Militari români, răniţi în Irak

Autori


Patru militari români ai Batalionului 495 Infanterie au fost răniţi sâmbătă în Irak, după ce vehiculul blindat cu care se deplasau s-a răsturnat.

Conform unui comunicat emis de Ministerul Apărării, patru militari români au fost răniţi sâmbătă în Irak, după ce transportorul cu care se deplasau s-a răsturnat. Pe timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare, executată sâmbătă de militarii Batalionului 495 Infanterie, în regiunea Dhi Qar din Irak, un transportor amfibiu blindat a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat, la aproximativ 25 km N-V de Tallil. În urma accidentului, patru dintre cei şase militari aflaţi în transportor au fost răniţi. Este vorba de plutonierul Victor Cornel Giuseppi Petrilă, plutonierul Alexandru Toma Petre, caporalul Iacob Valentin Muscă şi fruntaşul Dan Daniel Porumb.

La faţa locului s-a deplasat o echipă americană de evacuare medicală (MEDEVAC), care le-a acordat primul ajutor militarilor români răniţi şi i-a transportat de urgenţă la spitalul din baza americană Camp Adder, de la Tallil.

Ulterior, ultimii trei militari răniţi au fost transportaţi la Spitalul American Ballad, de lângă Bagdad, pentru investigaţii suplimentare.

Un militar, transportat  în Germania

Ministerul Apărării a revenit duminică cu un comunicat despre starea de sănătate a celor patru militari români răniţi în urma accidentului. Fruntaşul Dan Daniel Porumb a fost transportat cu o aeronavă a coaliţiei multinaţionale, la Spitalul Landsthul, din Baza Americană Ramstein, în Germania, unde va fi supus unor investigaţii de specialitate la coloana vertebrală. Alţi doi militari români care au fost răniţi în accident se află, în continuare, internaţi la Spitalul American Ballad, de lângă Bagdad. Plutonierul Alexandru Toma Petre a suferit o fractură la umărul stâng, iar caporalul Iacob Valentin Muscă un traumatism toracic uşor. Cei doi urmează să revină în Baza Tallil în cursul săptămânii viitoare.


Plutonierul Victor Cornel Giuseppi Petrilă, care a suferit contuzii uşoare, a fost ţinut sub supraveghere medicală la spitalul bazei din Tallil, iar în această dimineaţă a revenit în tabăra „Dracula“.

Conform NewsIn, preşedintele Traian Băsecu a precizat în legătură cu accidentul din Irak că „este un accident de circulaţie, nu a tras nici un insurgent în militarii români“. Preşedintele a adăugat că „urmează să se stabilească dacă ieşirea transportorului de pe carosabil a fost un accident tehnic sau o eroare umană“ şi a precizat că este foarte posibil ca din cauza prafului  conducătorul TAB-ului să nu mai fi văzut coloana, fiind ultimul vehicul, iar accidentul să nu se fi produs din cauza unei mine amplasate de insurgenţi.

O comisie condusă de locţiitorul comandantului batalionului investighează circumstanţele producerii accidentului.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 16 aprilie 2007

Actualitate

» Ne urmăreşte „setea“ de vampiri
» De ce tropăie unii prin viaţa noastră?
» Tributul civilizaţiei
» Autostrada România
» Copiii românilor pot învăţa în şcolile italiene
» Parcomat pierde străzile din Râmnic
» Până unde poate scădea euro?
» Danemarca şi Malta, destinaţii de muncă
» SIF-urile au dominat piaţa bursieră
» Craiova, vitregită la subvenţii
» Alba-neagra cu pieţele Băniei

Local

» Un singur zece la Olimpiada de Istorie
» Scorpionii s-au întors acasă
» Ministrul culturii, la Târgu Jiu
» Începe „Săptămâna de vaccinare“
» Oltencele, cliente pretenţioase
» Croitoreasă cu stil
» Zâna mireselor
» Brazda lui Novac, gazda GdS în aprilie
» Viteza ucide din nou
» Militari români, răniţi în Irak
» Încă un abonat fidel răsplătit de Gazeta de Sud
» S-a rănit cu o armă de vânătoare
» Porci arşi într-un incendiu la Vulpeni
» Sinucidere în Izvoarele
» Sute de posturi la Bursa Locurilor
» Au fost inaugurate secţiile renovate din Spitalul Judeţean
» Primarul Slatinei şi-a botezat fetiţa
» Gala laureaţilor la olimpiada de limba şi literatura română

Dolj

» Prefectul Giugea s-ar muta la Botoşani
» Week-end de coşmar pe şosele

Gorj

» Agresorul profesorului Petre Catrinoiu, neidentificat

Sport

» Conducerea îl vrea afară pe Mourinho
» Oltchim, cu un pas în finală
» Ultimul amical
» Alina Olaru, campioană
» Galop de sănătate
» A doua victorie din campionat
» Buni de o repriză
» Pugiliştii români, victorioşi
» Massa a dominat cursa
» Radu şi Munteanu scutură plasele
» S-a schimbat liderul
» Cociş, integralist la Lokomotiv
» Surprize, surprize…
» Andrei Ionescu, reactivat
» Balaci l-a propus Ştiinţei pe Săndoi
» Juveţii au dormit în ghete

Bani & Afaceri

» Unii fermieri au renunţat la cota de lapte

Opinii

» Dumnezeu, agent electoral?

Top