10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPatru şcoli din Craiova, suprasolicitate pentru clasa pregătitoare

Patru şcoli din Craiova, suprasolicitate pentru clasa pregătitoare

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj a realizat bilanţul după prima săptămână de înscrieri la învăţământul primar. Raportul a arătat că la patru şcoli din municipiul Craiova numărul solicitărilor a depăşit cu mult numărul locurilor disponibile la clasa pregătitoare. „Cele patru unităţi de învăţământ suprasolicitate sunt Colegiul Naţional «Fraţii Buzeşti», unde s-au înregistrat 61 de cereri peste numărul de locuri disponibile, Colegiul Naţional «Ştefan Velovan», unde sunt cu 17 cereri mai mult decât locuri, Liceul «Tudor Arghezi» – 27 de cereri peste numărul de locuri, şi Şcoala Gimnazială «Sf. Gheorghe», cu 14 cereri peste numărul de locuri“, a declarat Nicuşor Cotescu, inspector şcolar general adjunct. Potrivit acestuia, metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei prevede că dacă numărul solicitărilor depăşeşte numărul locurilor se aplică criteriile generale de departajare şi criteriile specifice elaborate de fiecare unitate de învăţământ. „De asemenea, cererile părinţilor trebuie să aibă în vedere interesul educaţional al copilului, în limitele prevăzute de metodologie“, a precizat Nicuşor Cotescu.  
La nivelul judeţului Dolj, până vineri se înregistraseră 2.784 de copii la învăţământul primar, dintre care 1.568 în Craiova şi 1.216 în judeţ. 516 copii înscrişi au fost supuşi evaluării psihosomatice, 477 dintre evaluări au fost pozitive pentru clasa pregătitoare şi 19 pentru clasa I, iar 20 dintre copiii înscrişi nu au trecut testul şi vor rămâne încă un an la grădiniţă.
Înscrierile la învăţământul primar continuă până pe 14 martie, la instituţiile de învăţământ, de luni până vineri, între orele 8.00-20.00, iar sâmbăta, în intervalul orar 8.00 – 13.00. Evaluările psihosomatice pentru copiii care nu îndeplinesc vârsta de şcolarizare de şase sau şapte ani până la 1 septembrie se fac până pe 12 martie. Potrivit ISJ Dolj, luni evaluatorii se vor afla în comuna Pleniţa, marţi la Leu, iar până pe 12 martie în şcolile din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS