30.6 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPerspective sumbre de angajare în Oltenia

Perspective sumbre de angajare în Oltenia

Firma de recrutare de personal Manpower a realizat un studiu privind perspectivele de angajare în trimestrul al treilea al anului în curs. Studiul este realizat la nivel mondial şi prezintă date şi din România. În ceea ce priveşte zona Olteniei (Sud-Vest), angajatorii intervievaţi s-au declarat rezervaţi în a face angajaări în lunile iulie, august, septembrie, adică în trimestrul al treilea din anul 2013. „Angajatorii se aşteaptă la creşteri ale numărului de angajaţi în patru dintre cele opt regiuni, în următoarele trei luni. Cele mai optimiste planuri de angajare sunt raportate din Nord-Vest, acolo unde Previziunea Netă de Angajare este de +21%, iar pentru regiunile din Sud şi din Vest angajatorii anunţă previziuni de +14% şi respectiv +10%. În Centru, angajatorii anticipează o creştere a numărului salariaţilor cu o previziune de +7%. În schimb, intenţii de angajare la un nivel rezervat sunt raportate atat în Sud-Vest, cât şi în Bucureşti şi Ilfov, cu previziuni de -1%”, se arată în studiul efectuat de Manpower.

Potrivit datelor furnizate de Manpower, peste 20.000 de angajatori din 24 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa au fost intervievaţi pentru a măsura activităţile de angajare prognozate pentru perioada iulie-septembrie 2013. Amănunte în Gazeta de Sud.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS