Ziua inginerului român



Ziua de 14 septembrie a fost decretată, prin Hotărârea de Guvern 525/2000, ca Zi a inginerului român.

Diplome și distincții oferite la festivitatea de absolvire a promoției 2016 de ingineri ‘Regele Carol I’ a Universității Politehnica, eveniment organizat la Sala Palatului; 9 iulie 2016

Potrivit acesteia, Ministerul Educației Naționale, Academia de Științe Tehnice și asociațiile profesionale ale inginerilor din România sunt autorizate să organizeze manifestări științifice cu caracter simbolic, prilejuite de acest eveniment.

Cea mai veche școală de ingineri din România este Universitatea Politehnica din București, al cărei istoric este strâns legat de înființarea, de către Gheorghe Lazăr, a primei Școli tehnice superioare cu predare în limba română, în anul 1818, la mănăstirea Sfântul Sava din București, reorganizată, în 1832, în Colegiul de la Sfântul Sava, se arată pe site-ul oficial al Universității, www.upb.ro. La 1 octombrie 1864, a luat ființă “Școala de Poduri și Sosele, Mine și Arhitectură”, devenită, la 30 octombrie 1867, “Școala de Poduri, Șosele și Mine”, având o durată a studiilor de 5 ani. La 1 aprilie 1881, instituția devine “Școala Națională de Poduri și Șosele”, pentru ca, la 10 iunie 1920, să apară Școala Politehnica din București, cu patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială. Din noiembrie 1920, instituției i s-a schimbat denumirea în ”Politehnica” din București, iar la 3 august 1948, s-a înființat Institutul Politehnic din București, având inițial 4 facultăți. Începând cu anul 1950, apar majoritatea facultăților pe care le are și în prezent. Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnica din București în anul 1992.


Potrivit site-ului oficial al Asociației Generale a Inginerilor din România, www.agir.ro, primele încercări de organizare a asociațiilor inginerești sunt consemnate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se înființează ”Societatea de Ingineri și Arhitecți” (1876).

Cea dintâi societate durabilă a inginerilor, Societatea Politehnică, a fost constituită în anul 1881, la 6 decembrie, în prezența regelui Carol I, cu ocazia inaugurării primei căi ferate proiectate și realizate în întregime de ingineri români, respectiv Buzău-Mărășești. În 1918, în anul Marii Uniri, a fost înființată, la Iași, Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR). Cele două asociații și-au desfășurat activitatea în paralel, până în 1949, când au fuzionat, sub denumirea de Asociația Științifică a Tehnicienilor, denumită, ulterior, Asociația Științifică a Inginerilor și Tehnicienilor (1951-1962) și Consiliul Național al Inginerilor și Tehnicienilor (până în dec. 1989), notează site-ul menționat anterior.

Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) a reapărut pe scena societății civile românești după decembrie 1989, fiind legal recunoscută pe 13 ianuarie 1990.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 14 septembrie 2017

Actualitate

» Vreme frumoasă în toată ţara la sfârşitul săptămânii
» Vineri, 15 septembrie, prima zi cu accize mai mari la carburanţi. Preţurile au crescut uşor
» CSM respinge contestațiile procurorilor Țuluș și Iorga împotriva revocării din funcțiile deținute la DNA
» Calendar admitere liceu 2018 Repartizarea computerizată a candidaţilor se va desfăşura pe 9 iulie
» Alţi 5 cetăţeni români evacuaţi din zona calamitată de uraganul Irma
» Vlad Voiculescu: Se dorește revenirea la numirile din pix în comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii
» Senatorul Vergil Chiţac a demisionat din PNL
» CSAT a avizat Strategia națională în domeniul prevenirii proliferării armelor de distrugere în masă
» Hunedoara: 13 răniţi în urma coliziunii dintre un autoturism şi un microbuz pe DN 66
» Loteria bonurilor fiscale continuă cu o nouă extragere în data de 17 septembrie

Publireportaj

» Alegeri parțiale la Primăria Telești, pe 5 noiembrie
» Târgul de Comerț, cel mai mare eveniment expoziţional din Oltenia
» DJ/MC Edi Nicola, un showman pentru evenimente de succes
» Şcoala Postliceală Sanitară EDUNET – o școală europeană

Local

» Mănăstirea Hurezi, popas de rugăciune, meditaţie şi cultură
» Nepotul ministrului agriculturii, găsit mort în casă la Drobeta Turnu Severin
» Când educaţia se face cu suflet…
» Descinderi la romii cu firme „abonate“ la banii publici

Dolj

» Lucrările de pe strada A.I. Cuza, ținute în loc de lipsa granitului
» Amenzi de 124.000 de lei date comercianţilor de carne și legume-fructe
» Prejudiciu uriaş la Primăria Craiova, salvat de Curtea de Conturi
» Autobuze deviate şi circulaţia tramvaielor suspendată, sâmbătă
» Fostul ministru Vâlcov, chemat la poliție o dată la două săptămâni
» Producător de legume în Dolj: „Ne-am ales cu oase rupte după seceta din acest an!“
» Avioane Craiova îmbătrânește odată cu angajații
» Craiova: Restricţii rutiere în centrul oraşului pe 15 şi 16 septembrie
» Craiova: Şapte trasee de autobuz deviate şi circulaţia tramvaielor suspendată în data de 16 septembrie
» Aproape 400 kg carne confiscate de polițiștii doljeni
» Craiova: Grădina Botanică „Alexandru Buia” 65 de ani de existenţă

Gorj

» Cruce şi slujbă de pomenire pentru Ecaterina Teodoriu
» Peste 9.000 de șomeri, înregistrați la AJOFM
» Platforma Aparegio Gorj, accesată doar de 1.000 de persoane care îşi achită online facturile la apă
» Zeci de cadre au rămas fără salarii, din cauza sporului de calculator
» România, premiată la Olimpiada Europeană de Informatică. Printre profesorii coordonatori este şi unul din Târgu Jiu
» Actorii gorjeni vor evolua pe scena Festivalului Internațional de Teatru de la Turda

Mehedinţi

» Mehedinţi: Incendiu la o casă din Dumbrava
» Dorin Cioabă va fi cercetat sub control judiciar pentru evaziune fiscală
» Nepotul ministrului Agriculturii, găsit mort în casă la Drobeta Turnu Severin

Vâlcea

» Razie de amploare a poliţiei în Râmnicu Vâlcea

Sport

» Filieșenii, obligați să câștige
» Derbi oltean la handbal
» Papură urcă în „grad“
» Cîrțu: Așteptăm victoria Craiovei!
» Fotbal / Liga Europa, faza grupelor – rezultatele primei etape

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Tenul gras, protejat cu produse din natură
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Roşii umplute cu conopidă

Opinii

» Vederea pe înţelesul orbilor
» Unde suntem azi

Top