Copii români victime ale traficului cu ființe umane: Părinții își dau copiii cămătarilor dacă nu pot să-și plătească datoriile

Sute de copii români sunt traficați în orașe europene unde sunt forțați să cerșească, să fure sau sunt exploatați sexual de grupări criminale (Foto: www.ziare.com)
Sute de copii români sunt traficați în orașe europene unde sunt forțați să cerșească, să fure sau sunt exploatați sexual de grupări criminale (Foto: www.ziare.com)

În anul 2014, peste două treimi dintre victimele traficului cu ființe umane din România, cu vârsta de 18 ani, au fost traficate de o persoană apropiată sau de o persoană cunoscută și considerată de încredere, potrivit Agenției de combatere a traficului cu ființe umane „Reaching Out Romania“, relata ieri Reuters.

„Părinții împrumută bani de la cămătari și, atunci când nu pot să-și plătească datoriile, dau copilul creditorilor“, a declarat, pentru Thomson Reuters Foundation, Iana Matei, director al „Reaching Out Romania“, care conduce trei centre pentru victimele traficului cu ființe umane.

„Copiii știu că, dacă fug, cămătarii le vor omorî mama, așa că atunci când sunt prinși de poliție, ei declară că sunt în grija unei rude apropiate, ca să nu creeze probleme“, a explicat Iana Matei.

Sute de copii români sunt traficați în orașe europene unde sunt forțați să cerșească, să fure sau sunt exploatați sexual de grupări criminale, afirmă experți în domeniu.

În 2013 și 2014, România a fost identificată de Europol ca fiind una dintre principalele țări de origine pentru victimele europene ale traficului de ființe umane. În fiecare an, aproximativ 700 de victime sunt înregistrate oficial, deși cifra reală ar putea fi mult mai mare, întrucât există multe victime care se tem să facă denunțuri, afirmă experții.

În România, multe victime salvate nu sunt îngrijite în mod corespunzător, fie sfârșesc în orfelinate unde sunt expuse în continuare riscului de abuz, fie sunt trimise la familiile lor, care sunt deseori primele responsabile pentru exploatarea acestora, afirmă asistenți sociali.

„Avem patru cazuri de fete care au fost violate în orfelinate și când una dintre ele i-a spus supraveghetoarei, aceasta nu a ajutat-o, afirmând mai apoi că nu a putut face nimic deoarece nimeni nu ar fi crezut-o“, a afirmat Monica Boseff, directorul Open Door Foundation, care conduce singurul adăpost de urgență pentru victimele traficului de persoane din România.

Angajații din interiorul orfelinatelor – rol crucial în cadrul rețelelor de traficanți

Potrivit unor angajați din domeniul caritabil, citați de Reuters, copiii sunt deseori traficați din interiorul orfelinatelor, angajații de stat având un rol crucial în cadrul rețelelor de traficanți. Drept urmare, unii copii fug și ajung să trăiască pe străzi.

Cei care rămân în orfelinate nu primesc îngrijirea și consilierea necesare pentru a-și depăși trauma și sunt plasați deseori împreună cu alți copii cu nevoi foarte diferite, afirmă critici ai sistemului. Oficialii recunosc că există deficiențe în sistemul de protecție socială, menționează Reuters.

„Există o problemă generală cu sistemul românesc de asistență socială, care este copleșit deoarece există o lipsă de personal specializat ca urmare a fondurilor insuficiente“, a afirmat George Adrian Petrescu, director al Agenției naționale de combatere a traficului de persoane.

Există doar câteva adăposturi pentru victimele traficului de persoane în România, o țară cu o populație de circa 20 de milioane de locuitori, notează Reuters. Deși construit în urmă cu aproape cinci ani, singurul adăpost de stat pentru aceste victime nu s-a deschis niciodată din cauza lipsei de personal.

Doar câțiva copii sunt plasați în centre conduse de organizații de caritate, care oferă consiliere, asistență juridică și chiar meditații particulare.

Copiii victime ale traficului nu pot fi luați de la părinții care i-au abuzat și exploatat

Raportul pe 2015 privind traficul de persoane al Departamentului de Stat al SUA (TIP) a recomandat ca guvernul român să aloce mai multe fonduri publice pentru organizațiile neguvernamentale care ajută victimele și să furnizeze finanțare pentru personalul unui nou adăpost, între alte măsuri.

Directorul Agenției naționale de combatere a traficului de persoane și-a exprimat speranța că în curând va fi adoptată o lege care să permită statului să finanțeze ONG-uri, dar a adăugat că s-ar putea ca aceasta să nu fie obiectivul prioritar al Ministerului Justiției.

În raportul TIP se menționează nevoia intensificării urmăririi penale a traficanților, ameliorarea îngrijirii medicale și a consilierii psihologice pentru victime, cât și înființarea unei linii telefonice antitrafic care să fie disponibilă seara și în weekend. Linia de asistență telefonică gratuită înființată de Agenția antitrafic funcționează numai de luni până vineri, de la ora 8.00 dimineața până la 16.00.

„Nu este o situație ideală. După criza economică, agenția a fost restructurată și în prezent există doar o singură persoană care lucrează la linia de asistență telefonică“, a declarat Petrescu, adăugând că mai este nevoie de încă șase oameni.

Iana Matei consideră că cea mai mare prioritate o constituie schimbarea legii în ceea ce privește victimele traficului de ființe umane și protecția socială. În prezent, cele două legi existente se contrazic, ceea ce face aproape imposibil pentru copiii victime ale traficului să fie luați de la părinții care i-au abuzat și exploatat, a spus Iana Matei. „Acești copii se pot recupera, dar statul nu este interesat să facă acest lucru. Ei sunt ca niște jucării stricate pe care le aruncăm (…) Avem de-a face cu o generație de victime“, a conchis directoarea fundației „Reaching Out Romania“.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

27 septembrie 2016

Nu mă mai mir de nimic

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor

Sumarul ediției de vineri, 22 iulie 2016

Actualitate

» Oficial CE: UE nu va negocia nici măcar informal cu Marea Britanie
» Pregătiri pentru noul an şcolar
» Premierul Cioloș îndeamnă românii să doneze bani prin SMS pentru achiziția “Cumințeniei Pământului”
» Concurenţă la educatori, posturi fără candidaţi la muzică
» În război cu Termoficarea
» Din nou cozi la paşapoarte
» Aproximativ 3.000 de imigranţi s-au înecat în Mediterană în 2016
» Duminică are loc a doua extragere pentru selecția celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale emise în luna mai
» Gregorian Bivolaru a fost adus în România
» Sorin Ovidiu Vîntu a fost ridicat de polițiști și va fi dus la Penitenciarul Rahova
» Recomandări ale poliţiei pentru şoferii care pleacă în vacanţă în acest weekend
» Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor ţării, în acest sfârşit de săptămână
» România trimisă în fața Curții de Justiție a UE pentru netranspunerea normelor privind instituirea spaţiului feroviar unic
» Adrian Ciocîrlan și Romeo Bizadea – noi adjuncți la SRI
» Craiova: Polițiștii rutieri în acțiune
» Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate
» Crinuța Dumitrean și Horia Simu, trimiși în judecată în dosarul ANRP 5
» Petromservice: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni închisoare
» Ministerul Agriculturii pregătește un ajutor financiar pentru apicultori
» Cursele aeriene care fac legătura între Rusia şi Turcia au fost reluate
» Alocuțiunea Președintelui României susținută în cadrul dezbaterii “Dialog asupra Politicilor de Sănătate și Mediu în România”
» Polițiștii craioveni în mijlocul cetățenilor
» Oameni de știință din Brazilia au găsit urme ale virusului Zika la țânțari comuni
» Recuzată de patru ori de DNA, Viorica Costiniu va judeca procesul lui Adrian Duicu
» Cinci suspecți puși sub acuzare și arestați după atentatul de la Nisa
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» DNA: Nicolae Păun și complicii săi au creat un sistem de fraudare în scopul propriei îmbogățiri
» Copii români victime ale traficului cu ființe umane: Părinții își dau copiii cămătarilor dacă nu pot să-și plătească datoriile
» Legea care permite renovarea clădirilor istorice aflate în proprietate privată a fost promulgată

Publireportaj

» Efecte 3D spectaculoase în noul film “Ghostbusters” la Inspire Cinema Craiova

Local

» Opt sportivi de la Craiova Cycling Team participă la Cupa Max din Lugoj
» Totu-i vechi la Baia Nouă

Dolj

» Dolj: Tir răsturnat la Secui
» Dolj: La volan cu permisul “măsluit”
» Craiova: Minore cercetate penal pentru tâlhărie
» Urmărit internaţional pentru proxenetism, depistat de către polițiștii doljeni
» Primăria bate câmpii despre Water Park şi „Romanescu“
» Cum se pierde o treime din căldura craiovenilor

Gorj

» Gorj: Încep Zilele oraşului Turceni
» Încep Zilele oraşului Turceni
» Gorj: Școala Internațională pentru Artă „Reflecții ale moștenirii culturale în arta lui Constantin Brâncuși”

Vâlcea

» Vâlcea: Acţiune pentru combaterea delictelor silvice
» Vâlcea: Acţiune informativ-preventivă în rândul bicicliştilor, conducătorilor de mopede şi motociclete
» Vâlcea: Acţiune informativ-preventivă în rândul bicicliştilor, conducătorilor de mopede şi motociclete
» Trei posturi vacante de execuţie la IPJ Vâlcea

Sport

» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu – CS Universitatea Craiova, scor 2-1, în Liga I
» Fotbal / CSMS Iași a ratat calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Europa
» Lupte (f): Craioveanca Ştefania Priceputu, medaliată cu bronz la Europenele de cadeţi
» Pandurii Târgu Jiu și-a prezentat achizițiile

Magazin

» De 400 de ani creşte singur în mijlocul deşertului

Top