10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimarul care s-a dat singur în judecată

Primarul care s-a dat singur în judecată

Primarul comunei gorjene Leleşti, Marian Rotaru, s-a dat singur în judecată, în încercarea de a obţine un spor de dificultate de 50% lunar din salariul de bază, pentru activitatea depusă la Comisia Locală de Fond Funciar Leleşti. Procesul se află pe rolul Tribunalului Gorj, la Secţia contencios administrativ şi fiscal. Primul termen de judecată a fost programat pentru 21 septembrie, dar edilul susţine că nu ştie ce obiect are procesul în care s-a acţionat în judecată pe sine însuşi, însă cunoaşte faptul că trebuie să se „lupte“ în instanţă cu primarul comunei Leleşti, Marian Rotaru. Cotactat telefonic pentru un punct de vedere, Marian Rotaru a declarat că secretarul comunei Leleşti, Constantin Mischie, ştie despre ce este vorba în procesul Rotaru versus Rotaru.

Secretarul ştie

Constantin Mischie, secretarul Primăriei Leleşti, a declarat că nu numai primarul încearcă să beneficieze de sporul de dificultate, conform legii, ci şi alţi membri ai Comisiei Locale de Fond Funciar Leleşti. Este vorba de alte persoane, între care şi secretarul Constantin Mischie, dar şi următorii salariaţi: Maria Volintiru, Ion Cercel, Vasile Turcilă şi Laura Gheorghe. „Este vorba de nişte drepturi salariale. Toţi membrii Comisiei Locale de Fond Funciar au iniţiat acţiuni în instanţă pentru sporul de dificultate. S-a mai întâmplat şi în alte zone ale ţării. Unii au câştigat, alţii au pierdut. Se solicită sporul de dificultate de la 1 ianuarie şi până în prezent. El nu a fost luat în calcul la stabilirea salariului, deşi se acordă printr-o lege din 2008 şi este 50% din salariul de bază. Există însă neconcordanţe între legea respectivă şi legea salarizării unice, ca la noi, la români. Se cam bat cap în cap legile respective. Vedem ce decide instanţa“, a precizat Constantin Mischie, secretarul Primăriei Leleşti.

S-a dat de trei ori în judecată anul acesta

Membrii Comisiei Locale de Fond Funciar Leleşti, în frunte cu edilul Marian Rotaru, cunosc foarte bine instanţa de contencios administrativ şi fiscal. Aceştia se află la al treilea proces în 2011, în care încearcă să obţină în plus la salariu sporul de dificultate pentru că şi-au făcut datoria la Comisia Locală. În primele două procese au şi avut câştig de cauză, când magistraţii Tribunalului Gorj au admis acţiunile şi au dispus ca primarul din Leleşti să-i achite lui Marian Rotaru sporul de dificultate, începând cu anul 2008 şi până la data pronunţării sentinţei, respectiv iulie 2011. La fel s-a întâmplat şi cu ceilalţi membri ai Comisiei Locale. Angajaţii Primăriei Leleşti au fost mulţumiţi doar parţial de deciziile judecătorilor. Al treilea proces vizează însă plata la zi a sporului de dificultate, şi pentru lunile trecute de la ultima sentinţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII