17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDoljenii investesc tot mai mult

Doljenii investesc tot mai mult

Indiferent că e vorba de locuinţe sau sedii de firme, construcţiile iau amploare în judeţ. Din volumul total de investiţii realizate în 2007, 61,8% îl reprezintă lucrările de construcţii.

Impulsionate de preţurile din piaţa imobiliară, dar şi de nevoia de spaţii locative, de la un an la altul, numărul locuinţelor din judeţ este în continuă creştere. „La sfârşitul anului 2007, fondul de locuinţe din judeţul Dolj a fost format din 274.725 de spaţii locative“, a declarat Mariana Tănase, directoarea Direcţiei Regionale de Statistică Dolj. Comparativ cu 2006, acestea au înregistrat în plus un procent de 0,4, care nu este foarte mare, dar nici de neglijat, creşterii numărului de locuinţe faţă de 2006 corespunzându-i o mărire a suprafeţei locuibile cu peste 60.000 de metri pătraţi. Important este faptul că, faţă de 2006, fondul de locuinţe din mediul urban a cunoscut o dinamică superioară celei din mediul rural la numărul de camere şi suprafaţa acestora.

 

Scade gradul de aglomerare din locuinţe

 

În paralel cu creşterea suprafeţei locuibile, s-a înregistrat şi o îmbunătăţire a condiţiilor de locuit prin mărirea acesteia şi a dotării locuinţelor cu dependinţe şi facilităţi. Sub anumite aspecte, însă calitatea locuirii nu este, deocamdată, corespunzătoare în comparaţie cu alte ţări europene. În plus, se observă o tendinţă de micşorare a numărului locatarilor dintr-o locuinţă. „Gradul de aglomerare a locuinţelor, caracterizat prin numărul mediu de persoane ce revine pe un spaţiu locativ, a scăzut faţă de anul precedent (2,62 persoane pe locuinţă în 2006, faţă de 2,59 în 2007)“, a precizat Mariana Tănase. Aceasta a explicat că locuinţele sunt mai aglomerate în oraşe şi municipii decât în comune. Ca şi suprafaţă medie a camerelor de locuit, în 2007, fiecărei persoane îi corespundeau 15 metri pătraţi, cu 0,2 mp mai mult decât cu un an în urmă.

 

Mai multe imobile cu trei şi patru camere

 

În Dolj, se observă o preferinţă pentru locuinţele cu mai multe camere. Acestea sunt însă preferate în special de locuitorii din mediul urban. „Comparativ cu 2006, repartizarea locuinţelor terminate după numărul de camere a suferit modificări importante“, a explicat Mariana Tănase. Aceste schimbări se referă la faptul că s-a înregistrat o creştere a ponderii locuinţelor cu trei camere (de la 13,3% în 2006, la 17,5% în 2007) şi cu patru (de la 11,2% în 2006, la 19,9% în 2007), în defavoarea celor cu două, care au scăzut de la 37,8% în 2006, la 30,5% în 2007. Situaţia este asemănătoare şi în cazul locuinţelor cu o cameră, unde ponderea s-a micşorat de la 26,2% în 2006, la 16,7% în 2007.

866 de autorizaţii de construire în Oltenia

Interesul pentru investiţii în construcţii se manifestă şi la nivel regional (Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia). Pentru ridicarea unor clădiri rezidenţiale, oltenii au solicitat de la începutul anului şi până în prezent 866 de autorizaţii de construire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS