10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriProgram transfrontalier de 258 milioane de euro pentru România şi Bulgaria

Program transfrontalier de 258 milioane de euro pentru România şi Bulgaria

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a aprobat, azi, noul program transfrontalier Interreg în valoare de 258,5 de milioane de euro pentru România şi Bulgaria, iar obiectivul programului se referă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de studiu în 15 regiuni de frontieră.

Programul transfrontalier Interreg, „va îmbunătăţi condiţiile de viaţă, de studiu şi de muncă în cele 15 regiuni de frontieră din România şi Bulgaria, sporindu-le astfel atractivitatea atât pentru turişti, cât şi pentru investitori”, potrivit Mediafax. Valoarea totală a investiţiilor din cadrul programului se ridică la 258,5 de milioane de euro, contribuţia Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), fiind de 215,7 milioane de euro. Programul, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va avea cinci priorităţi: o regiune bine conectată, verde, sigură, eficientă şi o regiune incluzivă cu mână de lucru calificată.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS