Se numesc Zeroteatro. Sunt actori ai unui teatru neconvenţional, „cantattore“, cum le place să se numească.
Scena lor este un covoraş uzat. Costumele, câteva piese de vestimentaţie aparţinând altor vremuri, combinate într-un mod destul de ingenios şi, în acelaşi timp, ciudat. Sunt „cantattore“, patru actori italieni, stabiliţi de trei ani la Sarajevo, unde au înfiinţat o companie de teatru, Zeroteatro. Fiecare an îi găseşte în aşa-zisele turnee, adică prin diferite oraşe sau chiar comune din Europa şi din afara ei. Azi la Craiova, ieri la Filiaşi şi Drobeta Turnu Severin, mâine la Constanţa şi Giurgiu, pentru ca peste câteva zile să poposească în Bulgaria, Serbia şi, mai apoi, în Sarajevo.
Un alt fel de teatru
Astăzi îşi spun povestea prin cântec. Şi show-ul începe. De fapt, „not a show, a trip“ (nu e un spectacol, ci o excursie), după cum ne precizează unul dintre actori. O excursie culturală, un schimb de experienţă, căci cei ce iau locul pe rândul întâi imaginar sau poate la loja din spate, oriunde poftesc, pentru că e un spectacol fără locuri rezervate, fără bilete, pot deveni pentru un timp actori. Pot răspunde invitaţiei de a dansa, cânta, de a comunica direct, de a clădi spectacolul. La teatrul lor, spectatorii uită de convenţional, totul se transformă într-o petrecere populară, cu muzică, unde el, spectatorul, „nu plăteşte bilet, ci, pur şi simplu, vine, se prezintă şi se aşază. E ca o invitaţie la un ceai. Bei o gură, mai cânţi un cântec“. Şi dacă o întrebare te macină, lanseaz-o. Şi ce dacă spectacolul se întrerupe. Se poate la fel de bine relua din acelaşi punct. Orice curiozitate e satisfăcută, chiar şi cea a celebrului cetăţean uşor bronzat de pe la noi, care, în peregrinările sale peste hotare, a învăţat puţină italiană. Şi pentru că tot o ştie, acum e momentul să arate lumii ce aptitudini are. „De unde sunteţi din Italia?“, se aude de undeva din dreapta noastră. Şi începe o înşiruire de oraşe. Locuri cunoscute, pe care piciorul de oltean a păşit. Şi actorii intră în jocul lui. Răspund pe rând, ieşind în faţă, cu mâna ridicată, ca-ntr-o unitate militară, când eşti scos în faţa careului. Ba, mai mult, drept răsplată, cetăţeanul nostru primeşte în dar o melodie românească, să-i meargă la suflet. Şi spectacolul continuă…
Ca la noi, la olteni
Chiar dacă reprezentaţia se ţine cu o zi întârziere, căci nu aveau de unde să ştie oamenii că e necesară o aprobare de la primărie, în care să stea scris negru pe alb că el, actorul, poate evolua pe stradă fără a fi stingherit de poliţie, aşa-numitul „cantattore“ nu are nimic de obiectat. Şi astăzi vine cu inima strânsă, căci, după vizita la primar, „cantattore“ a rămas tot fără autorizaţie. A câştigat în plus aprobarea de a cânta, dar se pare că foaia cu pricina a rămas la domnişoara de la primărie. Tot la ea s-a transferat şi misiunea de a anunţa şi organele abilitate de intenţiile actorilor italieni, aşa că reprezentaţia a putut începe.
