15 ani de la atentatele de la 11 septembrie

s_a04_0RTRMNRG-930x675
Sursa foto: cdn.rsvlts.com

Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor.

În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii.Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbușirii World Trade Center.Unele burse americane de acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii.

La 18 noiembrie 2006, au început lucrările de construcție⁠(en) la One World Trade Center pe locul fostului World Trade Center. Clădirea a fost deschisă oficial la 3 noiembrie 2014.[6][7] S-au construit numeroase monumente și memoriale, între care Memorialul și Muzeul Național 11 Septembrie⁠(en) din New York City, Memorialul Pentagon⁠(en) din comitatul Arlington, Virginia, și Memorialul Național al Zborului 93⁠(en) pe un câmp de lângă Shanksville, Pennsylvania.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 11 septembrie 2016

Actualitate

» Bucureşti: Doar 39 de școli din 1.139 sunt autorizate pentru siguranța la incendiu
» China și Rusia încep luni ample exerciții comune ale forțelor navale
» Ministrul Justiţiei: Câteva mii de deţinuţi ar putea ieşi mai repede din închisori
» Coreea de Nord cere să fie recunoscută drept “stat dotat cu arme nucleare”
» Ministrul Justiţiei: Nu exclud pregătirea unei ordonanţe de urgenţă pentru confiscarea extinsă a averii
» 9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi vor acţiona începând de luni în zona şcolilor
» Sarkozy vrea măsuri mai dure față de suspecții de terorism
» Principesa Margareta, Principele Radu și Principesa Maria, la slujba de pomenire a Reginei Ana
» Traian Băsescu: Dacă va fi în avantajul partidului voi candida. Vom face nişte analize sociologice
» Ministrul Sănătăţii se mai gândeşte dacă va intra sau nu în politică
» Serviciile ING au redevenit funcționale, după ce ieri nu s-au putut folosi ATM-urile acestei bănci
» Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de lege cu care vrea să îi împace pe transportatori
» Liderul Al-Qaeda ameninţă că va repeta atacurile de la 11 septembrie “de mii de ori”
» 15 ani de la atentatele de la 11 septembrie

Dolj

» Dolj: S-a urcat băut la volan şi a provocat un accident la Ciupercenii Noi
» Craiovean extrădat din Marea Britanie şi încarcerat la Penitenciarul Rahova
» Începe şcoala. Recomandările poliţiştilor pentru părinţi şi copii
» Craiovence cercetate pentru contrabandă cu țigări

Gorj

» Gorj: Bătrână accidentată mortal pe trecerea de pietoni

Olt

» Olt: Exerciţii demonstrative şi competiţii sportive cu ocazia Zilei Pompierilor

Mehedinţi

» Mehedinţi: Peste 200 de poliţişti vor acţiona luni în preajmea grădiniţelor şi şcolilor

Vâlcea

» Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, sesizată cu privire la exploatarea suprafeţei forestiere din Pădurea Brătienilor

Sport

» Handbal (f): SCM Craiova a debutat cu o victorie în noul sezon

Top