Maica Tereza a fost declarată sfântă de către Papa Francisc

Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost declarată sfântă duminică de către Papa Francisc, la începutul unei ceremonii de canonizare oficiate în Piața Sfântul Petru din Roma, în fața a 100.000 de credincioși, relatează agențiile de știri.

“O declarăm pe Fericita Tereza de Calcutta sfântă și o trecem printre sfinți, decretând ca ea să fie venerată ca atare de către întreaga Biserică”, a declarat Papa Francisc, rostind în latină formula de canonizare. În calendarul catolic, sfânta va fi celebrată la 5 septembrie, zi în care se comemorează moartea Maicii Tereza, decedate în 1997.După ceremonie, Papa oferă un prânz pentru 1.500 de persoane fără resurse financiare, aflate în grija surorilor ordinului “Misionarele Carității”, congregația fondată de Maica Tereza.

Potrivit AFP, pe fațada Bazilicii Sf. Petru a fost instalat un portret uriaș al Maicii Tereza, iar anunțul canonizării, la 19 ani după moartea acesteia, a fost primit cu aplauze de miile de persoane prezente la eveniment.

Ceremonia de canonizare, la care au participat 12 șefi de stat, este unul dintre momentele importante ale Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de Papa Francisc.

Maica Tereza s-a născut în 1910 într-o familie albaneză din Skopje și a murit la 5 septembrie 1997, în casa congregației sale din Calcutta. În 1950, ea a fondat ordinul “Misionarele Carității”, care numără în prezent 5.000 de călugărițe care își dedică viața săracilor și trăiesc în condiții austere.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 4 septembrie 2016

Actualitate

» Vizita oficială a premierului Dacian Cioloș în Bavaria
» Maica Tereza a fost declarată sfântă de către Papa Francisc
» „Cumințenia Pământului”, la meciul România – Muntenegru
» Cum va fi vremea luni și marți
» SUA anunță că va sprijini Turcia în ancheta privind tentativa de lovitură de stat
» Gorj: Bărbatul care a ameninţat că se aruncă în gol a coborât de pe schele
» Gorj: Un bărbat ameninţă că se aruncă de la înălţime
» Prinși cu transportul de pietriș pe Bulevardul „Romanescu”
» Obama se va întâlni cu Putin în timpul summit-ului G20 din China
» CNADNR a încasat 162 de milioane de euro din roviniete și taxe de pod
» Președintele Chinei, Xi Jinping: G20 ar trebui sa-si asume un rol de conducere in probleme majore
» Turcia bombardează pozițiile PKK din estul țării
» SUA și Rusia, aproape de un armistițiu în Siria
» Juncker: Decizia UE referitoare la taxele Apple se bazeaza pe fapte si reguli
» Cel puțin 38 de morți în urma unui accident în Afganistan
» Hackerii români au furat 40 de milioane de euro de la un gigant mondial
» Contractul pentru tronsonul Suplacu de Barcău – Borș al Autostrăzii Transilvania ar putea fi reziliat
» 108 instituții, sancționate pentru modul în caere au făcut achiziții publice
» Cancelarul Angela Merkel a discutat cu Erdogan despre viitorul relațiilor germano-turce
» Secetă pedologică până pe 9 septembrie
» Tusk: Capacitățile de primire a refugiaților în Europa sunt ”aproape de limitele lor”

Dolj

» 14 doljeni, prinşi depăşind neregulamentar, au rămas fără permis de conducere

Sport

» Fotbal / Christoph Daum: Jucătorii români au fost mereu asociaţi cu fotbalul atractiv
» Fotbal / „Tineretul” a învins Luxemburg
» Fotbal / Tricolorii U17, argint la Syrenka Cup 2016
» Fotbal / Ronaldinho ar putea reveni la Barcelona ca ambasador al clubului

Top