29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPistolar reţinut din întâmplare

Pistolar reţinut din întâmplare

Un doljean care deţinea un pistol fără permis şi documente de provenienţă a fost depistat în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii din Calafat l-au depistat pe Florin Constantin, de 32 de ani, din Băileşti, în timp ce conducea în Calafat un Opel Calibra. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au condus pe Constantin la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice. În urma controlului autoturismului, oamenii legii au găsit un pistol cu gaze EKOL MAJOR, de calibru 9 mm, cu două cartuşe în încărcător. În urma verificărilor s-a stabili că băileştenul nu deţine documente de provenienţă a armei şi nici permis de portarmă. Pistolul şi muniţia au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar pe numele lui Florin Constantin a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII