Plimbându-ne pe străzile ce pornesc din centrul Craiovei, nu se poate să nu remarcăm, printre edificiile moderne, o casă veche ,plină de istorie şi eleganţă, care înfruntă semeaţă trecerea timpului.
Pornim la braţ cu lucrarea lui Paul Rezeanu, şi ale lui „Amintiri despre Craiova de ieri“. Încercăm o desprindere de cotidian, cel puţin pentru câteva clipe, lăsând gândurile să ne conducă spre vremurile de altădată. O luăm uşor spre Sineasca, pe strada George Enescu. La numărul 64, facem un prim popas în lumea amintirilor. În odăile casei modeste, fostă cârciumă a lui Braia, se auzeau cândva strigătele de copii ale celor care au devenit peste ani voci de aur ale cântecului popular românesc, Mia Braia (1911 -1999) şi Ioana Radu (1917-1990), cea despre care se scria într-un număr de colecţie al Jurnalului Naţional: „S-a născut cu cântecul în suflet în ţara doinelor, într-un oraş în care frunza, Jiul şi păsările cerului cântă, iar oltenii se iau la întrecere cu ele“.
Când a venit pe lume sub acoperişul familiei Braia, fratele şi surorile sale erau deja trei „forţe“, aveau grijă să fie primii la masă, dar şi la cântat. Jana, aşa cum i se spunea acasă, îngâna corul doar cu fluieratul ca de mierlă, pentru că glasul său, plin încă de timiditate, abia reuşea să atingă în treacăt coardele unui violoncel. N-avea voie să cânte, pentru că era repede întreruptă de un trio vocal cu pretenţii: „Tu, taci!… Cânţi prost!… Scârţăi ca roata fântânii!“.
Şi, totuşi, în camerele acelei case prindea contur visul Ioanei Radu.
Pornim mai departe, fredonând una dintre melodiile sale celebre, „Mai vino seara pe la noi“. Purtaţi de şlagărele Ioanei Radu ajungem pe strad Brestei, la numărul 65, acolo unde a trăit cea mai mare parte a vieţii compozitorul George Simonis. „Creaţia lui originală“, după cum ne aminteşte Paul Rezeanu din paginile volumului „Craiova. Amintirile oraşului“, „constă în muzica simfonică de cameră, corală de teatru, precum şi în lucrări de muzicologie“. Casa fusese făcută de tatăl său, Gheorghe Simonis, şi el muzician, profesor de muzică şi dirijor.
La pas pe străzi
Altă casă veche românească, ridicată în prima jumătate a secolului al XIX-lea, situată pe strada Mitropolit Firmilian, la numărul 14, atrage atenţia. E casa în care s-a născut Eugeniu Carada (1836-1910), remarcabil publicist şi economist, care a condus destinele Băncii Naţionale vreme de trei decenii. În acelaşi imobil, s-a înfiinţat în 1869 prima şcoală de menaj din ţară, şi, se pare, după cum menţionează Paul Rezeanu, din lume.
Ne amintim totuşi şi de clădiri care astăzi nu mai sunt. Pe locul cuprins între magazinul Mercur şi blocul Popa Şapcă, unde în prezent este parculeţul cu fântâna muzicală, a dăinuit timp de două secole, XVIII şi XIX, casa în care s-au născut doi domnitori ai Ţării Româneşti: Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Timpul şi oamenii au vrut să şteargă acest loc, aşa cum s-a întâmplat şi cu imobilul de la intersecţia străzilor Iancu Jianu şi Filantropia, unde astăzi se înalţă un bloc. În acest loc s-a aflat „până prin anii optzeci, când a fost demolată, casa părintească în care a trăit, până s-a mutat definitiv la Bucureşti, în 1930, compozitorul de muzică uşoară Ion Vasilescu, autorul cunoscutelor melodii «Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara», «Azi noapte te-am visat», «Fetiţele din Bucureşti» sau «Hai, acasă puişor»“.
Paşii ne conduc apoi spre casa lui Barbu Bălcescu, vândută în 1886 lui Nicolae Romanescu, fost primar al urbei, care în două rânduri a adus modificări importante imobilului care în prezent găzduieşte Casa Universitarilor. Frate mai mic al lui Nicolae Bălcescu, Barbu Bălcescu, magistrat şi primar al Craiovei, a avut trei fete, celebre prin frumuseţea lor: Olga, căsătorită la Craiova cu generalul Petre Gigurtu – cea care, de altfel, a reuşit să adune în „Amintiri de când mi-aduc aminte“, atmosfera Craiovei de ieri -, Ana, căsătorită la Târgu Jiu cu doctorul Culcer, şi Zoe, căsătorită la Bucureşti cu magistratul Nicolae Mandrea. Această „casă părintească“, aşa cum o numeşte Olga în lucrarea amintită, păstrează parcă şi astăzi fiorii iubirilor de ieri, dar şi amintirea năzdrăvăniilor tinerelor fete. „Ne mutaserăm în casele mari părinteşti din strada Unirii. Împlinisem 15 ani… Aproape doi ani mai târziu o văd venind tulburată pe Mama Bălaşa (doica – n.r.), îngândurată. Abia putea să vorbească: «Aoleu, coniţă, dă-mi voie să stau, că nu mai pot» şi se aşeză în capul scării. «Vâlvăie mahalaua noastră, veniră vecinele toate până în ziuă, să-mi spună că au auzit că ai fugit cu băiatul boierului G. Căpitănescu. Spuneau că te-au furat din grădina de la Mihai Bravu»“. Iar tânăra jună o şicana, amplificându-i emoţiile, deşi era evident că nu putea fi vorba de o răpire.
Amintirile frumoase curg, timpul trece pe nesimţite, seara se lasă şi odată cu ea se încheie şi călătoria prin Craiova de azi, în tovărăşia amintirilor din alte vremuri.
