17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCinci programe de master în dezvoltare internaţională

Cinci programe de master în dezvoltare internaţională

Cinci programe de masterat în Studii de Dezvoltare Internaţională vor fi demarate în octombrie 2010 în cinci universităţi româneşti. Programele vor avea loc la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara şi se vor concentra pe problematica şi actorii cooperării pentru dezvoltare. Pentru implementarea celor cinci programe masterale, Ministerul Afacerilor Externe a alocat, din bugetul destinat cooperării internaţionale pentru dezvoltare aferent anului 2007, granturi în valoare de 20.000 USD fiecăreia dintre cele cinci universităţi partenere. Cele cinci instituţii de învăţământ superior de stat din ţară care vor implementa programele de masterat în Studii de Dezvoltare Internaţională sunt: Academia de Studii Economice din Bucureşti (Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice), Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca (Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării), Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Filosofie) şi Universitatea de Vest din Timişoara (Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării).
În cadrul programelor de masterat, studenţii români vor studia: teorii şi strategii de dezvoltare internaţională, organizaţiile şi instituţiile internaţionale implicate în acest domeniu, mecanisme instituţionale şi financiare folosite, strategii de bună guvernare, dezvoltare socială, fenomene contemporane în ţările în curs de dezvoltare (globalizare, migraţie etc.).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS