Cum își umflă statul conturile de pe urma angajaților

După transferul contribuțiilor și majorarea unor salarii, sumele plătite la stat de către firme sub forma contribuțiilor sociale ale angajaților au crescut foarte mult
Autori


Deși cota de contribuții la CAS și CASS a scăzut față de anul trecut, odată cu transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, statul a încasat mai mulți bani de la toți angajații cu forme legale din Oltenia, pentru că aceste cote s-au aplicat la salarii brute mai mari.

În timp ce doar unii angajați au simțit în buzunar mici creșteri ale salariilor nete anul acesta, statul a încasat mai mulți bani sub forma contribuțiilor sociale pe care zecile de mii de salariați din Oltenia le-au achitat anul acesta la stat, pentru care angajatorii au depus declarațiile și au plătit la Fisc.

De la începutul anului 2018, angajatorii din mediul privat au fost nevoiți să majoreze salariile brute ale angajaților, astfel încât să li se mențină salariul net din 2017. În plus, a crescut salariul minim pe economie de la 1.450 de lei la 1.900 de lei pe lună. În sectorul bugetar au existat creșteri de salarii cu 25%, dar care s-au resimțit în salariul net doar de 4-4,25%, din cauza transferului de contribuții, ceea ce pentru persoane cu salarii sub 2.000 de lei înseamnă o creștere de până la aproximativ 80 de lei pe lună la salariu.

Cu toate că salariații s-au ales cu sume mici în plus la salariul efectiv, statul a încasat mai mulți bani de pe urma angajaților, după transferul contribuțiilor și după majorările salariilor brute anunțate.

Încasări la Fisc mai mari cu 29% la CAS și cu 35% la CASS

Există și persoane care au avut salarii nete mult mai mari în 2018 față de 2017, cum ar fi cei din primării, unități din subordinea primăriilor, consilii județene etc. Aceștia contribuie cu mai mulți bani pe lună decât anul trecut la bugetele de Pensii și de Sănătate. Cumulați, acești factori enunțați anterior au condus la creșterea încasărilor Fiscului din contribuții la asigurările sociale (CAS) și din contribuții la asigurările sociale de sănătate (CASS), chiar dacă au scăzut cotele față de anul trecut. GdS a efectuat o analiză a încasărilor de contribuții sociale în toată Oltenia, încasări aferente lunii ianuarie 2018, comparativ cu ianuarie 2017. Din datele solicitate de GdS și furnizate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova reiese că sumele plătite sub forma contribuțiilor sociale de toate entitățile economice din Oltenia în luna februarie și aferente activității din luna ianuarie 2018, când s-a întors sarcina fiscală către angajați, sunt mai mari decât cele aferente lunii ianuarie 2017. Sumele plătite la Fisc sub forma CAS (contribuția la Pensii) în cele cinci județe din regiune a fost de 208,66 milioane de lei pentru ianuarie 2018, în creștere cu peste 29% față de ianuarie 2017, când firmele din Oltenia plătiseră la CAS 161,78 milioane de lei. Anul trecut exista și contribuția angajatului, și cea a angajatorului, iar sumele care se virau la Fisc sub forma de CAS reprezentau un procent total de 26,3% din venitul brut al angajatului. Anul acesta, contribuția respectivă la CAS, plătită doar de angajat, a scăzut la 25% și se suportă din salariul brut al acestuia, dar tot firma reține suma și o virează la stat. Întrebați cum este posibil să fi scăzut cota de CAS la 25%, dar încasările la stat să fie cu 29% mai mari decât anul trecut, reprezentanții DGRFP Craiova au precizat că surplusul de încasări la CAS se datorează creșterilor salariale din ultima perioadă în sectorul bugetar și majorarea salariului minim pe economie, care a generat creșteri de salarii în domeniul privat. GdS a explicat încă de anul trecut că creșterea salariului minim cu 450 de lei în 2018 nu se regăsește în buzunarul angajatului, ci salariul net efectiv a crescut doar cu 97 de lei pentru cei plătiți cu salariul minim de la 1.065 de lei anul trecut la 1.162 de lei anul acesta. De asemenea, și sumele plătite de angajați la CASS au crescut spectaculos anul acesta. Dacă în ianuarie 2017 se încasaseră din toată Oltenia 94,50 milioane de lei sub forma CASS, sumele aferente lunii ianuarie 2018 au urcat cu 35% față de anul trecut, la 127,63 milioane de lei din banii angajaților din cele cinci județe din regiune. Deci statul a luat de la salariații din Oltenia mai mult cu 33,13 milioane de lei pe o singură lună, ca urmare a modificărilor fiscale stabilite de guvern. Cota de CASS este de 10% din venitul brut al angajatului, în timp ce anul trecut contribuția angajatorului fusese de 5,5%, iar cea a angajatului de 5,2%. În total, 5,7%. În evidențele DGRFP Craiova, sumele plătite anul trecut sub forma de CASS sunt evidențiate în același cont și sunt cele prezentate mai sus.

Doljul, județul cu cele mai mari încasări la CAS și CASS

În prima lună din an în care contribuțiile au trecut în sarcina angajatului se observă că Fiscul regional a încasat cele mai mari sume de la Dolj, unde există cei mai mulți angajați, față de celelalte județe ale Olteniei. Dacă în ianuarie 2017, în Dolj se încasaseră 25 de milioane de lei la CAS, în prima lună din 2018 s-au strâns 29 de milioane de lei din aceeași contribuție. La CAS au fost cele mai mari sume. În ianuarie 2017, an­ga­jații și angajatorii plătiseră CASS de 48 de milioane de lei, pe când în aceeași lună de anul acesta s-a încasat suma record de 72 de milioane de lei de la angajații doljeni.


La Gorj, în perioada analizată din 2017 se înacase CAS de 21 de milioane de lei și CASS în sumă de 11 milioane de lei, iar în 2018 s-a încasat CAS în sumă de 30 de milioane de lei și CASS în total de 12 milioane de lei.

În Mehedinți, CAS a fost de 7 milioane de lei în ianuarie 2017, iar CASS a fost de 15 milioane de lei, pe când în ianuarie 2018, Fiscul de acolo a încasat CAS în sumă de peste 8 milioane de lei și CASS de aproape 21 de milioane de lei.

În Olt, CAS a fost de 22 de milioane de lei și CASS în sumă de 10 milioane de lei, în prima lună din 2017, pe când în aceeași lună din 2018, CAS încasat a ajuns la circa 30 de milioane de lei, iar CASS – la 13 milioane de lei (sumele au fost rotunjite la milioane).

În Vâlcea, CAS plătit de firme pe ianuarie 2017 a fost de 23 de milioane de lei, iar CASS – de 12 milioane de lei. În aceeași perioadă din 2018, CAS a fost de 33 de milioane de lei, iar CASS a ajuns la 13 milioane de lei. Administrația pentru Contribuabili Mijlocii (APCM) Craiova care este pe toată regiunea a încasat CAS de 41 de milioane de lei și CASS de circa 18 milioane de lei în ianuarie 2017, iar în 2018 a încasat CAS de 52 de milioane de lei și CASS de 20 de milioane de lei.

Sumele din articol au fost exprimate doar la nivel de milioane de lei, pentru ușurința calculelor.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 20 martie 2018

Actualitate

» Solomon scapă de dosarul pivind retrocedarea fostei Case a Copilului
» Ministerul Educației Naționale a finalizat calendarul olimpiadelor naționale și a aprobat suplimentarea locurilor cu 10%
» Procurorul general a transmis protocoalele încheiate cu SRI către CSM şi ministrul Justiţiei
» Grav accident rutier în Olanda: Cinci români morţi şi trei răniţi
» CCR: Sesizarea PNL-USR privind “superimunitatea” membrilor Curţii, admisă parţial
» Un avion militar s-a prăbuşit în Marea Britanie
» Sentinţa în dosarul “Turceni – Rovinari”, în care Victor Ponta şi Dan Şova sunt acuzaţi de fapte de corupţie, amânată pentru 4 aprilie
» Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice în societate pe acţiuni
» MAE anunţă că nu recunoaşte organizarea de alegeri în Crimeea
» Vreme deosebit de rece până joi dimineaţa
» Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară
» Oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume
» Legile justiţiei, adoptate de Camera Deputaţilor / Opoziţia a criticat graba cu care au fost trecute
» A început şedinţa CSAT – pe agendă sunt principalele obiective ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale
» Ministerul Sănătăţii anunţă că va fi introdus un program de screening privind factorii de risc pentru bolile cardiovasculare
» Explozie la Chișinău. Doi morţi şi doi răniţi

Local

» Premii în cărți pentru elevii pasionați de limba franceză
» Legume confiscate la Călimăneşti
» Apele Dunării au ieşit din matcă
» Reţinut pentru multiple infracţiuni rutiere
» În ce condiții vor fi sacrificați mieii în Olt

Dolj

» Conductă spartă în bloc, reparată după două luni
» Profit mai mic și impozit pe venit în scădere, în Oltenia
» Dinel Staicu, încolțit de DNA într-un nou dosar
» E oficial: stadionul de atletism are proiectant
» Anchetă după moartea unei paciente tratate de amigdalită
» Programul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Olteniei
» Craiova: Prins în flagrant în timp ce vindea ţigări de contrabandă
» Craiova: “Absolut!” cu Marcel Iureș, la Teatrul Colibri
» Craiova: Biblioteca “Aman” găzduieşte lansarea volumului “Marin Sorescu, în anticamera NOBEL. Conversații cu și despre Sorescu”
» Situaţia Hidrologică în bazinul hidrografic Jiu în ultimele 24 de ore

Gorj

» Cartierul Narciselor din Târgu Jiu, înglodat în noroi şi deşeuri
» Ziua Olteniei, sărbătorită la Târgu Jiu
» Bani în plus pentru serviciile de deszăpezire
» Explozie la un apartament din Târgu Jiu
» Incendiu la un autoturism din Târgu Jiu
» Gorj: Preşedintele unei asociaţii de pescuit, anchetat de poliţie pentu înşelăciune
» Gorj: Căprioară salvată de pompieri din apele Jiului (galerie foto)

Olt

» Olt: Premii în cărți pentru elevii pasionați de limba franceză, de Ziua Internațională a Francofoniei

Vâlcea

» Râmnicu Vâlcea: Simpozion dedicat sărbătoririi celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Sport

» Craiovenii și-au luat adio de la Top 6
» Pascu: Cei de la CSM București își vând scump pielea
» „Școlarii“ lui Gică Barbu au pierdut cu Csikszereda
» Contra a avut tot lotul la dispoziție

Sanatate

» Importanța vitaminelor pentru organism

Educatie

» Scandal pe ore la Colegiul „Carol I“

Magazin

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Horoscop
» Bancul zilei
» Programul Colours Cinema Craiova pentru perioada 23-29 martie

Top