5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdrian Sîrbu şi Andrei Pleşu, audiaţi în dosarul Mineriadei. Primul în calitate de inculpat, al doilea ca martor

Adrian Sîrbu şi Andrei Pleşu, audiaţi în dosarul Mineriadei. Primul în calitate de inculpat, al doilea ca martor

Adrian Sîrbu este audiat, la Parchetul General, în dosarul Mineriadei, în calitate de inculpat. De asemenea, tot în această dimineaţă, a fost audiat şi Andrei Pleşu, în calitate de martor.

Adrian Sîrbu, fostul patron al Pro TV, a fost pus sub inculpare, în decembrie 2016, în dosarul Mineriadei, alături de actorii principali din evenimentele „negre” din anii 1990-1991, Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Adrian Sîrbu a fost audiat de mai multe ori în cursul acestui an în calitate de martor în dosarul „Mineriada”, însă în decembrie, anul trecut, i s-a schimbat încadrarea în aceea de inculpat. „În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal” și în cazul lui Sîrbu.

Adrian Sîrbu a fost şeful de cabinet al lui Petre Român în anul 1990.

Conform mărturiilor din Dosarul Mineriadei din 1990, Adrian Sîrbu, pe atunci şeful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispoziţie 20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru a veni în Capitală.

În cursul dimineţii de 11 iunie 1990, Bogdan Pătraşcu, deputat FSN de Dâmboviţa, secretarul Camerei deputaţilor şi secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sârbu că la Guvern s-a luat hotărârea de evacuare a Pieţii Universităţii şi a fost solicitat pentru a-şi acorda tot sprijinul necesar.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 au fost reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, mai multe victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

Evenimentele de la mineriada 13-15 iunie 1990 au fost anchetate din 1997 de procurori miliari şi civili, sute de persoane fiind audiate ca martori şi alte câteva zeci, printre care mai mulţi oficiali, fiind puse sub învinuire.

Iniţial, în dosarul Mineriadei au fost în atenţia procurorilor militari, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, amiralul în rezervă Emil Cico Dumitrescu, Dan Iosif, Gelu Voican Voiculescu, fostul ministru de Interne Mihai Chiţac (decedat -n.r.), Victor Athanasie Stănculescu, fostul şef al Poliţiei Corneliu Diamandescu, fostul secretar de stat în Ministerul de Interne Dumitru Penciuc, fostul consilier pe probleme de apărare şi fost şef al Statului Major General din Ministerul Apărării Vasile Ionel, Miron Cozma, fostul premier Petre Roman şi fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, generalul Dumitru Iliescu.

Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS