25.6 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalBrădeşti, comuna modernă de lângă oraş

Brădeşti, comuna modernă de lângă oraş

Viaţa oamenilor din Brădeşti s-a schimbat în ultimii ani, în sensul că au confortul unor locuitori din mediul urban. Totuşi, munca a rămas aceeaşi. Brădeştenii sunt oameni gospodari, cunoscuţi în toată ţara pentru răsadurile şi legumele produse.

Brădești, comuna care stă pe importante zăcăminte de gaze naturale, are de câțiva ani posibilitatea ca oamenii din zonă să-și încălzească gospodăriile la sobe cu gaze și să gătească mâncarea la aragazuri conectate direct la rețeaua de distribuție gestionată de furnizorul din regiune. Realizarea conductei principale de gaze naturale a început în Brădești în anul 2008, iar în anul 2009 investiția a fost deja finalizată, cu fonduri de la primărie. Acum, fiecare gospodărie din Brădești are posibilitatea tehnică să se conecteze la rețeaua de gaze naturale. Primarul Ion Răcăreanu a declarat: „În ceea ce privește introducerea gazelor naturale în comuna Brădești, pot spune că este un obiectiv cu care mă mândresc, întrucât în anul 2008, când am început mandatul, m-am confruntat cu lipsa fondurilor bănești pentru realizarea acestui obiectiv și cu o situație neclară în ceea ce privește proiectul tehnic (…). Fiind în această situație a trebuit să iau o serie de decizii, să mobilizez atât personalul primăriei, cât și o serie de instituții, astfel încât acum, în anul 2012, brădeștenii au, după 20 de ani, gaze naturale“.

Apa dă viaţă localităţii

La sfârșitul lunii aprilie au început lucrările pentru aducțiunea de apă și în satul Brădeştii Bătrâni. Până în acest moment, s-a realizat rețeaua de apă curentă în satele Brădești, Tatomirești și Răcarii de Jos. Stațiile de pompare sunt situate pe teritoriul comunei, iar apa este foarte bună, deoarece comuna este alimentată din aducțiunea Izvarna. Edilii localității susțin că oamenii sunt foarte mulțumiți de faptul că au apă curentă în gospodării, mulți dintre ei „modernizându-și“ viața după introducerea apei curente: folosesc apă potabilă de la robinet, și-au construit băi, și-au achiziționat mașini de spălat automate.
Pentru o localitate din mediul rural este foarte important ca pe timpul nopţii toate străzile să fie iluminate. În comuna Brădești, investiția în iluminatul public stradal a început în anul 2009 și a fost finalizată în același an, a precizat primarul localității, Ion Răcăreanu. În prezent, beneficiază de iluminat public toate satele comunei. Rețeaua se întinde pe toate străzile din Brădești, ceea ce înseamnă că are o lungime de 32 de kilometri. Podul peste Valea Morii face legătura între două comunități ale satului Tatomirești. Zeci de familii erau izolate, înainte de construirea acestui pod oamenii fiind nevoiți să ocolească aproximativ trei kilometri pentru a ajunge în sat, la școală și la biserică, informează primăria. Podul a fost inițiat pe OG nr. 7/2006, iar execuția lui a început în anul 2008, iar în fiecare an s-a adăugat câte ceva la obiectivul respectiv: terasamente, rampe de acces, s-a făcut parapetul etc. Spațiile verzi înființate în apropierea Primăriei Brădești aduc un plus de culoare comunei. O zonă verde a fost amenajată și în apropierea sediului poliției din localitate.

O viață în solar

Brădeştenii sunt cunoscuţi drept oameni gospodari. Casele noi sau renovate, grădinile curăţate, pomii îngrijiţi arată că oamenilor le place să muncească. Foarte mulţi se ocupă cu grădinăritul. În satul Răcarii de Jos există foarte multe familii care au solarii. La fel şi în satul Brădeşti. Ionela se trezește la ora 6.00 dimineața și intră în solar, împreună cu soțul ei, Ion. Este serviciul lor de zi cu zi… Cultivă toată iarna  legume, iar primăvara zbârnăie ca albinuţele prin pieţele din ţară. În luna aprilie, ei ajung la a treia recoltă în solar. „Am vândut toată iarna spanac. L-am însămânţat de astă-toamnă în solar, a crescut astă-iarnă şi l-am vândut prin ţară. Apoi am avut ridichi, pe care le-am vândut la Petroşani, Filiaşi şi în Craiova. Acum am pus fasole verde. În cel mai mare solar avem foarte multe răsaduri: roşii, ardei, praz, vinete“, a spus Ionela Zamfir, de 32 de ani, din Brădeşti. Familia Zamfir trăieşte din grădinărit de ani buni. Au început cu un solar mic, iar acum au 1.500 de metri pătraţi de solar şi o jumătate de hectar de grădină. „Ne-am ridicat casa singuri. Nu ne-am găsit locuri de muncă şi am început să punem legume în solar, puţin câte puţin. Apoi am văzut că merge şi am început să cultivăm din ce în ce mai mult. Dar muncim şi 12 ore pe zi. Udăm şi noaptea în solar, că nu avem timp dimineaţa să facem faţă la toate răsadurile şi la toate plantele din grădină“, a spus Ionela Zamfir. Femeia susţine că „este destul de greu să te ocupi de grădinărit. Astă-iarnă era zăpada cât solariile. A fost cumplit cu gerul… Într-un an ne rămân 20.000-30.000 de lei banii noştri, plus investiţiile pe care le facem, sămânţa, tratamentele, apa, energia electrică“.  

„Prima calitate a brădeştenilor este munca“

Din două solarii de dimensiuni reduse (10/6 metri), o persoană care cultivă răsaduri poate să scoată, într-un sezon, şi 10.000 de lei, spun legumicultori din comună. „Prima calitate a brădeştenilor este munca. A doua calitate a oamenilor de aici este gospodăria. Lor le place să aibă casele frumoase, vopsite, curţile îngrijite. Cei care nu au serviciu, merg pe agricultură. Sunt multe solarii în Răcarii de Jos, iar localnicii sunt cunoscuţi pentru răsaduri“, a povestit Iulian Gângu, de 35 de ani. În sezonul de primăvară, brădeştenii ies în pieţe cu răsaduri de roşii, ardei, varză, vinete, ţelină, iar salata se vinde gata ajunsă la maturitate. Circa 40% din răsadurile cultivate în solariile din Brădeşti se vând în pieţele din Craiova, iar restul se comercializează în Severin, Filiaşi şi în alte zone. În sezonul de vară, legumicultorii din Brădeşti ies pe piaţă cu arpagic. De multe ori, cumpărătorii poposesc în Brădeşi şi Răcarii de Jos pentru a cumpăra legumele direct de la producători.

Căpșune „Made in Brădești“

Locuitorii comunei Brădești cultivă în grădină sau pe lângă casă multe căpșuni. Solul comunei se pretează pentru asemenea cultură, iar oamenii preiau „rețeta“ unii de la alții. Unii pun doar pentru folosul gospodăriei, pentru a face gem şi dulceață în casă, în timp ce alții cultivă aceste plante în scop comercial. „Culturile principale au rămas cele tradiționale, cum ar fi cerealele, cu tendință către căpșuni, legume și pomi fructiferi. Aceste culturi au crescut în ultima perioadă, ceea ce arată un interes crescut al micilor producători pentru astfel de culturi“, a spus primarul Ion Răcăreanu. O localnică din Brădești cultivă căpșuni și în grădină, și pe lângă vie. „Se îngrijesc greu căpșunii. Nu punem pe suprafață mare. Astă-iarnă i-am acoperit cu folie și au rezistat gerului. Aceştia sunt căpșuni care rodesc de două ori pe an. O dată acum și mai fac rod încă o dată la vară“, a spus o localnică de 52 de ani, din Brădești.

Educaţia este pâinea sufletului
 
Copiii localităţii Brădeşti sunt viitorul, iar viitorul acestor copii ţine de educaţia şi formarea lor. Aspect pe care, cu certitudine primarul Ionel Răcăreanu l-a înţeles atunci când a investit în unităţile de învăţământ din comuna Brădeşti, unde funcţionează Şcoala cu clasele I – VIII „Ioan Grecescu“ după numele celui care şi-a dăruit moşia sa şcolii din sat şi a fost totodată un bun profesor de matematică. Odată cu 1 ianuarie 2005, devine singura şcoală cu personalitate juridică de pe raza comunei, având arondate ca structuri şcolare Tatomireşti cu clasele I – VIII , Răcarii de Jos, Piscani şi Brădeştii-Bătrâni cu clasele I -IV, cu un total de  422 de elevi. „În ceea ce priveşte învăţământul am manifestat interes pentru dezvoltarea şcolilor, pentru creşterea gradului de învăţare a elevilor din ciclul primar şi gimnazial. Am făcut eforturi pentru a susţine transportul cu microbuzul al elevilor din satele aparţinătoare Școlii «Ioan Grecescu». Până la sfârşitul anului 2011, am reuşit ca în şcolile din comuna Brădeşti să fie realizată introducerea gazelor naturale. Cu ocazia sărbătorilor am fost în mijlocul elevilor şi profesorilor din şcoala din Brădeşti, am oferit copiilor cadouri. Am realizat lucrări de împrejmuire a şcolilor din Răcarii de Jos, Tatomireşti şi Brădeştii Bătrâni. Am sprijinit conducerea şcolii prin acordarea de fonduri în orice iniţiativă care a vizat îmbunătăţirea actului de educaţie. Am iniţiat un proiect privind construirea la Şcoala «Ioan Grecescu» a unei baze sportive multifuncţionale, proiect ce a şi primit finanţare pe fonduri guvernamentale“, a afirmat primarul comunei Brădeşti, Ionel Răcăreanu.

În biserică afli că exişti

Zestrea spirituală a comunei Brădeşti este îmbogăţită de bisericile din localitate. Locaşurile sfinte sunt încărcate de istorie, adevărate piese de patrimoniu în regiunea Olteniei. În Brădeştii Bătrâni se găseşte  Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“, considerată una dintre cele mai valoroase ctitorii din secolul al XVIII-lea, monument de patrimoniu al localităţii. Întreaga istorie, una impresionantă, o aflăm de la preotul Marian Tănasie: „Biserica a fost ridicată în anul 1751 pe locul vechii bisericii din lemn de către familia boierului Constantin Brădescu. Cărămida din care a fost zidită a fost făcută pe malul Jiului, iar de acolo şi până la locul construcţiei cărămida a fost purtată din mână în mână de oamenii locului. În interior există un mormânt al nepoatei ctitorului. Iniţial, a fost acoperit cu marmură de Carrara. Se spune că pe aici a trecut istoricul Nicolae Iorga, iar Tudor Vladimirescu şi-ar fi aşezat tabăra în curtea bisericii în perioada Revoluţiei de la 1821. La începuturi, locaşul a fost mănăstire de călugări. Se spune că aceştia au murit din cauza holerei“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS