10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞef de secţie din CEO, cercetat de procurori

Şef de secţie din CEO, cercetat de procurori

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia (CEO) este anchetat de procurorii gorjeni sub acuzaţiile de fals, uz de fals, înşelăciune şi abuz în serviciu. Stelian Vintilă, inginer-şef la Secţia Electrică, în cadrul Carierei Roşiuţa, a şi fost reţinut 24 de ore, la sfârşitul săptămânii trecute, după care a fost pus sub control judiciar, în legătură cu dosarul de proxenetism al lăcătuşului mecanic de la aceeaşi carieră, Aristică Benoni Bejinaru. Acesta din urmă se află de mai bine de o lună în arest preventiv sub acuzaţiile de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Bejinaru ducea fete pe litoral să se prostitueze şi cumpăra şi bunăvoinţa şefilor din Carieră, oferindu-le fete pentru servicii sexuale. În ceea ce îl priveşte pe inginerul-şef de secţie Stelian Vintilă, angajatul CEO este acuzat de anchetatori că ar fi fost implicat în realizarea fictivă a unor pontaje, în favoarea unor angajaţi ai carierei, muncitorii neaflându-se la locul de muncă. Descoperirea a fost făcută de procurorii DIICOT în dosarul lui Aristică Bejinaru, care, deşi nu trecea pe la serviciu, era pontat ca prezent. În realitate însă, lăcătuşul-mecanic era ocupat cu proxenetismul, în perioada în care figura ca fiind angrenat în activităţi la Cariera Roşiuţa.

Aristică Bejinaru va fi concediat

Curtea de Apel din Craiova a decis tot la sfârşitul săptămânii trecute să respingă solicitarea lui Aristică Benoni Bejinaru, care a dorit să fie anchetat în libertate. Prin urmare, hotărârea magistraţilor craioveni a rămas definitivă, iar măsura prelungirii arestului preventiv cu încă 30 de zile în ceea ce îl priveşte pe lăcătuşul-mecanic are ca efect concedierea lui Bejinaru de la Cariera Roşiuţa. De altfel, conducerea Complexului Energetic Oltenia a şi anunţat că dacă muncitorul va petrece mai mult de 30 de zile în arest preventiv va aplica legislaţia în vigoare şi îi va desface contractul de muncă. Dosarul în care este anchetat acesta e unul complex, fiind instrumentat de către DIICOT. În cauză sunt implicate şi fete minore, care au fost convinse sau ameninţate să se prostitueze. „Inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni, din anul 2010 şi până pe 31 iulie 2014, a avut ca principală preocupare comiterea de fapte de trafic de persoane şi proxenetism, fără să excludă infracţiuni de trafic de minori. Deşi este angajat la UMC Roşiuţa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe postul de lăcătuş mecanic, cu program zilnic de opt ore, inculpatul a făcut în aşa fel încât să intre în graţiile unor şefi şi persoane influente, prin acte de corupere ori plasarea de tinere pentru a întreţine raporturi sexuale cu aceştia, situaţie în care a fost favorizat să nu se prezinte mai deloc la serviciu (…) În perioada de comitere a faptelor, inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni a implicat un număr mare de tinere, multe aproape de vârsta minoratului şi aflate în continuarea studiilor, aşa încât a profitat la recrutarea acestora de un pretins sprijin că le ajută la promovarea unor testări sau examenul de bacalaureat ori acordarea anticipată de sprijin material care să creeze o stare de dependenţă sau chiar de supunere necondiţionată în faţa sa, cât şi a persoanelor de legătură. În unele cazuri, precum în situaţia persoanelor vătămate B.E.D. (14 ani) şi B.E.C. (19 ani), inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni le-a adresat ameninţări şi a lansat acte de intimidare pentru a nu se plânge organelor de anchetă şi nici să dezvăluie către persoane de încredere faptele exercitate asupra acestora. Adusă în stare de dependenţă şi sub controlul direct sau intermediat, persoana vătămată B.E.C. (transferată în Italia sau Austria) a fost avertizată că în caz de nesupunere riscă să fie vândută la alţi traficanţi de persoane de naţionalitate străină“, potrivit DIICOT. De precizat că şefii Complexului Energetic Oltenia au sancţionat mai mulţi angajaţi ai Carierei Roşiuţa pentru implicare în cazul lui Aristică Bejinaru, acuzat de proxenetism. Doi salariaţi au fost concediaţi, iar alţii s-au ales cu salariul redus pe mai multe luni sau cu avertismente. Conducerea Carierei Roşiuţa a fost însă momentan menţinută în funcţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS