27.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalOmar Hayssam a disparut

Omar Hayssam a disparut

Politia a rascolit ieri Bucurestiul in cautarea omului afaceri româno-sirian, Omar Hayssam, pe numele caruia Curtea de Apel a emis un nou mandat de arestare, pe motiv ca acesta tergiverseaza actul de justitie si ca se sustrage judecatii. Politistii au demarat cautarea lui Omar Hayssam, iar daca sirianul nu va fi gasit, va fi dat in urmarire generala. Omar Hayssam va fi cautat in toata tara, in toate localitatile unde a avut afaceri, la toti prietenii si cunoscutii sai. Echipe speciale au descins ieri-seara la cele doua domicilii din Bucuresti ale lui Hayssam, dar nu l-au gasit. Surse judiciare au declarat ca toate serviciile secrete interne il cauta pe omul de afaceri româno-sirian.


Ovidiu Ohanesian, jurnalistul rapit in Irak printr-o actiune pusa la cale de Hayssam, a declarat ca este posibil ca omul de afaceri româno-sirian sa fi parasit tara. Purtatorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a declarat ca singura responsabila este instanta care a hotarât eliberarea din arest a inculpatului, chiar si conditionat.


Omar Hayssam a fost eliberat la sfârsitul lunii aprilie, la o zi dupa ce instanta a admis propunerea procurorilor de revocare a mandatului de arestare preventiva si de inlocuire cu interdictia de a parasi tara. Procurorii au decis, in octombrie 2005, trimiterea in judecata a omului de afaceri sirian Omar Hayssam si a complicelui sau, Mohamad Munaf, in dosarul in care sunt acuzati de fapte de terorism. Anchetatorii au stabilit ca acestia sunt vinovati de constituirea si finantarea grupului terorist care i-a rapit, in Irak, pe cei trei jurnalisti români, Ovidiu Ohanesian, Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci. Mohamad Munaf este in custodia autoritatilor americane, pe numele sau fiind formulata o cerere de extradare in România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII