30.9 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalTraficanţi de cocaină, arestaţi la Craiova

Traficanţi de cocaină, arestaţi la Craiova

Un grup de trei traficanţi de droguri a fost destructurat de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, după ce asupra celor trei au fost găsite 100 de grame de cocaină. Potrivit reprezentanţilor BCCO, vineri a fost organizată o acţiune de prindere în flagrant, ocazie cu care au fost depistaţi Ramona Cicea, de 22 de ani, Marius Lazăr, de 20 de ani, şi Marian Tudorache, zis Sebi, de 20 de ani, toţi din municipiu, care deţineau în vederea vânzării aproximativ 100 de grame de cocaină. Poliţiştii doljeni au precizat că ei făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, ce se ocupa cu traficul de droguri de mare risc pe ruta Spania – Craiova, şi erau în atenţia lucrătorilor Antidrog de aproximativ două luni. Drogurile au fost descoperite în căptuşeala unei geci, într-un colet ce fusese trimis din Spania de alt membru al grupului infracţional organizat printr-o firmă de curierat.

În baza probatoriului administrat, procurorul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova a emis ordonanţe de reţinere pe 24 de ore pe numele celor trei persoane. Tinerii craioveni au fost prezentaţi sâmbătă Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, introducere în ţară de stupefiante şi trafic de droguri de mare risc. Instanţa a hotărât ca ei să fie arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Ofiţerii BCCO Craiova au mai precizat că vor continua cercetările în acest caz în vederea identificării tuturor membrilor reţelei de traficanţi, precum şi a stabilirii întregii activităţi infracţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU