5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFost primar, judecat în al doilea dosar penal

Fost primar, judecat în al doilea dosar penal

Procurorii craioveni au dispus trimiterea în judecată a fostului primar din comuna Daneți și a fostului director al Şcolii de Arte și Meserii Daneți, ambii fiind acuzați că au fraudat unitatea de învățământ cu aproape 250.000 de lei. Alături de cei doi inculpați au mai fost deferiți justiției contabilul școlii și administratorul unei societăți comerciale.

Ionel Goagă, de 47 de ani, fostul director al Școlii de Arte și Meserii Daneți, și Gheorghe Tănăsescu, de 62 de ani, contabil la aceeaşi unitate şcolară, au fost reținuți de ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor în octombrie 2014. La acea vreme, Constantin Spiridon, fostul primar al comunei Daneți, era arestat preventiv în alt dosar penal.
Anchetatorii au stabilit faptul că, în perioada decembrie 2009 – aprilie 2011, Goagă și Tănăsescu, cu ajutorul edilului Spiridon, „prin procedura de achiziţie directă de bunuri şi servicii, au achiziţionat pentru unitatea de învăţământ de la o societate comercială din Craiova bunuri la preţuri supraevaluate, care nu au fost recepţionate în totalitate“. În plus, cei doi inculpați au acceptat la plată facturi emise fictiv pentru lucrări de reparaţii sau amenajări interioare care nu s-au efectuat niciodată la școala din comuna doljeană Daneți.
Este vorba de SC Sabalux Mob SRL Craiova, reprezentată de Vasile Savu, care a emis către Școala de Arte și Meserii Daneți facturi în valoare totală de 173.399 de lei, din care școala a achitat suma de 153.849 de lei. Expertiza contabilă dispusă în acest caz a arătat că prejudiciul adus unităţii de învăţământ este în valoare de 120.637 de lei.
Oamenii legii au mai reținut că, în perioada iunie 2009 – iunie 2012, aceeași unitate de învățământ, reprezentată de Ionel Goagă, în calitate de director, şi de Gheorghe Tănăsescu, în calitate de contabil, a achiziţionat de la nouă agenţi economici mai multe bunuri şi produse în valoare totală 122.970 de lei, bunuri care ar fi fost însuşite de cei doi inculpați. Este vorba de piese de mobilier, laptopuri, aparatură electrocasnică, diverse dispozitive și scule electrice. În urma perchezițiilor făcute la cei doi suspecți acasă, au fost ridicate un televizor LCD, un sistem audio, un filtru de cafea, bormașini, polizoare și ferăstraie electrice, o mașină de tuns iarba, un generator curent, un motocultor, dar și mai multe unelte de grădinărit și o… chitară, bunuri care ar fi fost cumpărate din banii școlii. Bunurile recuperate de polițiști din gospodăriile lui Goagă și Tănăsescu au fost evaluate la aproximativ 100.000 de lei.

Judecați pentru abuz în serviciu, delapidare și fals și uz de fals

Cei patru inculpați au fost trimiși în judecată în noiembrie, printre acuzațiile aduse de procurori numărându-se abuzul în serviciu în formă continuată, delapidarea în formă continuată, falsul și uzul de fals cu privire la efectuarea unor achiziţii de bunuri şi lucrări sau abuzul în serviciu contra intereselor publice.
Pe 19 martie, Judecătoria Craiova a hotărât să restituie procurorilor rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată inculpații, iar la sfârșitul lunii mai, după ce au remediat problemele din rechizitoriu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus din nou trimiterea în judecată a lui Spiridon, Goagă, Tănăsescu și Savu. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova pe 29 mai, însă până miercuri instanța nu stabilise primul termen de judecată. În acest dosar penal, Școala de Arte și Meserii Daneți este parte vătămată.

Primul dosar

Edilul Constantin Spiridon a fost arestat preventiv, în alt dosar, pe 9 iulie 2014, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Anchetatorii au stabilit că, în perioada aprilie 2007 – septembrie 2011, Constantin Spiridon, printr-o serie de achiziții directe de bunuri și servicii, a acceptat la plată facturi pentru bunuri și servicii care nu au fost recepționate în totalitate și a căror valoare a fost supraevaluată, prețurile acestora depășindu-le cu mult pe cele existente pe piață la momentul efectuării achizițiilor. Bunurile ar fi fost achiziționate de Primăria Daneți la prețuri „umflate“, de la firmele controlate de Vasile Anghel, fratele lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial. Prejudiciul adus bugetului comunei a fost calculat la peste 360.000 de lei. Acest dosar se află pe rolul Judecătoriei Craiova, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 19 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS