Cum face CEZ să ia bani în plus de la populație, gratis

Furnizorul de energie electrică încearcă să își legalizeze prin noile contracte faptul că le facturează clienților casnici mai multă energie decât consumă ei îi realitate. Dacă semnează noile acte adiționale, atunci ei sunt de acord cu prevederile din contractele respective, care reprezintă „voința părților“ (Foto: Ramona Olaru)
Furnizorul de energie electrică încearcă să își legalizeze prin noile contracte faptul că le facturează clienților casnici mai multă energie decât consumă ei îi realitate. Dacă semnează noile acte adiționale, atunci ei sunt de acord cu prevederile din contractele respective, care reprezintă „voința părților“ (Foto: Ramona Olaru)


CEZ Vânzare nu ține cont de media reală a consumului clienților casnici și introduce în contracte un consum estimat mai mare cu 35-40% decât cel real. Furnizorul de electricitate încasează astfel în plus bani de la populația care nu a consumat acea cantitate de energie, motivând că lucrurile se reglează din trei în trei luni sau o dată la șase luni, când se face citirea contoarelor și regularizarea facturilor. Practic, populația creditează CEZ cu bani gratis timp de trei sau șase luni. GdS vă explică modalitatea prin care puteți să evitați să fiți taxați în plus de către CEZ. 

CEZ Vânzare a introdus în noile contracte, pe care le trimite la domiciliul consumatorilor casnici, o modalitate prin care să i se permită, cu acordul clientului, facturarea în avans a unei energii electrice neconsumate de populație. Cum este posibil acest lucru? La articolul 8 din contractele de furnizare a energiei electrice, CEZ stipulează că perioada de citire (intervalul între două citiri consecutive) a contorului, în vederea facturării consumului real, este de trei luni sau de șase luni, de la caz la caz. Dar până la citirea contorului, CEZ facturează în avans energie electrică estimată. CEZ susține că clientul poate să transmită indexul autocitit lună de lună, în intervalul stabilit de CEZ prin contract, iar astfel clientului i se poate factura exact energia consumată. Numai că în contracte perioada în care o persoană fizică poate transmite indexul autocitit este foarte mică, de numai câteva zile, iar dacă ai ratat acea perioadă de transmitere a consumului de energie, atunci compania nu îți mai poate factura exact cât ai consumat și trece la estimat. Or dacă clienții CEZ – consumatori casnici – nu sunt acasă în cele cinci zile în care trebuie să transmită indexul autocitit sau dacă uită efectiv să transmită datele în acel interval scurt, atunci sunt buni de plată mai mulți bani către CEZ decât în realitate. Prin declarațiile publice ale CEZ efectuate anul trecut către mass-media centrale, compania informa că doar 1% din clienții săi casnici transmit indexul autocitit. Se poate spune, astfel, că doar pentru 1% dintre clienții CEZ se facturează exact energia consumată de aceștia.

La articolul 9 din noile contracte de furnizare ale CEZ se precizează cum va factura compania energia: „Pentru perioadele de facturare în care nu se citește indexul contorului, dacă clientul nu comunică indexul autocitit în intervalul de timp comunicat prin intermediul celei mai recente facturi, facturarea se face: – pe baza cantităților corespunzătoare de energie electrică din Convenția de consum anexată contractului, dacă aceasta a fost încheiată; – pe baza unui consum estimat de către FUI (furnizor de ultimă instanță – n.r.) conform reglementărilor în vigoare, în cazul în care nu a fost încheiată Convenția de consum“. Numai că, vă vom prezenta, în cele ce urmează, cum se asigură CEZ prin contract că sunteți de acord să vi se factureze kilowați în avans, cu mult peste ceea ce consumați în mod normal.

Convenția de consum conține un estimat ireal, umflat și cu 40%

La noul contract trimis de CEZ consumatorilor este atașată o convenție de consum, care conține media consumurilor reale lunare din ultimii trei ani la postul de consum respectiv, iar în partea dreaptă este un consum estimat de către CEZ, consum la care se va face facturarea, în cazul în care clientul nu trimite autocitirea în intervalul stabilit prin contract. Numai că există o diferență semnificativă între media reală a consumului consumatorului casnic respectiv și estimatul stabilit de CEZ. Acesta din urmă este mai mare cu 35-40% decât consumul real. Ceea ce înseamnă că CEZ va introduce în facturile consumatorilor în plus un număr de KWh mai mare cu 35-40% decât cel real. Concret, într-un astfel de contract nou, considerat act adițional la contractul inițial, consumatorului i se spune negru pe alb că a avut în ianuarie un consum real de 455, 482 și 427 de KWh, în ultimii trei ani, deci o medie de 454 de KWH, dar CEZ a trecut la rubrica din dreapta „Cantități lunare de energie electrică din Convenția de consum“ fix 582 de KWh, deci mai mult cu 155 de KWh decât media reală a consumului. Practic, CEZ îi va factura clientului timp de trei luni 582 KWh, în loc de 454, deci mai mult cu 35% decât în realitate. Supraestimările CEZ se repetă și pe lunile februarie și martie, unde mediile reale ale consumului de energie pe ultimii trei ani sunt de 419 KWh, respectiv 438 KWh, însă CEZ „estimează“ după nu se știe ce reguli, un consum de 525 KWh și de 582 KWh, în Convenția de consum, valori la care se va face facturarea. Alt client din Craiova are o medie a consumului pe ianuarie de 94 KWh, în ultimii trei ani. CEZ îi va factura la un consum estimat de 128 de KWh pe care îi trece în convenția de consum. Tot așa stau lucrurile și pentru lunile februarie și martie la acest al doilea client, la care consumul de energie trecut de CEZ în convenția de consum este cu 38-40% mai mare decât în realitate.

Practic, acei consumatori care semnează respectivele acte adiționale la contractele de furnizare a energiei și semnează și Convenția de consum atașată își dau acordul să li se factureze în avans o cantitate însemnată de energie electrică, pe care ei nu au consumat-o. Concret, populația creditează CEZ cu sume importante de bani. Totul se reglează la trei luni sau la șase luni, când se face citirea indexului contorului și se află consumul real. În cazul în care clientul a consumat în realitate mai puțin decât a estimat CEZ, atunci următoarea factură de la companie vine pe minus, dar CEZ a beneficiat gratis timp de trei luni de bani de la populație prin facturarea unei energii neconsumate în realitate.

Cum puteți evita să plătiți în avans la CEZ

Un client CEZ a contactat compania sesizând faptul că în Convenția de consum atașată la noul contract de furnizare (sau la actul adițional, după caz) CEZ îi estimează o cantitate de energie mai mare cu aproape 40% decât consumul real înregistrat de acea persoană timp de trei ani la rând. Răspunsul celor de la CEZ a fost acela că acel client își dăduse acordul în urmă cu trei ani semnând Convenția de consum la care face CEZ facturarea, adică aceea cu KWh în plus față de consumul real. Tot cei de la call-center-ul CEZ au precizat cum poate cineva să evite să i se factureze în plus energie electrică neconsumată. GdS vă explică: puteți să depuneți la CEZ o nouă cerere în care să solicitați ca energia electrică din Convenția de consum să fie cea reală, pe baza mediei consumurilor efective din ultimii ani. CEZ este obligată să vă accepte noua cerere, astfel încât facturarea între cele două citiri ale indexului contorului să se facă la un nivel al energiei cât mai apropiat de cel real consumat și să se evite situația în care populația să plătească în plus la CEZ circa 40% din consumul real sub forma unor KWh neconsumați. La un preț de 0,56 lei pe KWh, un client căruia i s-au pus 34 de KWh în plus pe factură „creditează“ CEZ cu circa 19 lei pe lună. Dacă presupunem că CEZ încasează în plus câte 19 lei pe lună de la cei peste 1 milion de consumatori (presupunând că 1% din clienți își transmit indexul autocitit către CEZ), atunci compania ar putea percepe în plus de la clienți aproximativ 19 milioane de lei într-o singură lună (calculele GdS sunt estimative).


Legea este de partea consumatorului de energie

Potrivit articolului 74 din Ordinul ANRE nr. 64/2014 care reglementează modul de facturare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanță se prevede clar că clientul poate să solicite modificarea consumului de energie din Convenția de consum. Ordinul ANRE impune cum să se facă facturarea de către furnizor, dar nu-i permite acestuia să „umfle“ factura față de consumul real: „a) pe baza unui consum lunar estimat de energie electrică, stabilit de comun acord cu clientul final printr-o convenție de consum, convenție care poate fi modificată oricând la inițiativa clientului final, conform art. 51 litera. d) sau la inițiativa furnizorului, în situația în care furnizorul constată diferențe semnificative între consumul lunar estimat și consumul realizat; b) pe baza unui consum estimat de către furnizor, având în vedere consumul determinat pe baza celor mai recente citiri; c) pe baza unui consum estimat de către furnizor, având în vedere consumul din perioada similară a anului precedent (…)“.

Noile contracte propuse de CEZ nu stabilesc tarifele la care se furnizează energia electrică și nici nu prevăd clauze în care se poate rezilia contractul. Se precizează doar că se încheie pe perioadă nedeterminată.

Încă o anomalie care se menține și în noile contracte de furnizare a energiei este precizarea la articolul 6 a termenului de plată a facturii, care este de 15 zile de la emiterea documentului și nu de la primirea acestuia de către consumator. Clientul are foarte puțin timp la dispoziție să achite factura în termenul dat.

Atenție la încă un aspect! Furnizorul de electricitate a inserat la art. 17 o clauză potrivit căreia „în cazul în care clientul nu se prezintă să ridice corespondenţa transmisă de către FUI cu confirmare de primire, în termenul prevăzut în înștiințarea emisă de către reprezentantul Poştei/Curierului, se consideră că respectiva corespondenţă a fost primită de către consumator în data în care acesta a fost înștiințat“, prin semnarea contractului nou vă dați acordul și asupra acestui aspect.

CEZ nu poate factura energie în avans, fără acordul clientului

Legislația în domeniul energiei le interzice furnizorilor să factureze energie în avans, cu două excepții: dacă o cere clientul sau dacă este prevăzut în contractele de furnizare. Concret, art. 77 din ordinul ANRE nr. 64/2014 prevede „se admite facturarea în avans, înainte de încheierea perioadei pentru care se emite factura, dar cu respectarea perioadei de maximum șase luni pentru citirea și emiterea facturii de regularizare, numai la solicitarea scrisă a clientului final sau în condițiile stabilite prin contractele de furnizare a energiei electrice; solicitarea scrisă a clientului final privind facturarea în avans trebuie sa conțină cel puțin perioada pentru care se solicită facturarea în avans și consumul de energie electrică estimat“. Practic, prin modificarea contractelor de furnizare a energiei, CEZ îi obligă pe clienți să fie de acord să li se factureze în avans o energie electrică estimată care nu are nici o legătură cu consumul real. Prin semnătura pusă de client pe actul adițional la contract și pe Convenția de consum, acesta își dă acceptul ca furnizorul de energie să procedeze la facturarea unor consumuri de energie mai mari decât în realitate, până la factura de regularizare, când se reglează consumul și facturile. 



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 20 iunie 2017

Actualitate

» Ministerul Finanţelor aplică avertismente de publicitate înşelătoare, după controale la 447 de firme
» Studentul american eliberat în comă după un an de detenție în Coreea de Nord a murit
» România, ultima în UE la inovare
» De la telefonie mobilă la legumicultura
» MEN: Prezență de 97,33% la prima probă a Evaluării Naționale
» Mesajul #rezist, folosit de câţiva protestatari în faţa ÎCCJ, înainte de procesul lui Liviu Dragnea
» CCR-opinie separată: Interdicția ca persoanele condamnate să fie în Guvern, constituțională dacă este limitată în timp
» Darius Vâlcov, plasat sub control judiciar într-un dosar nou
» CCR: Interdicția ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern încetează în caz de reabilitare, amnistie, dezincriminare (motivare)
» Ponta: Moţiunea de cenzură nu va trece. Mai mult de 13 parlamentari nu o vor vota
» ÎCCJ aşteaptă extrădarea lui Sebastian Ghiţă pentru ultimul cuvânt în dosarul cu Iulian Bădescu
» Privatizarea Oltchim:Peste 10 investitori ar putea depune oferte ferme pentru cumpărarea activelor
» Ovidiu Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare
» Iohannis, discurs în Germania: România este un exemplu în domeniul protecţiei minorităţilor, un model la nivel european
» ANAF: Controale la terase, restaurante și cluburi
» Şedinţă de urgenţă a conducerii PSD cu parlamentarii
» Dolj: Razie a polițiștilor rutieri
» PSD şi UDMR nu s-au mai înţeles. UDMR nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu
» Cel mai slab leu din ultimii patru ani şi 10 luni
» Klaus Iohannis a fost decorat în Germania cu Premiul „Ordinul Sfântul Gheorghe”
» Secretar de stat din MAI, demis
» Şedinţa de Guvern se amâna pentru joi
» Mircea Sandu, suspect într-un dosar de luare de mită şi spălare de bani
» Proiectul de lege privind declararea zilei de 15 martie Ziua Maghiarilor din România a fost retras de pe ordinea de zi

Local

» Concurs pentru 13 posturi de asistent medical la cel mai mare spital din Olt
» Darius Vâlcov, plasat sub control judiciar într-un dosar nou
» Grevistul din Olt și-a rezolvat problema cu ajutorul ministrului educației: „Mi-a transmis că s-a emis decizia, acum a fost posibil“

Dolj

» Un tânăr a murit sub un mal de pământ
» Fostul primar din Slatina, judecat la Tribunalul Mehedinți
» Un poliţist craiovean a murit la mare, în timp ce se afla în concediu
» Percheziţii într-un dosar transfrontalier de trafic de persoane
» Împreună o putem ajuta pe Anays! Are doar trei ani şi cinci luni şi luptă să trăiască
» Ce pași s-au mai făcut pentru Spitalul Regional Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: O bătrână şi nepoata ei, lovite pe o trecere de pietoni din zona Sineasca
» Arhivele lui Leonid Mămăligă au ajuns la Biblioteca Aman
» Dolj: Din cauza vitezei, a intrat cu maşina în pom

Gorj

» Sfârşit tragic pentru tânărul din Târgu Jiu, plimbat pe capota unui BMW
» Gorjul este restanţier la eliberarea titlurilor de proprietate
» Cabinet nou pentru primarul municipiului Târgu Jiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: Incendii la o anexă gospodărescă şi la 2 hectare de vegetaţie uscată

Vâlcea

» Vâlcea: Restricţia de la viaductul de pe DN 7 a fost ridicată
» Vâlcea: A fost inaugurat locul de joacă de la ”Cina”
» Vâlcea: Tânăr prins sub un mal de pământ la Bucşani

Sport

» Craiovenii, pe podium la lupte și judo
» Fotbal-spectacol la Trofeul „Corneliu Andrei Stroe“ (galerie foto)

Sanatate

» Spitalul Județean Craiova are singurul mamograf digital din Oltenia

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Şantajul UDMR şi disperarea lui Liviu Dragnea. De ce e ilegitim trocul pe moţiunea de cenzură

Top