18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalAutoturism de lux, confiscat de poliţiştii mehedinţeni

Autoturism de lux, confiscat de poliţiştii mehedinţeni

Un autoturism de lux în valoare de aproape 40.000 de euro a fost depistat şi confiscat în trafic de poliţiştii de frontieră mehedinţeni, miercuri seară, la intrarea în municipiul Drobeta Turnu Severin. Maşina, marca SAAB, fusese dată în urmărire internaţională din 28 ianuarie 2009, de un cetăţean italian. În România, autoturismul a fost condus pe drumurile publice de C. Costel, de 23 de ani, din Burila Mică. Acesta nu a putut pune la dispoziţia poliţiştilor de frontieră decât o carte de identitate a maşinii. Tânărul a spus că nu ştia nimic despre faptul că maşina este furată şi că a adus-o în ţară un cetăţean italian, pe care l-a însoţit şi care i-a lăsat-o lui, urmând ca la un moment dat să vină şi să o ia înapoi. Autoturismul figurează ca fiind furat din Cagliari, Italia, şi este fabricat în luna august a anului trecut, având ca proprietar alt cetăţean italian, nu cel care susţine mehedinţeanul că o deţine.
„Nu aveam de unde să ştiu că maşina a fost furată pentru că nu este a mea. A fost adusă în ţară de un italian. Am mai condus-o şi eu, dar el a intrat cu ea în ţară şi mi-a lăsat-o până când o să o ceară el înapoi. Mai mult nu ştiu“, a declarat C. Costel.
Autoturismul era căutat de o lună şi de Biroul Naţional Interpol.
Mehedinţeanul a mai spus că nu are actele maşinii pentru că a plecat din Italia grăbit, aflând că băieţelul lui este grav bolnav, fiind internat într-un spital în România. Costel C. s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt.
„ Lui C. Costel, din localitatea Burila Mică, i-a fost întocmit dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt, deoarece maşina are alt proprietar, nu persoana care a adus-o în ţară“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Valeriu Pera. Maşina a fost confiscată, iar după terminarea cercetărilor va fi înapoiată proprietarului de drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII