5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAcordul UE-FMI cu România va fi anunţat săptămâna aceasta

Acordul UE-FMI cu România va fi anunţat săptămâna aceasta

Acordul UE-FMI cu România va fi anunţat săptămâna aceasta, a declarat la Bruxelles comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia. „Negociem şi sper că vom anunţa un acord cu România săptămâna viitoare", a spus duminică Joaquin Almunia, aflat la Bruxelles Forum, o conferinţă pe teme transatlantice organizată de German Marshall Fund of the United States.

Reprezentanţii FMI s-au întâlnit ieri, la Palatul Victoria, cu premierul Emil Boc, cu liderii partidelor politice parlamentare la sediul partidelor, dar şi cu sindicatele. Reprezentanţii guvernului susţin că negocierile vor fi finalizate în două săptămâni, urmând ca FMI să trimită guvernului, la începutul lunii aprilie, scrisoarea de intenţie pentru încheierea unui acord de tip stand-by pe o perioadă de doi ani. Premierul Emil Boc a anunţat că împrumutul pe care România îl va contracta de la CE, FMI şi băncile europene – în valoare de circa 19 miliarde de dolari, potrivit ministrului Radu Berceanu – are caracter preventiv şi va fi folosit pentru consolidarea rezervei BNR şi, implicit, susţinerea cursului leu-euro la un nivel acceptabil şi pentru relansarea creditării.

„Împreună cu FMI am aprobat un program de finanţare pentru Ungaria, care a fost suplimentat recent şi care continuă. Am aprobat împreună cu FMI şi un program cu Letonia, care va fi suplimentat în următoarele zile, în condiţii stabilite împreună cu noul guvern", a reamintit duminică Almunia.

Comisarul pentru afaceri economice şi monetare a adăugat că şi alte state UE, nemembre ale zonei Euro, ar putea recurge la un ajutor FMI-UE, fondul pus la dispoziţie fiind suplimentat vineri de liderii europeni la 50 de miliarde de euro.

România a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 5,2% din PIB

Guvernul Letoniei a fost nevoit să demisioneze în urma presiunilor sociale cauzate de condiţiile bugetare dure impuse de FMI, soartă împărtăşită sâmbătă şi de premierul ungar, Ferenc Gyurcsany.

Potrivit unor surse europene, este cel mai probabil ca Lituania să fie următoarea ţară pe listă pentru un împrumut extern.

Problemele cu deficitul public şi de cont curent nu apar însă exclusiv în state est-europene în afara zonei Euro. Irlanda, ţară euro, a avut un deficit bugetar de 6,3% din PIB în 2008, UE declanşând procedura de deficit excesiv. Franţa, Grecia şi Spania sunt, de asemenea, cu deficite bugetare de peste 3%, cât este limita stabilită pentru ţările UE.

Comisia Europeană urmează să-şi anunţe săptămâna aceasta recomandările pe marginea programului de convergenţă al României. Cum ţara noastră a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 5,2% din produsul intern brut (PIB), peste limita de 3% prevăzută în pactul de stabilitate ce se aplică atât ţărilor din zona Euro, cât şi acelora care doresc să adere la ea, este foarte probabil ca executivul european să facă şi o recomandare privind procedura de deficit excesiv, ca în cazul Irlandei, Franţei, Spaniei, Letoniei, Greciei şi Maltei.

Guvernul ia în calcul, în cadrul negocierilor pentru un eventual împrumut de la FMI şi Comisia Europeană, o prognoză de contracţie a economiei cu 1,5 până la 3%, şi un deficit bugetar de maximum 4,2% din PIB în 2009, au declarat duminică pentru NewsIn surse guvernamentale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS