21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCinci locuinţe protejate la Târgu Jiu

Cinci locuinţe protejate la Târgu Jiu

Consiliul Judeţean Gorj, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, intenţionează să construiască cinci locuinţe protejate în Târgu Jiu. În acest sens, va fi realizat un studiu de fezabilitate care va stabili costurile legate de realizarea celor cinci locuinţe protejate, care vor fi amplasate pe strada Ecaterina Teodoriu, în cartierul Iezureni.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, locuinţa protejată va fi destinată persoanelor adulte cu dizabilităţi mintale uşoare, care vor ieşi din centrele de asistenţă ale Direcţiei. Tinerii respectivi vor învăţa să trăiască independent în comunitate. Conform specialiştilor, în locuinţa protejată persoanele cu dizabilităţi îşi formează abilităţi de gospodărit (prepararea hranei, spălarea veselei, spălarea şi sortarea hainelor, curăţarea spaţiului, creşterea animalelor pentru consum intern etc.), de comunicare şi gestionare a resurselor financiare.
De asemenea, beneficiarii locuinţei protejate sunt susţinuţi pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi în menţinerea acestuia, dată fiind nevoia de a contribui şi acoperi din contul beneficiarilor cheltuielile curente pentru întreţinerea locuinței. Într-o locuinţă protejată pot locui până la şase persoane cu dizabilităţi, acestea fiind monitorizate de asistenţi sociali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS