5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalS-au terminat banii de zebre

S-au terminat banii de zebre

Efectele crizei devin vizibile şi în teren. După ce săptămâna trecută autorităţile au luat în discuţie restrângerea activităţii de salubrizare a oraşului, luni s-a luat o decizie în privinţa diminuării cheltuielilor în domeniul sistematizării rutiere. Cele 1,1 milioane de lei alocate în 2010 acestui sector s-au dovedit insuficiente, astfel că primăria se vede obligată să renunţe la realizarea marcajelor rutiere, cu mici excepţii. „Mai sunt fonduri pentru executarea marcajelor la trecerile de pietoni din dreptul unităţilor de învăţământ din Craiova“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al municipalităţii. Primăria vrea să compenseze însă la indicatoare rutiere, unde este obligată de lege. „În privinţa indicatoarelor rutiere, a fost achiziţionat tot necesarul – indicatoare şi stâlpi de susţinere – şi au fost rezervate fondurile pentru întreţinerea tuturor sistemelor de semnalizare rutieră până la sfârşitul anului“, a mai spus Carmen Licu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII