18.7 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDisco Jou-Jou, distracţia şi implicarea fac diferenţa

Disco Jou-Jou, distracţia şi implicarea fac diferenţa

Pornită ca o mică afacere în perioada studenţiei, în timp, Jou-Jou Club s-a transformat într-un club cu o cifră de afaceri de aproape 80.000 de lei, unde au evoluat o serie de DJ, interpreţi şi formaţii de renume.

Afacerea Jou-Jou a debutat în 1996, într-un fost restaurant din Filiaşi, din dorinţa de a îmbina distracţia cu business-ul. „Afacerea am început-o în perioada anilor când eram student, sub numele de Disco Jou-Jou“, îşi începe povestea Gheorghe Ilie, managerul firmei. Zece ani mai târziu a venit momentul unei schimbări radicale de stil, de locaţie şi de brand. În martie 2006, Disco Jou-Jou s-a mutat în actuala locaţie şi s-a tranformat în Jou-Jou Club. „În 2004-2005, văzând gradul ridicat de degradare (60-70%) al fostului cinematograf din oraş, m-am gândit că amenajându-l vom putea crea un spaţiu în care să se desfăşoare mai multe activităţi, printre care şi cea de club. Am solicitat concesionarea acestui spaţiu“, a explicat Gheorghe Ilie. Transformarea a fost de succes, mai ales că, în ultimii trei ani, la spectacolele organizate în Club au participat nume celebre din show-biz: GeoDaSilva, MC Cristi Nitzu, DJ Jungle, DJ Project, Sava şi Connect R, David Dj, Inna, Fly Project, BUG Mafia, Paraziţii, Fără Zahăr, Sexxy, TNT. Clubul a reuşit să se transforme într-un concurent serios pentru localurile din Craiova, şi nu numai. Anul trecut, managerul localului a preluat în administrare, împreună cu GeoDaSilva, fosta discotecă Ring din Costineşti. În plus, în curând e posibil ca în locaţia actuală a Jou-Jou Club să fie pus în funcţiune un cinematograf.

„Implicarea este maximă şi obligatorie“

Drumul către succes nu a fost simplu, mai ales că majoritatea clienţilor sunt tineri. „Este complicat şi foarte greu să stăpâneşti şi să supraveghezi un singur tânăr. Imaginaţi-vă ce înseamnă să colaborezi, să comunici şi să supraveghezi sute de tineri“, a spus Gheorghe Ilie. Asta, în condiţiile în care fiecare grup are un conducător care trebuie identificat şi cu care trebuie găsită o cale de comunicare şi un mod de a-l motiva astfel încât să nu apară probleme în club.
Pe lângă investiţii constante (Jou-Jou Club a fost reamenajat de două ori), a fost nevoie şi de implicare. „Implicarea este maximă şi obligatorie, trebuie să fii în permanenţă alături de echipa pe care o coordonezi (echipa Jou-Jou Club este formată din 22-24 de oameni). Practic, nu ai weekend sau sărbători“, a spus acesta.
Alt element deosebit de important pentru a avea succes este asigurarea siguranţei şi atenţia pentru clienţii noi. Asta, deoarece oamenii evită, în general, cluburile necunoscute pentru că li s-ar putea întâmpla ceva.
„Dacă le acorzi clienţilor noi o atenţie mai mare, se simt în siguranţă şi, oricât de mare ar fi clubul, se integrează uşor“, a precizat Gheorghe Ilie.

„Trebuie să fii perseverent şi optimist“

Reţeta succesului nu se opreşte însă aici. „Trebuie să oferi produsele pe care clienţii le caută şi melodii ce se află în topurile TV şi radio. În plus, trebuie să fii perseverent şi optimist. Nu toate evenimentele organizate sunt un succes financiar“, a spus managerul clubului, care a subliniat faptul că satisfacţia unei astfel de afaceri rezultă, în primul rând, din reuşita evenimentelor organizate. „Este greu, însă nu pot exprima în cuvinte ce simţi atunci când auzi întreaga sală cântând alături de trupa invitată. Este un sentiment unic“, a adăugat Gheorghe Ilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII