6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn avion militar s-a prăbuşit în apropiere de Madrid. Pilotul nu a reuşit să se catapulteze

Un avion militar s-a prăbuşit în apropiere de Madrid. Pilotul nu a reuşit să se catapulteze

Un avion militar F-18 s-a prăbuşit, marţi, în apropierea bazei aeriene Torrejon de Ardoz din afara capitalei spaniole Madrid, iar pilotul nu a reuşit să se catapulteze, potrivit ministerului spaniol al Apărării, relatează site-ul cotidianului El Pais.
Incidentul s-a produs imediat după efectuarea manevrelor de decolare, în jurul orei locale 11:00 (12:00, ora României). Echipele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat decesul pilotului aeronavei.
Potrivit informaţiilor preliminare, cauza prăbuşirii este o defecţiune tehnică. Pilotul a fost identificat drept locotenentul Fernando Perez Serrano, în vârstă de 26 de ani.
Este cel de-al doilea incident de acest fel din ultima săptămână, după prăbuşirea unui avion militar Eurofighter în oraşul Albacete, după demonstraţia de ziua naţională din 12 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS