5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRecoltarea florii soarelui începe mai devreme din cauza caniculei; peste 12.000 de hectare, recoltate în sudul țării

Recoltarea florii soarelui începe mai devreme din cauza caniculei; peste 12.000 de hectare, recoltate în sudul țării

Recoltarea florii soarelui a debutat cu aproximativ 10 zile mai devreme din cauza temperaturilor ridicate, care au produs o coacere forțată a semințelor, lucrările fiind în plină desfășurare în județele din sudul și sud-estul țării, susține ministrul Agriculturii, Petre Daea, potrivit Agerpres. „Recoltatul la floarea soarelui a început în plin peste tot în sudul țării, iar la porumb a debutat pe o suprafață de 700 de hectare în județul Mehedinți și va începe de săptămâna viitoare în mai multe județe. Lucrările au început mai devreme la floarea soarelui cu aproximativ 10 zile și se vor derula și în luna septembrie. Într-un fel este bine că a început recoltatul mai devreme, pentru că se eliberează terenul pentru însămânțările de toamnă, dar dăunează un pic producției, fiind o coacere forțată din cauza temperaturilor ridicate, cu influențe asupra bobului. Agricultorii accelerează recoltatul pentru că este o perioadă atipică, deși frunzișul este verde, sămânța a ajuns la maturare. Deocamdată, este prematur să spunem cum va fi producția în acest an”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Potrivit sursei citate, până în prezent au fost recoltate aproape 12.000 de hectare cultivate cu floarea soarelui în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Constanța, Prahova și Argeș, iar cele mai mari suprafețe recoltate se regăsesc în județele Teleorman și Dolj, fiecare cu peste 3.000 de hectare. Ministrul Agriculturii se află de vineri seara în teren, la mai multe ferme agricole din sudul țării care au început recoltatul la floarea soarelui și la porumb, postând pe facebook, „în direct”, situația de la fața locului și problemele pe care le ridică fermierii. În 2016, România a ocupat primul loc în Uniunea Europeană (UE) atât la suprafața cultivată, cât și la producția de semințe de floarea soarelui, cu cele 1,95 de milioane de tone de pe 1,01 milioane hectare. În schimb, la porumb a deținut supremația doar la suprafață, cu 2,49 de milioane hectare, fiind pe poziția a doua la producție, după Franța, cu circa 10 milioane de tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Anul acesta, suprafața programată pentru însămânțări a fost de 2,6 milioane hectare la porumb și de peste un milion de hectare la floarea soarelui. Prognoza agrometeorologică publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 19 — 25 august arată că pe fondul menținerii deficitelor de umiditate în sol este posibilă deprecierea stării de vegetație a plantelor, îndeosebi la culturile înființate tardiv. „În zilele cele mai calde, pe fondul menținerii deficitelor de umiditate în sol, ritmurile vegetative ale plantelor vor fi stânjenite, înregistrându-se ofilirea temporară și răsucirea frunzelor în orele de amiază, îngălbenirea sau uscarea prematură a aparatului foliar, precum și forțări stadiale, izolat fiind posibilă deprecierea stării de vegetație, îndeosebi la culturile înființate tardiv”, arată prognoza ANM.

În funcție de data semănatului, floarea-soarelui va parcurge maturitatea în ceară și deplină (10-100%), izolat fiind posibilă declanșarea lucrărilor de recoltare. Porumbul își va definitiva mătăsirea (100%), aflându-se predominant în fazele de maturitate în lapte, ceară și deplină (10-100%).Cultura de sfeclă de zahăr va înregistra îngroșarea axei hipocotile concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină, iar la cartof se vor continua creșterea tuberculilor, veștejirea vrejilor și recoltarea, în cea mai mare parte a bazinelor specializate.

În toate plantațiile, pomii fructiferi se vor afla în fazele de creștere și coacere a rodului, acumularea zahărului în fructe, precum și recoltarea la speciile ajunse la maturitatea tehnologică. De asemenea, vița de vie va parcurge creșterea boabelor și acumularea zaharurilor, precum și coacerea și începutul recoltării la soiurile timpurii de masă.

Specialiștii ANM menționează că aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura neirigată de porumb va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime, pe suprafețe agricole extinse ale țării. În Maramureș, cea mai mare parte a Banatului, Moldovei, Olteniei și Transilvaniei, izolat în centrul, estul și sud-estul Dobrogei, vestul, sud-estul și nordul Munteniei, sudul Crișanei se vor înregistra deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată, puternică și local extremă).

În ceea ce privește caracteristicile meteorologice, vremea caldă de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire, devenind normală sub aspect termic, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 20 — 31 grade Celsius în primele zile, valori mai ridicate cu 1 — 7 grade Celsius în raport cu mediile multianuale și 12 — 26 grade spre sfârșitul perioadei, limite apropiate de normele climatologice. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 16 — 37 grade, în cea mai mare parte a zonelor de cultură, iar cea minimă va oscila între 7 și 24 de grade Celsius, în majoritatea regiunilor.

Meteorologii prognozează pentru perioada analizată ploi sub formă de aversă, dar și torențiale, fiind însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local cu aspect de vijelie. De asemenea, izolat vor fi condiții de producere a grindinei, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS