9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriELECTROPUTERE, vedeta la bursa

ELECTROPUTERE, vedeta la bursa

Cotatiile la bursa ale actiunilor intreprinderii craiovene au facut un salt spectaculos dupa ce austriecii de la A-TEC si-au anuntat intentia de preluare a pachetului majoritar de 62,8% de actiuni detinut de stat.


Pe parcursul ultimelor luni, anunturile facute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) in legatura cu privatizarea SC ELECTROPUTERE SA Craiova au influentat sensibil cotatiile titlurilor intreprinderii pe piata de capital, listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).


Cea mai mare variatie pozitiva a titlurilor ELECTROPUTERE (14,44%) s-a inregistrat pe 3 ianuarie, la deschiderea bursei, când sedinta s-a inchis la 3.090 de lei oferiti pentru o actiune a intreprinderii. Analistii economici au pus la acea data aprecierea pe trendul general, de inceput de an, când toti emitentii au avut cotatii ridicate. A urmat apoi o perioada mai linistita, in care cotatiile pozitive au inregistrat variatii intre 5-8%, fara caderi sau urcari spectaculoase de la o zi la alta. Situatia s-a schimbat pe 2 februarie, când AVAS a anuntat prelungirea termenului de depunere a ofertelor in vederea privatizarii pâna pe 17 februarie. Daca pe 2 februarie titlurile ELECTROPUTERE inregistrau o cotatie pozitiva de 0,68%, in ziua urmatoare au stationat, pentru ca o zi mai târziu, pe 4 februarie, acestea sa se deprecieze cu 1,69%. Termenul de 17 februarie, dat ca limita de depunere a ofertelor, nu a mai fost respectat, pentru ca peste o saptamâna (9 februarie 2006) guvernul a anuntat ca a revocat oferta de privatizare pentru ELECTROPUTERE Craiova. Efectul a fost ca in ziua urmatoare titlurile intreprinderii craiovene s-au depreciat cu 5,90%, fata de o apreciere de 5,54% – cât avusesera in ziua precedenta.


Aproape de limita bursei


Vinerea trecuta, pe 3 martie, titlurile atinsesera o depreciere de 5,88%, dupa ce, cu o zi inainte stationasera. In mass-media de luni, 6 martie, a aparut informatia conform careia ELECTROPUTERE Craiova este ofertata serios de concernul austriac A-TEC Industries, care ar fi gata sa depuna o oferta serioasa pentru cumpararea pachetului majoritar de 62,8% de actiuni de la intreprindere, detinut de AVAS. Imediat, cotatiile au urcat vertiginos, ELECTROPUTERE devenind la sedinta de pe 6 martie performera Bursei de Valori Bucuresti


(BVB), titlurile acesteia apreciindu-se cu 12,50%. De precizat ca la BVB cotatiile actiunilor unui emitent pot sa varieze pozitiv sau negativ cu 15%. In sedinta de ieri, cotatia actiunilor ELECTROPUTERE a crescut cu doar 1,9% (circa 50 de lei) fata de pretul de deschidere.


Analistii de pe piata de capital sustin ca o evolutie a cotatiilor exista, dar ca aceasta crestere provine dintr-o „sursa nesigura, speculativa“, cum este vesnicul proces de privatizare care nu se mai finalizeaza. Din acest punct de vedere, ELECTROPUTERE este vazuta ca un fel de „Fata Morgana“ a pietei bursiere. Analistii anticipeaza ca titlurile intreprinderii vor scadea dramatic in urmatoarea perioada in cazul in care privatizarea va fi din nou amânata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS