30.6 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjStudenţii UCB Târgu Jiu vor beneficia de burse nominale din partea cadrelor didactice

Studenţii UCB Târgu Jiu vor beneficia de burse nominale din partea cadrelor didactice

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

La iniţiativa preşedintelui Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi“ (UCB) din Târgu Jiu, profesorul Adrian Gorun, studenţii instituţiei de învăţământ superior din municipiu vor beneficia, începând cu anul universitar în curs, de burse nominale acordate de către cadrele didactice, care vor purta numele acestora. Astfel, fiecare cadru didactic din Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu va avea posibilitatea de a oferi unuia sau mai multor studenţi burse nominale, din venituri proprii. Criteriile de atribuire vor fi stabilite de către fiecare cadru didactic în conformitate cu Regulamentul de acordare a burselor, a altor forme de sprijin material şi a facilităţilor acordate studenţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu. „Până în acest moment şi-au manifestat dorinţa de a acorda astfel de burse prof.univ.dr. Adrian Gorun, prof.univ.dr. Ion Ghizdeanu şi prof.univ.dr. George Niculescu, în cuantumul unei burse de performanţă, respectiv 600 lei, prof.univ.dr.ing. Luminiţa Georgeta Popescu şi prof.univ.dr. Ion Lucian Medar în cuantumul unei burse de merit, respectiv 400 lei, prof.univ.dr. Amelia Georgiana Boncea, prof.univ.dr. Cecilia Irina Răbonţu şi prof.univ.dr. Sorin Vasile Purec, în cuantumul unei burse sociale, respectiv 300 lei. Prin acest demers, conducerea Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu Jiu îşi propune să ofere studenţilor săi facilităţi prin care să întărească motivaţia acestora pentru învăţare“, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu. Şi în trecut cadre ale universităţii au oferit burse din venituri proprii studenţilor merituoşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS