27.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCosturile exagerate ale locuinţelor împiedică negocierile

Costurile exagerate ale locuinţelor împiedică negocierile

Preţurile mari din piaţa imobiliară determină, comparativ cu anul trecut, un comportament total diferit al persoanelor implicate în tranzacţiile imobiliare. A cumpăra un imobil la un preţ mai mic este, potrivit specialiştilor, noroc chior.

Vânzarea unui imobil impune, de cele mai multe ori, strategii bine gândite cu privire la preţul cerut, astfel încât imobilul pus în vânzare să aibă impactul dorit asupra potenţialilor clienţi. Sfatul specialiştilor de la www.magazinuldecase.ro pentru vânzător este acela de a nu se folosi o singură strategie de stabilire a preţului cel mai bun, ci mai multe. Potrivit acestora, un prim pas în stabilirea preţului constă într-o comparaţie cu competiţia. „Găsiţi o casă similară cu a dumneavoastră şi aflaţi de câte zile se află la vânzare. Dacă locuinţa e de ceva timp la vânzare (mai mult de 30 de zile), veţi observa că piaţa spune că preţul acela nu este unul pe care îl merită acel imobil. Aşa vă puteţi face o idee despre comportamentul pieţei şi cât de agresiv puteţi fi în stabilirea preţului“, notează site-ul mai sus menţionat. În plus, trebuie să stabiliţi un preţ mediu pe metrul pătrat al locuinţelor asemănătoare din zona respectivă împărţind media preţurilor de vânzare cu cea a suprafeţelor. În funcţie de acesta, stabiliţi şi preţul casei dumneavoastră, nu înainte de a face o analiză comparativă a pieţei şi de a vă pune în locul cumpărătorului. În ceea ce priveşte momentele din an potrivite pentru o vânzare avantajoasă, specialiştii spun că acestea sunt primăvara şi toamna. „Iarna este de obicei cel mai prost sezon, mai ales în zonele în care ninge, datorită sărbătorilor specifice (Crăciunul, Anul Nou), când oamenii nu se gândesc la cumpărături serioase“, sunt de părere cei de la www.magazinuldecase.ro.

Cum să vinzi locuinţa mai scump

Cum este normal, orice vânzător doreşte ca preţul locuinţei să fie cât mai mare. Cu toate acestea, în prezent, pe piaţa imobiliară din Craiova, strategiile spre care se pot orienta craiovenii în acest sens sunt destul de puţine. „Preţurile sunt şi aşa foarte mari. Orice sumă are o limită şi, cum în acest moment preţurile au crescut insuportabil pentru buzunarele craiovenilor, nu văd cum ar mai putea fi majorate“, a explicat Carmen Rădulescu, directoarea agenţiei imobiliare Carmen. Asta nu înseamnă însă că nu există strategii de a obţine un preţ cât mai bun pentru locuinţa scoasă la vânzare. „Ar trebui să angajeze un expert – de preferinţă exclusivitate“, a declarat Nicu Răduţ, directorul agenţiei Unic Imobiliare. Potrivit acestuia, dacă nu apelează la un specialist, nu trebuie să facă publicitate agresivă (nu trebuie să dea locuinţa respectivă nonstop în ziare), pentru că, dacă nu se vinde repede, potenţialii cumpărători devin suspicioşi şi se întreabă care este motivul pentru care nu se vinde. „Vânzăorul trebuie să ţină cont şi de faptul că toată lumea vrea un apartament îngrijit (curat, zugrăvit). În plus, cu cât se eliberează mai repede, cu atât este mai tentant“, a adăugat Răduţ. În ceea ce priveşte îmbunătăţirile, deşi acestea pot atrage după sine un preţ mai bun, nu este recomandat ca vânzătorii care vor să câştige de pe urma acestora să le efectueze chiar înainte de vânzare. Acest lucru este confirmat şi de alţi specialişti din piaţă. „Dacă fac îmbunătăţiri, le fac pe gustul lor, iar cumpărătorul poate avea alte gusturi“, a spus Carmen Rădulescu.

Negocierea nu duce la o scădere dramatică a preţului

De partea cealaltă, nici cumpărătorul nu stă tocmai bine la obţinerea unui preţ care să-l avantajeze. „Preţurile sunt exagerate, iar vânzătorul, dacă lasă prea mult, nu mai are cu ce să-şi cumpere alt imobil“, a spus Carmen Rădulescu. În multe cazuri, suma scăzută prin negociere nu mai este atât de mare, pentru că vânzătorii nu prea mai cresc preţul de reclamă doar pentru a avea de unde să scadă. „Nu se poate generaliza, însă vânzătorii pun preţul cât mai aproape de cel pe care-l vor. Orice sumă pe care o pun în plus, cu intenţia de a renunţa la ea în timpul unei eventuale negocieri, poate exclude posibilitatea de vizionare a respectivului imobil“, a explicat Carmen Rădulescu. Aceasta a spus că este posbil ca potenţialul client să refuze să mai vadă imobilul pe motiv că oricum nu-şi permite să dea atâta pe el.

Cum să scazi preţul apartamentului

Asta nu înseamnă însă că persoanele interesate să-şi cumpere un apartament nu au nici o şansă să obţină unul la un preţ bun. „Una din strategii este să aibă bani cash sau acces la un credit ipotecar ce poate fi accesat foarte repede. În plus, trebuie să-şi stabilească o strategie de negociere“, a spus Nicu Răduţ. Potrivit acestuia, nu este de ajuns să întrebe vânzătorul cât lasă din preţ şi dacă nu este posbil să ajungă la nivelul X. „Dacă-i place, să-l urmărească şi să pună la punct o strategie – să ofere o perioadă mai lungă până la care poate fi eliberat, să-i explice că nu-l interesează îmbunătăţirile“, a mai spus Răduţ. Cei care acceptă cel mai uşor scăderea de preţ sunt însă oamenii care sunt presaţi fie de o datorie, fie de o plecare în străinătate. „Astfel de oferte de preţ sunt însă foarte rare. Când apar, trebuie să aveţi banii în mână, dar cine-şi permite să stea cu banii cash până când apare o astfel de ofertă, în condiţiile în care preţurile sunt în creştere?“, a explicat Carmen Rădulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS