18.3 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPovestea hamburgerului

Povestea hamburgerului

Carnea tocată a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri la prepararea mâncărurilor.
Întâi a fost biftecul, reprezentativ pentru tătari, apoi a apărut hamburgerul, care a devenit aproape un simbol al poporului american.

Biftecul tartar, un preparat ce conţine carne crudă tăiată foarte fin şi amestecată cu diverse condimente şi ierburi aromatice, a apărut în Rusia medievală, când tătarii s-au remarcat prin faptul că obişnuiau să toace carnea şi să o mănânce crudă. În zilele noastre, acest preparat a fost îmbunătăţit prin adăugarea unui ou crud peste porţia de carne de vită condimentată.

Hamburgerul, o găselniţă ceva mai recentă, nu este altceva decât biftecul tartar pus pe grătar. Deşi termenul ce denumeşte acest preparat este derivat din numele oraşului Hamburg, friptura originală era o bucată de carne bătută până devenea fragedă şi apoi prăjită, în nici un caz tăiată sau tocată. Hamburgerul aproape aşa cum îl ştim azi a apărut pentru prima data pe un meniu în anul 1834, la restaurantul newyorkez Delmonico, unde friptura Hamburg era unul dintre principalele preparate. Ideea de a pune chifteaua de carne într-o chiflă le este atribuită lui Charles şi Frank Menches, doi vânzători ambulanţi. Cu ocazia unui târg organizat în 1885 în districtul american Erie, cei doi au rămas fără carne de porc, cu care preparau sandvişurile, şi atunci au schimbat ingredientul, folosind chiftele făcute din carne de vită.

 

Precedat de „friptura Salisbury“

 

La sfârşitul secolului XIX, doctorul James Henry Salisbury a avut o idee năstruşnică. El s-a gândit că, pentru a vindeca durerile de stomac ale soldaţilor din războiul civil, cea mai bună soluţie era să îi servească pe aceştia cu chiftele făcute din carne tocată de vită.

Chiftelele erau preparate din carne prelevată de la animale sănătoase, numai din muşchi de vită, fără grăsime sau cartilagii, condimentate şi apoi fripte. Doctorul Salisbury le-a recomandat pacienţilor săi să mănânce acest preparat de trei ori pe zi, pentru a-şi reface şi menţine sănătatea. Termenul de „friptură Salisbury“ datează din anul 1897 şi în gastronomie se consideră că acesta este predecesorul hamburgerului actual.

Până în anul 1902, prepararea hamburgerului a evoluat în mod semnificativ. Carnea era tocată de două ori prin maşină şi apoi amestecată cu ceapă şi piper, având o consistenţă mai apropiată de a hamburgerului de azi. În anul 1912, ideea de a mânca o chiftea de vită servită pe o bucată de pâine era deja populară, iar curând termenul de „burger“ a ajuns să se refere şi la alte tipuri de sandvişuri de acelaşi fel, dar preparate cu alt fel de carne.

 

Plăcinte tradiţionale americane

 

În America, hamburgerul este unul dintre cele mai populare preparate din carne de vită, consumul mediu într-o săptămână fiind de trei hamburgeri de persoană.

În ceea ce priveşte obiceiurile din Statele Unite, trebuie să precizăm că americanii folosesc de obicei termenii de „carne tocată de vită“ şi „hamburger“ ca sinonime, lucru ce nu se întâmplă în alte părţi ale lumii.

În afară de faptul că este ingredientul principal pentru hamburgeri, în Statele Unite carnea tocată este folosită şi la prepararea tradiţionalelor plăcinte cu carne.

La început, acestea se umpleau numai cu carne tocată şi condimentată, însă, în prezent, carnea din plăcinte se poate combina foarte bine şi cu un amestec de struguri şi nuci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS