10.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj19 candidați eliminați de la bac

19 candidați eliminați de la bac

Pentru a se asigura că vor reuşi să ia, în sfârşit, bacalaureatul, 19 candidaţi au încercat să copieze şi au fost eliminaţi
din examen

Cu toate că au avut două luni în plus să se pregătească pentru sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat, absolvenţii de liceu cred că pot promova examenul prin alte metode decât învăţat. Ieri, de la prima probă scrisă a examenului (limba şi literatura română- n.r.), zece candidați au fost daţi afară din examen pentru că au încercat să copieze. „La această probă au fost înscrişi 2.125 de elevi. Dintre aceştia, 388 (adică 18,25%) au fost absenţi, iar zece au fost eliminaţi din examen din cauza tentativei de a copia“, a declarat Cerasela Cremene, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, secretarul Comisiei Judeţene de Bacalaureat. Candidații au susţinut examenul la Grupurile Şcolare „Energetic“ (3), „Traian Demetrescu“ (2), „Transporturi Căi Ferate“ (2), „Matei Basarab“ (1), Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu“ (1) şi la Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu“ Calafat (1). Potrivit legislaţiei în vigoare, elevii suspendaţi pierd dreptul de a da examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni, fiind primiţi cel mai devreme în sesiunea din vara anului 2013. În afară de această sancţiune, toate examenele susţinute în actuala sesiune, până la eliminare, nu sunt recunoscute.

„A fost mai dificil decât în vară“

Nici elevii care au rămas în examen nu au fost cu mult mai fericiţi. Mai mult de jumătate dintre cei care au susţiut ieri proba au considerat că subiectele au avut un nivel ridicat de dificultate. „A fost greu. A fost mai dificil decât în vară, iar eu mă aşteptam să fie invers. În plus, nu am reuşit să mişcăm deloc în bancă şi să ne inspirăm“, a precizat Alin, unul dintre candidaţi. „Subiectele au fost destul de grele. Am făcut şi nu prea. Nu ştiu ce să zic. Am umplut paginile, dar nu ştiu dacă am scris ceea ce trebuia. Oricum credeam că o să fie mai uşor sau cel puţin că o să reuşim să copiem, dar nu ne-au lăsat deloc“, a spus un alt candidat. Au fost însă şi elevi care au spus că subiectele puteau fi abordate astfel încât să iei o notă mai mare. „Eu la sesiunea anterioară am luat note peste 5, dar sub 6, la fiecare probă, astfel că nu am reuşit să promovez examenul (pentru că media examenelor scrise trebuie să fie de minimum şase- n.r.). În sesiunea asta dau doar la română şi trebuie să iau minimum 6,6 ca să promovez examenul. Am învăţat destul de mult şi cred că o să reuşesc să trec. În nici un caz nu voi lua notă foarte mare pentru că subiectele au fost totuşi destul de dificile, dar sunt convinsă că o să reuşesc să obţin nota asta. Oricum, profesorii nu ne-au lăsat să ne inspirăm deloc“, a spus Andreea, o altă candidată.

Elevii au rezolvat varianta nr. 3

Ieri, elevii au avut de rezolvat varianta nr. 3. La primul subiect trebuia să răspundă la nouă întrebări pe baza unui text din romanul „Adela“ al lui Garabet Ibrăileanu. În plus, au avut de redactat un text argumentativ depre prietenie, pornind de la ideile generate de afirmaţia lui Nichita Stănescu „Prietenia nu este un dor, este o prezenţă“. La subiectul al treilea, elevilor li s-a cerut să redacteze un eseu de două-trei pagini în care să prezinte modul în care se reflectă o temă (banul, destinul, istoria, familia) într-o nuvelă studiată.
La sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului, la primul subiect elevii trebuia să răspundă la nouă întrebări pe baza operei „Nuntă în cer“ de Mircea Eliade. Textul argumentativ de la subiectul al doilea a vizat o afirmaţie a lui Nichita Stănescu „A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă“, iar cel de-al treilea subiect viza textele dramatice studiate, aparţinând scriitorilor I.L.Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu.

Şase candidaţi eliminaţi în Olt

Dintre cei aproximativ 1.000 de elevi care s-au înscris în Olt la proba E – proba scrisă la limba şi literatura română -, au fost prezenţi 906. Dintre aceştia, șase au fost eliminaţi. Candidaţii au fost împărţiţi în patru centre din judeţ: Colegiul Naţional „Ioniţă Asan“ din Caracal, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“, Colegiul Tehnic Metalurgic şi Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, toate din Slatina. Spre deosebire de sesiunea din vară, în sesiunea aceasta, sălile din cele patru centre ale judeţului Olt au fost supravegheate video. Potrivit unei statistici a Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, numărul total de candidaţi înscrişi a fost de 3.349, dintre care cei mai mulţi, respectiv 1.121, vor susţine mâine proba scrisă la matematică.

Fraudă anunţată la 112 la Târgu Jiu

Trei dintre elevii gorjeni care au participat ieri la prima probă scrisă a sesiunii de toamnă a bacului au fost eliminaţi din sălile de examen pentru că au încercat să copieze. Un elev din Turceni, unul din Motru şi altul din Târgu Jiu au pierdut şi de această dată şansa de a promova bacalaureatul. În Târgu Jiu, a mai fost înregistrat cazul unui elev care a sunat la 112 pentru a anunţa poliţia că un coleg al său copiază. „Am avut trei elevi eliminaţi pentru tentativă de fraudă, la centrele de examen «Henri Coandă» din Târgu Jiu, Motru şi Turceni. De asemenea, un elev care a scris doar câteva rânduri pe foaia sa de examen a ieşit din sală şi a sunat la 112 să sesizeze o tentativă de fraudă sau chiar o fraudă, în opinia sa. Le-a spus operatoarelor că un coleg copiază. Vom cerceta cazul şi poliţia a anunţat că va deschide o anchetă“, a spus Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct la ISJ Gorj. La prima probă scrisă a bacalaureatului de toamnă s-au înscris 1.956 de candidaţi, fiind prezenţi doar 1.622 de elevi.

Calendarul examenului de bacalaureat

Cea de-a doua probă scrisă, la limba şi literatura maternă, se va desfăşura astăzi. „La nivelul judeţului Dolj nu avem nici o persoană înscrisă la această probă“, a declarat Cerasela Cremene. Următoarele două probe scrise, respectiv cea obligatorie a profilului şi cea la alegere a profilului şi specializării, vor avea loc pe 31 august şi, respectiv, 2 septembrie.

15 eliminaţi la proba scrisă la limba română din vară

La sesiunea din vară a examenului de bacalaureat în Dolj, de la proba de limba română, pentru tentativă de fraudă, au fost eliminaţi 15 absolvenţi de liceu.

• Andreea Horcone
Maria Oporan
Mihaela Floroiu
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII