitat promisiunea făcută. În toamna lui 1982, el mi-a cerut să prezint lucrările redactate, spre a fi incluse în planul reprografiei pe anul 1983 (…) În martie 1983, prof. Nicola mi-a cerut dactilograma «Restituiri», pe care a predat-o, în prezenţa mea, Gabrielei Toth, şefa reprografiei. S-a stabilit ca tirajul să se lucreze discret, iar cantitatea de hârtie necesară să fie adăugată ca suplimentare de tiraj a altei lucrări ( Teodor Ştefanelli…), urmând ca «tov. prof. Ţugui» să achite surplusul de tiraj. Pentru «Restituiri. Cazul Blaga» n-am semnat nici un act, astfel că în iunie-iulie 1983, când localul Universităţii era supraaglomerat, am ridicat de la reprografie tirajul lucrării-samisdat şi l-am transportat acasă, la Bucureşti. Iată, pe scurt, împrejurările în care prof. T. Nicola, membru al CC-PCR, a asigurat tipărirea broşurii (82 pag.) «Restituiri. Cazul Blaga», la reprografia Universităţii, 1983, după ce şefii propagandei de partid se opuseseră, ani la rând, apariţiei integrale a textului. Semnificativ este faptul că cei care au lucrat la apariţia broşurii au consemnat, pe ultima pagină (82): «Multiplicat la reprografia Universităţii din Craiova, str. A.I. Cuza, nr.13. Operator xerox: Toth Gabriela; Operator multiplicator: Pereanu Mircea; Legături: Niţu Elena. Coperta: Dijmărescu Luminiţa». Este o asumare directă a tipăririi lucrării-document, având în vedere că lucrătorii nu şi-au menţionat numele pe nici unul dintre sutele de texte lucrate/multiplicate aici şi difuzate în biblioteci şi alte instituţii culturale, între anii 1968 şi 1989“.

Întâlniri cu Tudor Arghezi

Vorbind despre readucerea marilor scriitori români în spaţiul public, aţi făcut lobby, printre alţii, lui Călinescu, Brâncuşi şi Tudor Arghezi în unele momente critice pentru aceştia. Cum v-a răsplătit, de exemplu, Arghezi pentru acest demers? La această întrebare, Pavel Țugui a oferit detalii inedite, cer țin de istorie literară. Pavel Ţugui: „Citaţi trei nume de referinţă în cultura română şi pentru a nu lungi peste măsură răspunsul, mă voi opri numai la Tudor Arghezi (…), În pragul iernii 1951/’52, M.Beniuc şi Z.Stancu mi-au spus că familia lui Tudor Arghezi nu a primit cartelele pentru alimente şi combustibil pentru încălzire, cu toate că ei făcuseră intervenţii la şefii Secţiei de propagandă şi la guvern. Am decis să mă implic direct, fără vreo aprobare din partea şefilor direcţi, L.Răutu şi Ofelia Manole. M-am deplasat la Sfatul Popular al raionului „Nicolae Bălcescu” (București), unde am limpezit lucrurile rapid, iar Patriarhul de la Mărţişor a primit cartelele cu pricina. Marele Alpha n-a tratat întâmplarea cu indiferenţă. După ce a aflat cine a intervenit pentru înlăturarea nedreptăţii, a telefonat la C.C. şi a transmis mulţumiri… Emoţionat la culme, am găsit totuşi glas pentru a-i propune să mă solicite când socoteşte necesar, pentru că sunt un admirator al poeziei… Am primit, mai târziu, cererea referitoare la readucerea impozitului pe grădina şi aşezarea de la Mărţişor la valoarea legală. După ce au fost rezolvate cele două probleme, poetul mi-a trimis, din proprie iniţiativă, manuscrisul „Fabule”, de Krîlov, pe care le tradusese. Am obţinut, cu tact şi perseverenţă, aprobarea lui Răutu pentru tipărirea traducerii argheziene. În octombrie 1952 apare, la Editura ARLUS «Cartea Rusă», I.A.Krîlov, „Fabule. În tălmăcirea lui Tudor Arghezi” (tiraj: 20.100 ex.). Primeam, cu mare bucurie, un exemplar cartonat, cu dedicaţia argheziană:

Domnului Pavel Ţugui

Pentru raftul dumnealui.

Autorul iscusit

Pana când şi-a ascuţit

N ’a ştiut că-i mâzgăleşte

Cartea, nemilostivit,

Un tâlmaci, pe româneşte.

Octombrie 1952 Tudor Arghezi

Cum L.Răutu n-a recomandat redacţiilor „Scînteia”, „România liberă”, „Scînteia tineretului”, revistelor de cultură să prezinte evenimentul literar, am receptat semnalul anticultural al detractorilor din C.C. ai lui Tudor Arghezi. Mai mult, în noiembrie 1952, biroul organizaţiei de bază PMR din Secţia de Propagandă şi Agitaţie a primit indicaţia să analizeze încălcările disciplinei de partid de către P.Ţugui, prin stabilirea de relaţii de muncă cu Tudor Arghezi, fără aprobarea conducerii secţiei. Biroul mi-a prezentat învinuirile, eu am arătat împrejurarea în care am aflat de eroarea administrativă şi am intervenit la Sfatul Popular… După lungi discuţii s-a propus sancţionarea mea cu „vot de blam cu avertisment”, însă majoritatea membrilor biroului au votat împotrivă. Poziţia majorităţii mi-a dat încredere că verdictul conducerii secţiei nu va fi destituirea.

Anul 1952 a fost marcat de evenimente politice deosebite: plenara din martie înlăturase din CC şi guvern pe Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu; Marea Adunare Naţională alege preşedinte al Prezidiului (şeful statului) pe Petru Groza, iar Gheorghiu-Dej este numit preşedintele Consiliului de Miniştri; în mai, Gh.Apostol este ales secretar al CC-PMR; MAN adoptă, la 24 septembrie, o nouă Constituţie; în noiembrie au loc alegeri de deputaţi în MAN etc. Aceste schimbări au dus la înlocuirea liderilor comunişti veniţi din URSS, în anii 1944/’45, cu lideri comunişti şi social-democraţi care, în anii războiului fuseseră închişi în temniţe şi lagăre din România. Mutaţiile politice operate în 1952, foarte probabil cu încuviinţarea lui Stalin, au dus la cimentarea dictaturii de tip stalinist a lui Gheorghiu-Dej personal, dovadă fiind procesele politice, din anii 1953/’54, a grupului Pătrăşcanu şi reeditarea atacurilor iraţionale contra unor intelectuali, precum Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi mulţi alţii…În aceste condiţii, în Biroul Politic, Gh.Apostol şi Al.Moghioroş reuşesc să obţină o reorganizare, limitată însă, în sistemul propagandei. Această secţie, activă în perioada 1947/ ’53 sub conducerea Anei Pauker, Iosif Chişinevschi, Miron Constantinescu, L.Răutu, Mihail Roller şi alţi devotaţi kominternişti, s-a divizat, în ianuarie 1953, în secţiile: Propagandă şi Agitaţie (şef L.Răutu), Ştiinţă şi Învăţământ (şef M.Roller), Literatură şi Artă (şef Constanţa Crăciun). Spre surprinderea mea şi a colegilor, Secretariatul CC m-a numit adjunct al şefului noii Secţii de Literatură şi Artă, deşi fusesem, cu numai o lună în urmă, pus în discuţia biroului organizaţiei de bază…

În mai 1953 am cerut acordul Constanţei Crăciun pentru a-i solicita poetului Tudor Arghezi să ofere revistei „Viaţa românească” versuri inedite. Mi-a spus că se va consulta cu „tovarăşii din conducere”. N-a trecut mult timp şi mi-a comunicat că decizia „conducerii partidului” este să renunţ la iniţiativă, deoarece „atitudinea partidului” faţă de Tudor Arghezi „este cunoscută”…

În iunie 1953, Constanţa Crăciun este numită şi preşedinte al Comitetului pentru Artă, cu rang de ministru în guvernul Gheorghiu-Dej. În această poziţie avea drept decizional şi asupra activităţii cenzurii (Direcţia Presei şi Tipăriturilor).

În septembrie 1953, când la Secţia de Literatură şi Artă începuseră „tratativele” cu acad. G.Călinescu pentru a conduce o delegaţie culturală în R.P. Chineză, am întrebat-o din nou, pe şefa secţiei, dacă este convenabil să-i solicit lui Arghezi versuri inedite pentru o revistă. Mi-a răspuns prompt: „Voi asigura ca Direcţia Presei să nu obstrucţioneze iniţiativa.” Am simţit că îmi pusesem în joc credibilitatea: dacă versurile solicitate poetului ar fi respinse, cenzurate, sau ar fi formulate „observaţii”, voi pierde orice credit din partea poetului.

La sfârşitul lui august am telefonat la Mărţişor şi l-am rugat pe Maestru s-o primească pe Sonia Olaru, redactorul-şef la „Cravata roşie”, care doreşte câteva versuri pentru elevii din şcolile primare. Constanţa Crăciun a contactat Direcţia Presei, iar versurile au apărut în revistă fără probleme”.

Arghezi a refuzat să fie sărbătorit şi decorat la Palatul Victoriei

În continuare, Pavel Țugui povestește întâlnirea cu Arghezi:„ Prin bunăvoinţa pictorilor Camil Ressu şi Iosif Iser l-am cunoscut personal pe Marele Alpha… I-am propus să trimită versuri inedite la „Viaţa românească”… Maestrul şi-a exprimat îndoiala că ele ar putea să apară… Am stăruit, dar răspunsul a fost echivoc-ironic: „S-o mai văd şi pe aceasta, d-le Ţugui!” Poetul a trimis la „Viaţa românească” poeziile inedite „Giuvaere”, „Secera” şi „La cosit”. Veronica Porumbacu ne-a comunicat vestea, iar împreună cu C.Crăciun am făcut demersurile pentru apariţia versurilor argheziene. Evenimentul literar şi politic se petrecea după aproape şase ani de interdicţie abuzivă a publicării poeziilor lui T. Arghezi. Corifeii taberei politice antiargheziene de la CC şi Scînteia au tăcut perfid…

În octombrie 1953 este înfiinţat, prin decretul Prezidiului MAN, Ministerul Culturii. Constanţa Crăciun este numită ministru al Culturii, iar subsemnatul, adjunct al ministrului, director al Direcţiei Generale a Artelor, pentru alte domenii (Radiodifuziune, Edituri, Cinematografie etc.) fiind numiţi alţi adjuncţi. Colegiul ministerului a stabilit priorităţile pe primul trimestru al anului 1954, între care şi elaborarea unei politici de stat în domeniul editorial-publicistic. Primul demers, pentru lărgirea bazei instituţional-administrative, a fost cel de a obţine, prin hotărâri de guvern, trecerea în subordinea ministerului a editurilor Cartea Rusă (de la Consiliul ARLUS) şi a Tineretului (de la CC al UTM) şi a revistei „Contemporanul” (din subordinea Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR).

La sfârşitul lui octombrie 1953, ministrul Culturii mi-a propus să vorbesc cu T.Arghezi, să-l primească pe D.Mihalache, director general adjunct în minister, pentru a-i solicita un articol. Poetul a acceptat, dar a subliniat că doreşte ca articolul să se publice fără „intervenţii nedorite”… Astfel apare, în revista „Cultura poporului”, nr. 11/1953, textul „Alegeri şi aleşi de odinioară”, articol ce marchează revenirea celebrului pamfletar pe scena cultural-politică a „obsedantului deceniu” românesc. Urmează colaborările argheziene în „Contemporanul”, săptămânalul „Veac nou” etc.

La mijlocul lui februarie 1954, când s-a decis să elaborez referatul privind „politica editorială a Ministerului Culturii”, Constanţa Crăciun a propus să avem un schimb de păreri cu reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor. La discuţia de la minister au participat M.Beniuc, Z. Stancu, Paul Georgescu, Al.Balaci, redactor-şef al ESPLA, A.Lăzărescu, Direcţia Editurilor… din minister şi gazdele, ministrul şi adjunctul său.

Între problemele discutate au fost multe referiri la „cazul Arghezi”. De pildă, Z.Stancu a afirmat că foiletonul antiarghezian publicat în „Scînteia”, în ianuarie 1948, a fost precedat de articole ignobile, agresive faţă de opera lui Arghezi, publicate de Miron Radu Paraschivescu. Atât articolele lui M.R.P., cât şi foiletonul lui Sorin Toma, din „Scînteia”, au avut ca scop – după autorul romanului „Desculţ” – blocarea alegerii lui T.Arghezi, în sesiunea din mai 1948, ca membru titular al Academiei Române. Scriitorul a arătat că, în 1946, conducerea Partidului Social-Democrat, prin vocea ministrului Ion Pas, a propus forurilor academice candidatura autorului „Florilor de mucigai”, iar conducerea PCR a aprobat rapid publicarea foiletonului semnat de S.Toma, deoarece se apropia unificarea PCR-PSD, iar liderii PSD, deveniţi membri în CC al PMR, n-ar fi acceptat declanşarea denigrării operei lui T.Arghezi. Z.Stancu a ironizat subtil manevra liderilor PCR, angajaţi în propulsarea pe fotoliul academic „a tov. A.Toma”, „prin numirea funcţionărească”, de către guvern, prin decretul din august 1948, privind „transformarea Academiei Române în Academia R.P.Române”…


În intervenţia sa, Paul Georgescu a spus că foiletonul lui S.Toma nu este un document de partid sau de stat, pentru că Arghezi n-a fost supus legilor epuraţiei, după august 1944, deoarece el fusese arestat în 1943 şi internat în Lagărul de la Târgu-Jiu. Ca atare – a subliniat puternic P.Georgescu -, interzicerea publicării şi reeditării operei lui Arghezi este „un abuz de putere…” asumat ilegal de „un grup de tovarăşi”, detractori ai creaţiei literare argheziene.

Ministrul Culturii a declarat, în încheierea discuţiilor, că în Colegiul ministerial vor fi aprobate propunerile de reeditare a operei lui T.Arghezi, precum şi publicarea tuturor scrierilor inedite oferite de poet. Această hotărâre (de stat, dar şi politică) a fost împărtăşită de participanţii la consfătuirea organizată de minister la sfârşitul lui februarie.

La solicitarea ministerului, Editura Tineretului încheie, cu T.Arghezi, contractul pentru tipărirea „Fabule[lor]” de La Fontaine (în traducerea poetului), apoi, a poeziilor inedite „Prisaca”. Cele două apariţii marchează revenirea poeziei argheziene pe scena literară românească…

Acţiunile atent gândite de colectivul de la Ministerul Culturii, împreună cu strălucitul grup de scriitori, academicieni, universitari, redactori şi publicişti, care a aderat ferm la ideea de primenire a politicii culturale, a provocat reacţia necontrolată a liderilor propagandei CC şi a redactorilor oficiosului Scînteia… În numărul din 13 aprilie 1954, ziarul partidului publică articolul „Câteva probleme ale creaţiei tinerilor scriitori”, care reia poziţia anticulturală, de defăimare a marilor poeţi români, prezentată în martie 1951, în aula Academiei RPR, de şeful propagandei… O reacţie mai dură apare în articolul „Cu privire la valorificarea moştenirii culturale” („Scînteia”, 16 iulie 1954), ce conţine atacuri directe la demersul colectivului de la minister, care este îndrumat, pe baza tezelor leniniste, să „…preia numai ceea ce este valoros în literatura naţională a trecutului”[…] „Faptul că unii scriitori care au mers pe căi greşite în trecut fac astăzi lucruri utile, ca, de pildă, poetul Tudor Arghezi, care a dat o tălmăcire a fabulelor lui Krîlov, iar Lucian Blaga lucrează la traducerea lui „Faust” de Goethe, nu poate justifica o atitudine neprincipială faţă de scrierile lor decadente din trecut.” Deci, programul de reeditare a operelor literare valoroase, apărute în deceniile interbelice, este calificat, de dogmaticii propagandei de partid, ca „atitudine neprincipială”!

Veninoasele articole din „Scînteia” l-au mâhnit peste măsură pe Patriarhul de la Mărţişor, care a sosit la Ministerul Culturii să-şi mărturisească suferinţele morale şi intelectuale prin vorbe aspre, de blestem… Ministrul l-a asigurat că speră ca, într-un viitor apropiat, necazurile pricinuite de „duşmanii literaturii” să devină amintiri…

A trecut şi toamna lui ’54, cu câteva bucurii şi multe aşteptări. La trecerea în noul an, primeam, de la poetul „Psalmilor”, urarea:

1 Ianuar 1955

Tovarăşului Ţugui, ministru

De-Anul nou ce pot să-i spui

Tovarăşului Ţugui ?

Să se ţie

Mărturie,

Pentru prieteni şi duşmani,

Tânăr o sută de ani.

T. Arghezi

La 8 februarie 1955, Gh.Apostol, prim-secretar al CC-PMR şi Gheorghiu-Dej, preşedinte al Consiliului de Miniştri m-au convocat în legătură cu numirea ca şef al noii Secţii de Ştiinţă şi Cultură a CC şi cu sarcinile ce-mi revin, ca „Mărturie / Pentru prieteni şi duşmani”…

După ce au fost prezentate sarcinile cu caracter general ce trebuie îndeplinite de noua secţie, Dej s-a referit la sarcinile ce-mi revin în pregătirea unei sesiuni a Academiei pentru reprimirea unor membri ai Academiei excluşi în 1948 şi pentru noi candidaturi de membru titular sau corespondent. Gh.Apostol m-a întrebat ce părere am. Fără să stau pe gânduri am spus: „Aş crede potrivit să fie aleşi membri ai Academiei RPR poetul Tudor Arghezi şi profesorul Tudor Vianu, să fie reintegraţi foştii academicieni Lucian Blaga, Dimitrie Gusti şi Rădulescu-Motru.” Răspunsul a deschis o discuţie în jurul cazului Arghezi, cei doi lideri evocând numele personalităţilor literare şi politice care au intervenit pentru a fi curmată ostracizarea şi izolarea civic-culturală a poetului de la Mărţişor… Gheorghiu-Dej a încheiat discuţia spunându-mi: „… a venit timpul ca situaţia lui Tudor Arghezi să fie urgent clarificată şi, în calitate de şef de secţie să găseşti o posibilitate de recunoaştere oficială a greşelilor noastre, iar scrierile lui să fie tipărite.”

Am „găsit posibilitatea”! La 21 mai 1955, făurarul „Cuvinte-lor potrivite” împlinea 75 de ani, iar aniversarea era un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru a fi sărbătorit şi decorat. I.Chişinevschi – prim-vicepreşedinte al guvernului şi principal iniţiator al ostracizării poetului şi denigrării operei sale ca „decadentă, cosmopolită, reacţionară”etc. – l-a invitat la Palatul Victoria pe T.Arghezi. Încercarea lui Chişinevschi de a realiza un compromis a eşuat, Arghezi s-a ridicat, refuzând să fie sărbătorit şi decorat. Alarmat, Gh.Apostol a propus să telefonez la Mărţişor, să-i solicit Maestrului să mă primească, pentru a-i prezenta un mesaj din partea şefului guvernului. Am telefonat, însă poetul a replicat, glacial, că este indisponibil. Fără să-şi piardă calmul, deşi momentul era tensionat, Gh.Apostol mi-a spus că „e bine” ca Arghezi să aibă „o discuţie sinceră cu tov. Gheorghiu-Dej.” Peste câteva zile, prim-secretarul CC mi-a cerut să revin, vorbesc cu poetul să mă primească, pentru a-i transmite un mesaj din partea şefului guvernului. De data aceasta, pe un ton agreabil, autorul Florilor de mucigai a acceptat. La Mărţişor, am prezentat invitaţia lui Dej la „o convorbire” la Palatul Victoria. După comentarii şugubeţe, cu premoniţii năstruşnice, Arghezi a cerut să-i comunic telefonic datele concrete ale întâlnirii de la guvern şi necesarul mijloc de transport… Întâlnirea s-a desfăşurat în condiţii optime. Şeful guvernului (în’48, al PCR) a recunoscut, prin asumare, răspunderea politică şi civică pentru publicarea foiletonului semnat de S.Toma şi celelalte atacuri şi critici nejuste. Dej nu a cerut poetului nici un compromis, a recunoscut tranşant că reprezentanţii partidului şi statului au comis o gravă eroare politică şi artistică prin interzicerea scrierilor şi ostracizarea, de-a lungul ultimilor şapte ani, a poetului… A amintit şi de internarea poetului în Lagărul de la Târgu-Jiu, fapt ce sporeşte dimensiunile nedreptăţii politice îndurate de cetăţeanul T.Arghezi.

În urma întâlnirii cu Dej, Tudor Arghezi îmi comunica telefonic, la Secţia de Ştiinţă şi Cultură, că acceptă sărbătorirea şi decoraţia conferită de conducerea statului…

În acest fel, primul moment al confruntării lui Tudor Arghezi şi proarghezienilor din PMR, cu partida antiargheziană de la CC, Scînteia etc. a fost depăşit. Poziţia intransigentă, respingerea oricărui compromis, au constituit platforma politică, morală şi intelectuală a revenirii marelui poet în viaţa culturală a obsedantului deceniu. Fără îndoială, şi decizia raţională a celor doi lideri politici, care au împărtăşit poziţia conducerii Ministerului Culturii privind valorificarea moştenirii culturale, a creaţiei originale contemporane, alături de recunoaşterea erorilor din trecut, au avut o importanţă fundamentală în această confruntare.

Arghezi fusese sărbătorit, decorat, dar imundele producţii ale detractorilor săi, şi a poeţilor Ion Barbu şi Lucian Blaga, găzduite în Scînteia, nu primiseră o replică pe măsură. Aceasta a venit din partea acad. G.Călinescu, în laudatio rostit la Sesiunea Academiei RPR (2 iulie 1955), de alegeri de noi membri titulari, când a candidat şi Tudor Arghezi. G.Călinescu rosteşte, în aula Academiei: „Mi se pare de prisos să demonstrez cu multe cuvinte valoarea lui Tudor Arghezi. Tudor Arghezi este cel mai mare poet contemporan, e unul din cei mai mari poeţi romîni, e un geniu…” Magistralul mesaj al prozatorului, publicistului, critic şi istoric literar se încheie cu înţeleapta premoniţie: „Venind între noi, în calitate de membru titular, Tudor Arghezi va schimba climatul secţiei literare [a Academiei], adăugînd un munte nou geografiei noastre pe lîngă acela reprezentat de M.Sadoveanu.” [G.Călinescu, Opere. Publicistică, XII (Postume şi inedite), Academia Română, FNŞA, Bucureşti, 2012, p.895-897.]

Mesajul călinescian, sclipitor ca gândire artistică, atesta intrarea în forul academic a reprezentanţilor modernismului cultural-artistic românesc, şi totodată, depăşea hotarul cultural-literar, fiind investit şi cu semnificaţie politică, dacă ne gândim că, în martie 1951, sub cupola aceleiaşi aule a Academiei RPR, Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Lucian Blaga erau stigmatizaţi şi denigraţi în tot felul de culturnicii propagandei stalinist-dogmatice a PMR.

Oricât am fi de aroganţi şi discreţionari în aprecierea evenimentelor cultural-literare din obsedantul deceniu 1950/’60, nu putem nega realităţi încastrate în timp, istoric: la sfârşitul lui 1953 apare romanul „Bietul Ioanide”; în vara anului 1954, „Prisaca”, versuri pentru şcolari; în iulie 1955, Tudor Arghezi şi Tudor Vianu sunt aleşi membri titulari ai Academiei; în toamna lui ’55 apare romanul „Moromeţii” ş.a. La fel de adevărat este că adepţii dogmatici ai realismului socialist în artă şi a tezei leniniste despre cele două culturi au reuşit, în iulie 1955, prin manevre oculte, lipsite de cel mai elementar simţ al onoarei, să blocheze reprimirea în Academie a foştilor membri titulari Lucian Blaga, C.Rădulescu-Motru şi Dimitrie Gusti…

După remarcabilul eveniment academic, Secţia de Ştiinţă şi Cultură a obţinut aprobarea pentru a organiza o consfătuire cu scriitorii activi, membri ai Uniunii, în vederea sincronizării opiniilor referitoare la alegerea unor noi secretari, în locul contestaţilor Traian Şelmaru şi Eugen Frunză. Cum despre această conferinţă a apărut volumul semnat de Mircea Coloşenco, „Conferinţa (secretă) a Uniunii Scriitorilor din iulie 1955”, la Editura Vremea, Bucureşti, 2006 (450 pag.), mă voi mărgini să menţionez, punctual, că şi aici, prin vocile lui Mihai Beniuc şi Aurel Baranga, s-a manifestat opoziţia grupului antiarghezian, de la Uniunea Scriitorilor, faţă de marele poet, obligându-mă să ripostez…

Tudor Arghezi m-a „răsplătit” moral şi intelectual şi după ce poziţia mea politică a fost înlocuită cu cea de profesor de liceu, apoi de universitar. Ultimele mărturii datează din 1966 – o generoasă urare de anul nou -, apoi din primăvara lui 1967, când, la sfârşit de aprilie, l-am însoţit pe Maestrul octogenar într-o lungă plimbare „cu bastonul prin Bucureşti”, pe Calea Dorobanţilor, până la Piaţa Ch.de Gaulle şi înapoi, la locuinţa sa din str. arh. Gr.Cerchez”.

 




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Actualitate

» Bilantul incendiului din clubul Colectiv a urcat la 59 de morti
» Consiliul de Securitate ONU autorizeaza ”toate masurile necesare” in lupta contra Statului Islamic
» Epava planorului disparut in luna august a fost gasita
» Epava planorului disparut in luna august a fost gasita in masivul Postavaru din judetul Brasov
» Avertizare de calatorie in Belgia
» Legea antifumat nu suportă amânare – 70 de români mor în fiecare zi din cauza fumatului

Dolj

» Șapte zile de sărbătoare la Caracal
» Telefon gratuit pentru copiii cu părinții în străinătate
» Întreruperi energie electrică de luni
» Scriitorul Pavel Țugui, destăinuiri la 94 de ani: Hrușciov, îngenuncheat de actrița Lucia Sturdza-Bulandra
» Patru câini de patrulare și intervenție pentru poliţiştii doljeni
» Craiova – centrul soluţiilor pentru mediul de afaceri
» Inginer de la Compania de Apă, la judecată
» Marș antinuclear la Craiova
» Craiovean cercetat pentru contrabandă cu țigări
» Modernizarea Pieței Dezrobirii, amânată din nou

Sport

» Handbal (f): SCM Craiova a debutat cu dreptul în Cupa Cupelor
» Volei: Victorie facilă pentru SCM-U Craiova
» Tenis: Florin Mergea şi Rohan Bopanna, în finala Turneului Campionilor
» Craiova a surclasat Chiajna
» Anghel Iordănescu şi-a prelungit contractul cu FRF
» Misiune facilă pentru băieţii lui Pascu
» SCM-U încearcă a şasea victorie
» Handbalistele debutează în Cupa Cupelor
» CSU II Craiova susține primul test sub presiune
» Filieșenii, „ciupiți“ de arbitri (galerie foto)
» Fotbal – Programe, clasamente, rezultate

Educatie

» 9,39 – cel mai mare punctaj la rezidențiat în Craiova
» Două sesiuni de concurs pentru posturile didactice

Magazin

» Bancul zilei
» Un nigerian a găsit rezolvarea unei probleme de matematică veche de 156 de ani
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită! – Iron Man – Omul de oţel 3

Opinii

» Scrisori de la cititori – Doamnă primar, doamnelor și domnilor consilieri

Top