9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriManagement privat la companiile de stat

Management privat la companiile de stat

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a anunţat că va publica, în câteva zile, anunţul de licitaţie pentru privatizarea managementului la un sfert din companiile aflate în subordinea sa, fără a nominaliza aceste companii. Ministerul a derulat mai multe proiecte de evaluare asupra impactului privatizării managementului, iar în urmă cu câteva zile s-a încheiat şi evaluarea „Functional Review“, efectuată de Banca Mondială la Ministerul Economiei, care, de asemenea, recomandă implementarea măsurilor pentru privatizarea managementului la unele companii aflate în subordinea ministerului.
Totodată, în prezent se derulează ultimele evaluări pentru stabilirea exactă a companiilor care vor intra în acest program. MECMA are în subordine circa 100 de companii şi institute, printre care se află cele mai profitabile companii de stat din ţară, cum ar fi Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Electrica.
În scrisoarea de intenţie convenită de guvern cu FMI, executivul preciza că vrea reformarea radicală a întreprinderilor deţinute de stat, mai ales în sectoare cu indicatori de creştere îngrijorători, ca energia şi transportul, considerând că, în ultimii ani, multe direcţii deţinute de stat au devenit poveri fiscale semnificative.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS